Elena Udrea a pierdut unul din gemeni

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea

Elena Udrea a pierdut unul din gemeni

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar fi pierdut unul din gemeni, se arată în înscrisurile depuse de avocaţii săi la termenul de miercuri al dosarului „Gala Bute”, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.

Update: Elena Udrea este monitorizată de medic din două în două zile după ce a pierdut unul din gemeni, avocatul acesteia Alexandru Chiciu precizând, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că ultima evaluare a fostului ministru a arătat că există risc şi pentru cel de-al doilea făt.

La termenul de miercuri, avocatul Elenei Udrea, Alexandru Chiciu, a depus mai multe înscrisuri medicale la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a arătat că aceasta se află în Costa Rica, motivând neprezentarea fostului ministru la termenul din dosarul „Gala Bute” prin recomandarea medicului de odihnă totală în perioada sarcinii.

„Clienta mea, Elena Udrea, este în Costa Rica. La 26 februarie 2018 ați pus în vedere să arăt că e în imposibilitate să se prezinte. Sunt în posesia a trei înscrisuri. Sunt documente în original. Primul din 22 februarie, care prezintă tabloul medical. Două zile mai târziu, vă rog să observați o modificare scrisă de medicul din Costa Rica, care face parte din Colegiul Medicilor. Și al treilea încris este din 13 martie, cel prin care medicul dispune odihnă absolută. Există perioada definită de medic pentru repaos din data de 13 martie, una de 22 de zile”, a explicat instanței supreme avocatul Alexandru Chiciu.

Cel de-al doilea avocat al Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a solicitat ca cele trei înscrisuri să fie depuse la dosar, dar să nu fie făcute publice, iar instanţa a aprobat cererea.

Surse apropiate anchetei au precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că printre înscrisurile medicale depuse de avocaţii Elenei Udrea la termenul de miercuri al dosarului „Gala Bute” se află şi un act care atestă că fostul ministru al Turismului are probleme cu sarcina şi a pierdut unul din gemeni.

De altfel, Veronel Rădulescu, unul din avocaţii Elenei Udrea, a declarat în faţa judecătorilor instanţei supreme, miercuri, că aceasta vrea să dea declarații, dar că „nu poate participa la acest termen, din motive obiective, respectiv începând din 13 martie, timp de 22 de zile nu se poate ridica din pat”.

În luna februarie, Elena Udrea a anunţat că este însărcinată şi că va avea gemeni. Ea se află în Costa Rica, acolo unde este şi fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.