ENERVANT (12) – de Gheorghe Schwartz

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT(…) adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020

23.

Uite, deși n-a avut astăzi decât o singură cauză la Tribunal, totuși câte a trebuit să facă! Și de câte ori n-a trebuit să depună eforturi supraomenești ca să nu se enerveze? Adică să nu-i fie sesizată enervarea, să pară calm și impasibil, să fie „statuie”, să fie „lord”, așa cum îl știe lumea sau, mă rog, așa cum îl etichetează lumea. (Asta, desigur, pentru că lumea vorbește astfel despre el fiindcă nu știe când o să aibă nevoie de geniul Maestrului. Pe acesta nu-l păcălește nimeni cu o lingușeală!) Câtă frământare, că numai pe dinafară pare lordul glacial! Pe dinăuntru… Pe dinăuntru numai el știe câte probleme trebuie să-și pună… Și nu este decât ora două…

Dar, până la urmă, astăzi trebuie să fie mulțumit, toate s-au rezolvat, așa că le va putea bifa cu culoarea albastră ca pentru cele „ca și rezolvate”, „aproape rezolvate” sau „în curs de rezolvare”. Gustav știe că întotdeauna numeroasele probleme ivite în viața reală pot fi soluționate de cei care nu stau toată ziua doar să se vaite. Însă până la vârsta de cinzeci de ani, el a fost în stare să rezolve și ieșiri convenabile din coșmaruri. Și iată că scorbura aceea blestemată își bate pur și simplu joc de el! În timp ce a fost ocupat cu clienții, i-a arătat, pentru o clipă, Soluția, dar la fel ca și atunci când soția l-a întrerupt atât de nepotrivit, coșmarul s-a topit din nou în cea mai densă negură. Da, scorbura aceea blestemată își bate pur și simplu joc de el! Maestrul Doctor Gustav R, Propp se simte tot în scorbura din coșmar și are tot mai mult convingerea că, dacă nu va ieși repede din strâmtoare, se va sufoca. Cine știe câți oameni au murit astfel și nimeni, nici familia și nici medicii n-au știut adevărata cauză a decesului?!

Este ora două și încă nu-i este foame. Nu-i este foame, dar tabieturile, ținând imperativ de „singura ordine”, îl fac să meargă acasă. Asta că nu-i e foame, dar totuși trebuie să meargă acasă nu-l enervează: Gustav este un om disciplinat și știe că dacă nu ar fi punctual la masa care-l așteaptă sigur pregătită, ar fi tocmai el cel ce ar perturba „singura ordine”. (Când trebuie să rămână mai mult la tribunal, sună acasă și lucrurile se desfășoară de asemenea normal.) Nu, tot ce ține de „singura ordine” face parte din marea sa satisfacție. Iar după ce va lua prânzul împreună cu toată familia, se va retrage pe fotoliul său și va putea să se gândească la Soluție, la Soluția cu S mare. S-ar putea chiar să ațipească acolo, în fotoliu, iar Soluția să-i vină în timpul somnului. Perspectiva aceasta îi produce o ușurare. O mare ușurare.

Perspectiva imediată pare atât de mulțumitoare încât Gustav nu se mai enervează. Când lucrurile se desfășoară într-o succesiune previzibilă, așa cum își dorește el mereu să se desfășoare, „singura ordine” vine ca o mană cerească și acoperă totul cu parfumu-i binecuvântat. Însă este cu atât mai greu de digerat dacă tocmai în acele momente fericite viața îți mai oferă o surpriză neplăcută.

Acasă, la masă nu stau decât tata, mama și fiul. Fiica n-a venit încă de la școală.

„I s-a schimbat programul?” se interesează tatăl. Mama nu știe de așa ceva, dar fiul scapă un zâmbet pe care tatăl, întotdeauna atent la toate detaliile, îl sesizează: „Știi de ce întârzie sora ta?” Deși nu sunt totdeauna de aceeași părere, ba, de multe ori, de prea multe ori, se ceartă vehement, Leonora și Fidelio adoptă o „solidaritate de beton” în relația cu părinții lor. Așa că fratele nu spune nici de data aceasta ceea ce știe. Și ceea ce se va afla încă în timpul prânzului, când directorul școlii sună la telefon „la o oră atât de nepotrivită”:

– Mii de scuze, Domnule Doctor, începe Directorul, știu că e o oră absolut nepotrivită când vă deranjez, știu și cât de ocupat sunteți, dar cred că… mii de scuze, dar cred că tot ceea ce se întâmplă acum se poate rezolva doar dacă se iau măsuri imediate. Or, cum sunteți atât de cunoscut, atât de apreciat pentru înțelepciunea cu care știți să aplanați… să rezolvați situații cu adevărat grave… vreau să spun neplăcute…”

Doctorul Propp are întotdeauna telefonul mobil la îndemână, chiar și la masă, chiar și în baie. Că dacă vede că a sunat cineva și nu a răspuns, nerăbdarea de a afla ce s-a vrut a i se comunica îl macină cumplit. Mai bine să afle imediat, căci nesiguranța este groaznică. E drept că, pe de altă parte, ține aparatul mai mult pe mute, lăsându-l doar să vibreze, iar, când are timp, privește cine l-a apelat fără să fie deranjat de soneria aproape tot timpul activă. Așadar, cu furculița într-o mână și cu telefonul în cealaltă, pe Doctorul Propp îl enervează când apelantul „bate câmpii” și „îl fierbe la foc mic” tot amânând să spună despre ce este vorba. (Or mandatarii săi sunt campioni în a turui lungi întroduceri care amână ce au cu adevărat de zis!) Enervarea i se transmite și soției, care știe că nimeni nu îndrăznește să telefoneze la Casa Propp la ora aceea.

– S-a întâmplat ceva cu Leonora? A pățit ceva? întreabă mama tot mai agitată, însă singurul răspuns primit de la soțul ei este mina tot mai întunecată în timp ce el, cu telefonul la ureche, aude ceea ce ea nu poate auzi.

Doar Fidelio pare că se simte tot mai bine.

– Nu m-ați deranjat, dacă e ceva special, întrerupe Maestrul tirada Directorului, în timp ce observă un lucru atât de nesemnificativ în clipa aceea, anume că Directorul liceului a uitat să salute și că – iată – și el a omis să salute. De fapt, ce s-a întâmplat? Despre ce este vorba?

– După cum știți, Doamna profesoară de geografie a convocat astăzi părinții elevilor din clasa a unsprezecea C pentru a se stabili unde să se desfășoare excursia tematică de anul acesta. Vă mulțumesc Doamnei și Dumneavoastră că ați dat curs invitației la o oră atât de neobișnuită!

– Dar nici nu ne-a indicat o oră anume!

– Pentru Dumnezeu, spune odată ce a pățit Leonora! Și cât e de grav!

Dar Gustav nu-i face decât semn să tacă. Soția începe să țipe, așa că Gustav acoperă telefonul și-i spune că „nu e nimic grav!”, deși nu știe încă nici el ce s-a întâmplat că l-a sunat la o oră atât de neobișnuită chiar Directorul liceului. Își amintește că ieri a avut intenția să-l caute chiar el pe Director, vrând să știe cum de Fidelio a ajuns brusc un elev model, își amintește că a notat „Directorul” pe fișa cu creionul maro, printre nesuferitele probleme care, deși atacate, necesită o revenire. Când folosește creionul maro, Gustav nu izbutește niciodată să nu se enerveze, iar enervarea de acolo se adaugă enervării din clipa prezentă, când Directorul, după atâta vorbărie, n-a ajuns încă să enunțe subiectul pentru care a telefonat la ora atât de nepotrivită. În loc de aceasta, descrie și Directorul minunățiile turistice și educative de pe Muntele Moșului.

– Am fost și eu la școală, dar eu a trebuit să plec la tribunal; soția a rămas și am înțeles că s-a întreținut cât se poate de plăcut cu Doamna profesoară, nu mai rabdă Gustav și-l întreabă direct: „De fapt, care e problema?”

– …ă…ăă…păi, să vedeți, după ce a aflat de decizia luată în privința excursiei școlare în urma discuțiilor cu părinții și cu acordul părinților, elevul Egmont Alexandru a vorbit mai mult decât insolent cu Doamna profesoară de geografie, atât de insolent încât va binemerita scăderea drastică a notei la purtare.

– Dar spune odată ce a pățit Leonora! nu mai rabdă Doamna Propp.

– Bun, dar ce legătură are… vreau să spun, cu ce vă pot fi eu de folos?

– Din păcate, Domnule Doctor, lucrurile nu s-au oprit aici! Din păcate! Cum Doamna profesoară n-a suportat să fie jignită în fața întregii clase, i-a spus elevului Egmond Alexandru, care nici vorbă că nu se găsește la prima abatere gravă, că va propune să fie exmatriculat din liceu. În sfârșit, Gustav pune telefonul pe speaker ca să oprească țipetele soției. Elevii clasei a unsprezecea C, din păcate, nedându-și seama de gravitatea situației, s-au manifestat gălăgios de partea lui Egmond și au spus lucruri atât de… de nepotrivite, de insolente, încât Doamna profesoară a leșinat. Domnule Doctor, în liceul nostru nu a avut loc niciodată un asemenea eveniment! Ăăă… Doamna profesoară a trebuit dusă cu salvarea și se pare că este vorba despre mult mai mult decât un simplu leșin. Vă dați seama că dacă – ferească Dumnezeu! – se întâmplă ce este mai rău… ăăă… și medicii nu exclud nimic… Vă dați seama că toată clasa va trebui să…

– Vai, intervine Doamna Propp, fericită că fiicei ei nu i s-a întâmplat ceva mai rău, ceva groaznic, vai, dar Doamna profesoară de geografie este o Doamnă atât de distinsă… Am ajuns chiar să ne tutuim astăzi… Vorbesc eu cu ea, numai să-mi spuneți unde…

– Din păcate, spune Directorul, Doamna se află la reanimare și nu poate fi vizitată decât de soțul ei. Dar și de dânsul numai pentru câteva minute. Bănuiesc că știți cine este soțul Doamnei…

– E chiar atât de grav?

– Eu vorbesc chiar de la spital: medicii au izbutit să o stabilizeze, dar un infarct rămâne un infarct!

– Bine, vin și eu să stau de vorbă cu soțul Doamnei profesor.

– Vin și eu! țipă soția.

– Vă mulțumesc mult, Domnule Doctor, știam că Dumneavoastră sunteți singurul care puteți să faceți să se ajungă la o soluție amiabilă. Că, altfel, toată clasa va trebui să fie…

– Bine, vom ajunge și noi în curând la spital, întrerupe Domnul Doctor discuția. Și le spune alor săi: Mult îi pasă ăstuia de elevul Egmond și de ceilalți derbedei, el e înnebunit ca nu cumva scandalul să detoneze o bombă atât de mare încât să-și piardă el poziția. Soția se scoală de la masă, gata să plece. Mai înainte ne terminăm prânzul! decretează Maestrul.

– Bine că tu mai ai poftă de mâncare! spune Doamna.

Ciudat! Lui Gustav, care s-a așezat la masă mai mult din rutină, busc i-a apărut o poftă nebună și mâncarea i se pare chiar delicioasă. Chiar își și felicită soția pentru ce i-a pus în farfurie.

Dar cel care pare că se simte foarte bine este Fidelio. „Egmond, Leonora și Fidelio! Iată că se pune pe scenă opera tragică, la care Beethoven n-a fost în stare să scrie decât uvertura!”

24.

În timp ce-și termină tacticos prânzul, Maestrul Doctor Gustav R. Propp resetează rapid situația. („Nimeni ca Gusti nu e în stare să-și dea atât de repede seama de modificările adânci apărute pe tablă, după ce au fost efectuate mișcările cele mai neașteptate!” își lăuda bunicul șahist nepotul de doar șase ani.) Până la urmă, lucrurile nici nu stau chiar atât de alarmant, dat fiind că soțul Doamnei profesoare de geografie este cine este, problema Directorului poate fi într-adevăr gravă. Așa că, după ce o să rezolve Maestrul conflictul, Domnul Director va trebui să-i fie foarte recunoscător. Nu, totul poate fi socotit chiar benefic! Bineînțeles că tatăl afișează o figură gravă, potrivită momentului. Mai ales Fidelio nu trebuie să vadă că tata este îngăduitor cu scandalul în care este implicată și sora lui. Dar singurul lucru enervant, își spune Gustav, este că iar i se duce dracului programul, amânând „singura ordine”. Despre odihna în fotoliu nici nu poate fi vorba. Iar el simte că, dacă nu va scăpa foarte curând din copacul blestemat, ori se va sufoca ori își va pierde mințile.

Deci, cine este soțul Doamnei profesoare de geografie? Cine? Soțul Doamnei profesoare de geografie nu este altcineva decât însuși Domnul Comisar Rudiger Budy-Kolbar! Ca să vezi?! Mică-i lumea! Cum să nu-l cunoască Maestrul? Păi, chiar ieri l-a sunat ca să-l învinte la localul Noul London. Chiar ieri! De fapt, Comisarul n-a făcut decât pe intermediarul, cel ce a insistat să meargă și Gustav în Pădurea Stromberg a fost Edi, Eduard Portal.

Pe coridorul spitalului e lume multă, dar și cei interesați de soarta doamnei Budy-Kolbar. Directorul liceului nu l-a alertat numai pe Maestrul, „singurul om capabil să aplaneze conflictul”, ci și pe alți părinți ai unor elevi din clasa a XI-a C. Maestrul, care deja de copil a dovedit că „Nimeni ca el nu e în stare să-și dea atât de repede seama de modificările adânci apărute pe tablă, după ce au fost efectuate mișcările cele mai neașteptate!”, cum și-a lăudat bunicul șahist nepotul de doar șase ani, a înțeles dintr-o singură privire că Domnul Director al liceului a adunat atâta lume nu numai pentru a-i sugera Domnului Comisar cât este el de implicat, ci și pentru a le arăta părinților pușlamalelor că depinde doar de el care va fi în continuare soarta copiilor lor. Gustav se strecoară neobservat prin mulțimea destul de gălăgioasă de pe coridor și urcă scările la etajul doi, unde se găsește biroul Directorului. Spre noroc, Glach nu este în operație, ci se află într-o discuție cu contabilul șef. „Domnul Director nu poate fi deranjat!” îl oprește secretara. „Ba, poate!” spune Gustav, o dă la o parte și intră, fără să bată la ușă, în biroul lui Glach. Secretara se ia după el și-i îngână șefului ceva a scuză. „E în ordine!” spune Directorul și secretara iese, după ce se uită cu ură la intrus. Pe urmă, iese și contabilul șef. („Cine e neobrăzatul?” îl întreabă secretara pe contabilul șef. „Tu de unde ești? E Doctorul Propp.” „E medic și el?” „Tu pe ce lume trăiești?”. Contabilul șef iese și o lasă cu enigmele ei.)

– Victor, spune Gusti, tu ar trebui să-ți iei o secretară capabilă să nu permită oricui să dea buzna peste tine!

– Păi, tu nu ești oricine! Ce te aduce la mine atât de intempestiv?

– Intempestiv? N-am venit deloc intempestiv. Care-i treaba cu soția Comisarului?

– Mult zgomot pentru nimic! Vrei o cafea?

– Cum „mult zgomot pentru nimic”? Femeia se află la reanimare!

– Dar unde vrei s-o ținem? M-a rugat Rudiger s-o lăsăm acolo câteva ceasuri, ca să vadă că a fost atent examinată și că n-are nimic. Adică nu să-i spunem că „n-are nimic”, ci că „deocamdată starea ei nu e gravă”. Altfel, zice Rudiger, soția lui o să fie încredințată că nu ne-am ocupat destul cu ea. Are dreptate, știi cum sunt femeile…

– Dar, de fapt, care e situația ei reală?

– Situația ei reală? Puțină isterie…

– Eu ieri chiar n-am avut timp să vin la Noul London. Degeaba zâmbești! Astăzi am avut un proces extrem de solicitant… Ești foarte ocupat?

– Luni nu operez. Luni e zi mai mult de treburi administrative. Spune ce vrei!

– Cheamă-l pe Comisar aici să bem o cafea împreună!

Cafeaua aceea a durat o oră și jumătate, timp cât Maestrul a avut destul răgaz să facă apropouri la cât de nepotrivită este compania lui Eduard Portal. Mai ales într-un loc public duminică seara… „Edi se plimbă pe sârmă, i-a atenționat, și când va cădea, va trage după el și pe alții. Eu v-o spun ca vechi prieten. Ce nevoie aveți de o încurcătură cu un asemenea individ?” Le-a spus toate astea printre altele, dar era evident că Portal era adevăratul subiect. La un pahar de coniac, Gustav și cu Rudiger au ajuns să se tutuiască. „Eu n-am îndrăznit cu Maestrul…” a spus Comisarul. „Cu Gustav!” l-a corectat Maestrul.

După o oră și jumătate, însuși directorul a coborât la Reanimare, a vorbit cu Doamna Budy-Kolbar, s-a uitat îndelung la rezultatele analizelor proaspete, i-a făcut câteva recomandări, după care i-a dat voie soțului să-și ducă consoarta acasă. Pe coridor, părinții au aplaudat-o pe Doamna profesoară și i-au urat multă sănătate. De undeva au apărut și câteva buchete de flori, iar Doamna Budy-Kolbar a insistat ca Doamna Propp să vină cu mașina lor. „Nu, a spus Doamna Propp, te duc eu cu mașina mea!”.

Maestrul a rămas cu Directorul și cu părinții și le-a spus că lucrul cel mai înțelept este să se uite cât mai repede incidentul, de parcă nici n-ar fi avut loc și doar nota scăzută la purtare a elevului Alexandru Egmond să fie satisfacția suficientă pentru partea vătămată…, vreau să spun pentru Doamna profesoară. Pe urmă, i-a luat la o parte pe părinții lui Alexandru și le-a spus că a fost foarte dificil să-l salveze de la exmatriculare, „Vă dați seama? Ar fi pierdut anul…” s-a tânguit mama răzvrătitului, nu, nu trebuie să-i fie recunoscători Maestrului, dar să-și țină mai din frâu odrasla. (Domnul Egmond este proprietarul celei mai mari firme de mobilă din regiune, iar Alexandru este singurul său moștenitor.) „Să-l țineți în frâu, repetă Maestrul, dacă se mai întâmplă, nu cred că-l voi mai putea salva.”

Urmări:

1. Pe Alexandru, părinții săi n-au reușit să-l țână în frâu, Maestrul Doctor Gustav R. Propp a refuzat demn orice atenție de la patronul firmei EGMOND M, dar firma EGMOND M, care avea nenumărate procese pe rol, a fost norocoasă că a putut să-l angajeze pe Marele Avocat.

2. Doamna profesoară de geografie a rămas în concediu medical până la sfârșitul anului școlar. În excursia tematică, elevii au fost însoțiți la Marea Nordului de profesorul de fizică, care era și dirigintele clasei și de directorul adjunct.

3. Elevul Alexandru Egmond a recidivat peste doar două luni, clasa s-a coalizat cu el. La sfârșitul semestrului, a fost mutat disciplinar la alt liceu. Restul elevilor din fosta clasă a XI-a C, acum a XII C, n-au mai pus probleme.

4. Leonora Propp se întâlnea pe ascuns cu Alexandru Egmond. Înainte de bacalaureat, cei doi s-au logodit, lucru pe care nu l-a aflat decât Fidelio. „Egmond, Leonora și Fidelio vor fi protagoniștii unei tragedii” a prorocit Fidelio. Totuși, deznodământul fatal nu va avea loc pentru că îndrăgostiții au plecat la două facultăți diferite din două orașe diferite, iar Domnișoara Propp s-a îndrăgostit de asistentul de la cursul de literatură comparată. Distribuția beethoveneană spărgându-se, finalul trist a rămas doar în previziunea lui Fidelio.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.