Gelu Simoc era sufletul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara. Nimeni nu i-a spus niciodată aşa ceva. Iar dacă i-ar fi spus-o cineva, ar fi refuzat să i se atribuie numai lui o aşa de mare titulatură. Vorbim despre Corvinul Hunedoara, ultima echipă la care a jucat Mircea Lucescu, echipă pe care mai apoi a şi antrenat-o, echipă care i-a dat naţionalei pe Michael Klein, Ioan Petcu, Romulus Gabor, Ioan Andone, Mircea Rednic şi Dorin Mateuţ.
Gelu Simoc era. Nu mai este. A plecat. Pentru totdeauna. L-am întrebat, acum câţiva ani, cum de-a ajuns să iubească fotbalul. Mi-a vorbit despre un meci, de prin 52-53, între Metalul Hunedoara (aşa se numea pe atunci) şi CCA, cum se numea Steaua la acea vreme. Meciul s-a jucat la Simeria, că stadionul din Hunedoara abia se construia. Este vorba de stadionul de lângă piaţă, nu cel de-acum, pe care avea să joace Corvinul peste 20 de ani. „Am plecat la Simeria, pe jos, că n-aveam noi, copiii, bani de tren. Dar să nu scrii asta, că mă faci de ruşine (iartă-mă, Gelu, că scriu, pentru prima oară, totuşi! Nu-i nicio ruşine că n-aveaţi bani de tren, eraţi nişte copii, copiii Hunedoarei, cum eram şi eu). În poarta CCA-ului era Voinescu. La Metalul juca, pe extemă, Voinescu II, frate-su. Noi îi ziceam Ţop. Nu mai ţin minte dacă era 0-0 sau 1-1. Ceea ce ştiu e că, spre final, Ţop înscrie golul victoriei. Şi mai ştiu că Voinescu s-a luat la fugă, pe teren şi pe tuşă, după frate-su şi-l înjura de mama focului. Nu, nu de mamă, dar de altea alea, auzite şi neauzite, cu duiumul. Şi de-atunci am devenit chibiţ, de-atunci ţin cu Corvinul”.
L-am întrebat cum a făcut de l-a adus pe Mircea Lucescu la Corvinul. Dintr-o poveste lungă şi întreruptă şi reluată de mai multe ori am reţinut că l-a cunoscut pe Lucescu de pe băncile ASE-ului. Erau, ca să zicem aşa, colegi de facultate. Ideea s-a născut încă de pe când venise la Corvinul Radu Nunwieller. Radu îl tot chema pe Lucescu la Hunedoara. A venit necazul cu cutremurul din 77 şi soţia lui Lucescu, Neli, nu mai voia să stea în Bucureşti. Au dat curs chemărilor lui Radu şi au venit. „Am jucat şi eu un rol în povestea asta, dar eu eram a cincea roată la căruţă”. Modest, foarte modest, Gelu Simoc, cel căruia Mircea Lucescu, când a plecat la conducerea naţionalei, în 82, i-a dăruit, în semn de mare prietenie, ghetele cu care a jucat pentru Corvinul, plus legitimaţia sa de fotbalist. „La vremea aia, îşi aducea aminte Gelu Simoc, antrenor era Ilie Savu, cu care Corvinul promovase în prima divizie, prin 74, la mare concurenţă cu Şoimii Sibiu, unde era antrenor Titi Teaşcă. Rezisatserăm doi ani în A, dar exact în anul venirii lui Lucescu am retrogradat. Nu numai că n-a plecat, dar a promis că nu se lasă până ce Corvinul nu promovează. Şi peste un an a promovat”.
Minunea care a fost Corvinul Hunedoara a început cu acea promovare. A contat enorm prezenţa, în teren, ca nişte materiale diactice vii, a trei mari fotbalişti, Radu Nunweiller, Florea Dumitrache şi, fireşte, antrenorul-jucător Mircea Lucescu. „Juniorii lui nea Mitică Pătraşcu, fost portar al Metalului Hunedoara şi devenit antrenor al juniorilor, aveau de la cine învăţa. Atunci au apărut Klein, Gabor, Petcu, Andone, Rednic, Nicşa, Oncu, Dubinciuc, Mateuţ şi o adevărată pleiadă după ei. Se mânca fotbal pe pâine la Hunedoara. De aici, din Hunedoara, a plecat România spre primul ei turneu final european, cel din Franţa anului 1984. Primul meci al grupei a fost aici, 3-1 cu Cipru. O grupă din care făceau parte Italia, campioana mondială en titre, şi două foste vicecampioane mondiale, Suedia şi Cehoslovacia”.
Mi-aduc aminte patosul cu care Gelu Simoc trecea în revistă epoca Lucescu la Hunedoara şi regret enorm că lungile noastre dialoguri n-au văzut lumina tiparului în timpul vieţii sale, aşa cum de-altfel şi hotărâsem să scriem o carte despre Corvinul Hunedoara. Timpul n-a mai avut răbdare. Gelu Simoc, sufletul echipei Corvinul Hunedoara nu mai este. A plecat. Pentru totdeauna. Şi ne roagă să nu-l uităm.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.