January 6th, 2011
Dupa ce, in prealabil, acum vreo sase saptamani, Presedintele Traian Basescu si Cristian Preda, acompaniati de domnul ministru Baconschi cautau diverse explicatii, care mai de care mai nastrusnice cu privire la o eventuala amanare a aderarii la Schengen, am asistat deunazi la o schimbare completa de atitudine a celor trei: Presedintele Basescu si-a asumat responsabilitatea politica, Baconschi s-a aratat gata sa demisioneze, iar Cristian Preda a propus un pact al partidelor pentru aderarea la Schengen. Ce s-o fi intimplat oare cu acesti domni in decurs de sase saptamani? Ce anume i-o fi determinat sa-si schimbe discursul? Poate au aflat intre timp cum sta treaba cu politica europeana?
Sa analizam: imediat dupa anuntul scrisorii comune a ministrilor de interne ai Frantei si Germaniei referitoare la opozitia celor doua tari fondatoare cu privire la aderarea Romaniei la spatiul Schengen a venit, neantarziata, reactia furibunda a Presedintelui Basescu, domnia sa uitand ca este vorba despre doua tari fara al caror sprijin Romania nu ar fi intrat in Uniunea Europeana si nu despre activul de partid al PD-L caruia ii mai serveste domnia sa cate o lectie de politica, sociologie, etica, medicina, economie, drept, educatie, cercetare, circulatia pe drumurile publice, politica externa, aparare, asistati sociali, pensii si, in general, orice domeniu mai este disponibil in DEX.
Dupa reactia furibunda a Presedintelui a venit si o explicatie, pe cat de calma pe atat de neplacuta pentru Romania, ministrul pentru afaceri europene al Guvernului de la Paris aratand ca nu doar rezultatele nesatisfacatoare in domeniul justitiei consemnate de Mecanismul de Cooperare si Verificare sunt problema, ci crima organizata trasnationala, aratandu-se ca pe la granitele Romaniei intra 75% din traficul de fiinte umane in Uniune. Nu am vazut nici o reactie a vreunui oficial al Ministerului Administratiei si Internelor, ori a premierului sau a presedintelui vis-à-vis de aceste afirmatii. Pentru ca, in situatia in care aceste afirmatii sunt adevarate…si nu am motive sa ma indoiesc de ele intrucat sunt date oficiale ale Europol, atunci inseamna ca ne intoarcem la problema tehnica a securizarii granitelor. Facand apel la un minim de logica, sunt convins ca securizarea granitelor in acceptiunea europenilor inseamna sa garantezi UE ca prin spatiul tau national Uniunea nu va fi penetrata de crima organizata si retelele de trafic de fiinte umane sau droguri, iar nu doar sa construiesti niste casute cu echipamente si sa tragi niste fire sau sa pui camere de filmat, adica sa respecti intocmai caietul tehnic dat de UE, dar prin granitele tale sa treaca fara probleme toate relele mai sus – pomenite. Nemaivorbind ca nici politica de personal nu a fost cea adecvata din punctul de vedere al europenilor, acelasi ministru francez subliniind ca, scaderea salariilor personalului vamal cu 40% nu este de natura a creea incredere la Bruxelles ca ofiterii si lucratorii vamali vor fi complet impenetrabili la coruptie.
Ca sa fac o paralela si sa intelegem de ce supararea presedintelui Basescu nu era justificata: este ca si cum UE ne-ar cere sa asiguram libertatea de exprimare si dreptul la informare al cetatenilor prin televiziune si ne-ar solicita, in acest sens, din punct de vedere tehnic, sa avem antene parabolice, firme de cablu care sa asigure retransmisia, licente de televiziune etc. Noi le facem pe toate, dar singurul program transmis ar fi 2 ore pe televiziunea de stat cu poezii si cantece patriotice. UE ne-ar spune ca nu se indeplinesc conditiile pentru asigurarea libertatii de exprimare si a dreptului la informare al cetatenilor, iar noi ne-am supara pentru ca toate conditiile tehnice sunt indeplinite. Asa e si cu Schengen.
Reactiile politice ale partidului de guvernamant si ale Presedintiei au fost total inadecvate in continuare:
• am amenintat Germania ca ne-am putea opune in Parlamentul Romaniei la modificarea Tratatului de la Lisabona in sensul respingerii solicitarii acestei tari de a avea la Parlamentul European 99 de deputati in loc de 96;
• am pus in vedere Comisiei Europene ca am putea denunta unilateral MCV pe justitie;
• am amenintat ca ne-am putea opune la aderarea Croatiei daca nu i se impune si acesteia un MCV pe justitie;
• si nu in ultima instanta zilele trecute Presedintele Basescu sugera ca poate ar fi bine sa luam 271 milioane de euro de la EADS pentru intarirea capacitatii granitelor si sa-i ducem spre IMM – uri daca tot nu intram in Schengen.
Analiza tuturor acestor reactii ne va da posibilitatea sa intelegem diletantismul conducatorilor nostri actuali si pericolul in care se afla Romania ca pozitionare a sa in Europa, in conditiile in care acesti oameni vor continua sa conduca tara.
Amenintarea Germaniei cu opozitia in Parlamentul Romaniei, prin vot, la modificarea Tratatului de la Lisabona este caraghioasa din doua motive: criteriul dupa care se stabileste numarul de europarlamentari al fiecarei tari este numarul populatiei. Or Germania, prin numarul populatiei, justifica aceasta cerere. Adica cererea Germaniei respecta principiul de baza al Tratatelor fondatoare ale UE. Mai mult, un element subiectiv interesant, Germania asigura 48% din resursele bugetului comunitar, adica cetatenii germani asigura si o parte semnificativa din miliardele de euro puse la dispozitia Romaniei pe care nu suntem in stare sa le atragem, astfel ca si daca pentru Germania, cea mai puternica economie a UE ar fi doar un hatar sa aiba cei mai multi europarlamentari, tot nu ar fi cazul sa ne opunem, atata timp cat se pastreaza proportiile si principiile tratatelor de baza.
In legatura cu Mecanismul de Cooperare si Verificare, ministrul de externe Baconschi a facut o gafa monumentala pentru urmatoarele considerente: cand Romania a incheiat negocierile de aderare la UE, in decembrie 2004 sub guvernarea Nastase, oficialii UE au fost de acord cu incheierea negocierilor sub rezerva continuarii unor reforme ulterioare in justitie. In aprilie 2005, noua putere de la Bucuresti, sincer vorbind cazuta din cer in ce priveste Uniunea Europeana, semneaza in aprilie 2005 Tratatul de aderare a Romaniei. Prin legea 248, in aceeasi primavara a anului 2005, guvernul isi asuma raspunderea, la inteleapta cerere a Doamnei Macovei, pe o serie de modificari ale Legilor de organizare si functionare a justitiei, respectiv Legea 303, 304 si 317 din 2004, al caror continut fusese negociat articol cu articol cu reprezentantii UE cu doar cateva luni in urma si muta procurorii din sfera CSM din nou sub directa mana de fier a executivului, anuland una dintre cele mai importante reforme care garantau independenta justitiei si respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, in acelasi timp acela fiind anul in care a inceput sarabanda amanarilor an de an a intrarii in vigoare a noului Cod Penal ( de asemenea realizat cu specialistii UE) si a trecerii bugetului administrarii justitiei de la Ministerul de Justitie la CSM. Si de atunci, cei doi ministri (Macovei si Predoiu) ai justitiei, pusi si girati de Traian Basescu, amana an de an intrarea in vigoare a unui nou Cod penal ( intre timp avem doua coduri penale noi, nici unul in vigoare desi amandoua adoptate de Parlament, iar noi continuam sa judecam si sa anchetam dupa Codul Penal al lui Ceausescu din 1968 J singurul in vigoare si singurul pe care-l stie Doamna Macovei de altfel – fost procuror comunist). Mai mult, MCV nu a fost nici ideea si nici solicitarea UE, ci a fost ideea si solicitarea Doamnei Macovei. Este un lucru pe care-l subliniez si il sustin. MCV a fost cererea Guvernului Romaniei si a fost institutit in 2006 printr-o Decizie a Comisiei Europene, iar daca Domnul Baconschi ar studia in timpul liber al domniei sale putin categoriile si ierarhia actelor normative europene, ar afla ca Decizia este act normativ cu caracter individual, care se edicteaza de catre Comisie cu privire la un stat membru, iar in privinta acelui stat Decizia are caracterul normativ obligatoriu al Regulamentului sau Directivei. Deci, un asemenea act nu poate fi denuntat unilateral de statul membru…si uite-asa cred ca am fost o sursa copioasa de bancuri pe la Bruxelles si in general prin cancelariile europene, dupa afirmatia hilara a Domnului Baconschi. Interesant este ca atata timp cat presedintele Basescu a putut folosi MCV ca mijloc politic de rezolvare a rafuielilor interne ale domniei sale, mecanismul era minunat, dar cand in sfarsit a inteles domnia sa ca nici un politician serios al Europei nu este interesat de stilul bizantin de manipulare al institutiilor practicat de domnia sa si ca MCV are o conotatie politica foarte importanta, dar cu totul alta decat rafuiala cu adversarii reali sau imaginari ai domniei sale, s-a trezit presedintele nostru drag sa se supere si sa spuna ca nu i se pare normal sa fim monitorizati. Mai mult, in ideea de a distruge si relatiile diplomatice traditionale foarte bune cu Balcanii de Vest, puterea actuala, in intelepciunea ei, a mai lansat si ideea, de-a dreptul caraghioasa, a unei eventuale opozitii la aderarea Croatiei J. Mi-as dori ca Romania sa arate cum arata Croatia si sa aiba economia acesteia, asta si dupa ce a suportat un razboi devastator in anii 90, dupa cum bine stim.
Si nu in ultima instanta Presedintele Basescu a sugerat ca ar fi oportuna trecerea a 271 de milioane de euro de la securizarea granitelor la IMM – uri, daca tot nu intram in Schengen. Aceasta este poate dovada suprema de diletantism a celui care, constitutional vorbind, conduce politica externa romaneasca. Spre deosebire de Bulgaria, care a inteles mesajul european si s-a angajat la intensificarea eforturilor pentru accesul in Schengen, Romania s-a gandit sa dea cu barda si sa le arate politicienilor de la Bruxelles cum poate juca tare. Ideea cu reorientarea banilor este cu atat mai ridicola cu cat Germania si Franta au aratat ca pana in vara vor trebui stabilite clar care sunt criteriile pe care Romania si Bulgaria le mai au de indeplinit, astfel ca in luna Octombrie sa se ia in considerare intrarea acestor doua state in Schengen. Observam ca UE pastreaza tonul serios cu privire la aceasta problema, doar Romania se supara si se gandeste sa nu mai investeasca ori sa ameninte.
Fireste, poate unii dintre noi am fost mandri vazandu-l pe Presedinte ratoindu-se la mai marii Europei, poate un sentiment de patriotism si mandrie nationala am incercat unii dintre noi in momentul infruntarii publice a cancelariilor europene. Aici tin sa precizez ca m-a durut, de – a lungul istoriei noastre, faptul ca de multe ori oficialii Bucurestiului au optat in raporturile internationale pentru o politica in genunchi, fapt care nu mi s-a parut normal, dar in situatia de fata, ca membru al UE, unde toate drepturile sunt garantate prin tratate, unde Romania are drepturi egale cu toti ceilalti membrii si, mai mult, prin numarul de populatie este a 7 a tara a UE ca pondere de vot in toate organismele unionale, supararea si discursul amenintator nu-si au locul, intrucat aici negocierile se poarta intre egali si de aceea nu ne putem comporta ca o tara eventual mai mica si nedreptatita, pentru ca nu este asa. UE este o uniune de tari civilizate, responsabile, care si-au asumat obligatii reciproce in scopul unui bine comun si nu te poti supara cand partenerii tai iti arata ca nu ti-ai indeplinit oblitgatiile asumate la semnarea „contractului”, adica a aderarii. Si, ca in orice organizatie pe lumea aceasta, exista trepte. Intai te admit ca membru, dupa care se discuta de Schengen si dupa care de moneda europeana. Pentru fiecare dintre acestea conditiile sunt mai grele, pentru ca si avantajele sunt mai multe. Trebuie sa parcurgem cu responsabilitate aceste etape si sa ne folosim, indiscutabil, toate instrumentele politice si juridice pe care le avem la dispozitie, inclusiv dreptul de veto, daca cineva incearca sa ne impiedice nejustificat cursul sau evolutia fireasca in interiorul UE, sau sa ne refuze ceea ce de drept ni se cuvine, dar nu ne putem astepta la o reactie buna din partea partenerilor nostri unionali, daca atunci cand nu ne facem temele ne suparam si amenintam cu folosirea intrumentelor avute la dispozitie.
In mod evident neaderarea la Schengen este un esec politic si diplomatic major, care pune in evidenta si slabiciunea unor intitutii nationale, cum sunt internele si justitia. Este un esec pe care Romania nu – l merita, adica romanii nu-l meritau, mai ales ca evitarea lui depindea exclusiv de aplicarea unor politici firesti. Aceasta se datoreaza insa si diletantismului, nu doar relei credinte a guvernantilor. Cineva spunea ca esecul este al tuturor guvernelor. Nu sunt de acord cu acest rationament. In timpul guvernarii Nastase Romania a intrat in NATO si a incheiat negocierile de aderare la UE, adica doua succese diplomatice remarcabile. Dupa aceea, noile administratii de la Cotroceni si Palatul Victoria, din pacate, nu au stiut sa administreze aceste realizari ale anilor 2003 – 2004 si cu aceasta ocazie cred ca ar trebui redeschisa si discutia cu privire la competenta celor care fac politica la cel mai inalt nivel, pentru ca UE este un spatiu al civilizatiei si pregatirii profesionale, al bunastarii dar si al indeplinirii obligatiilor. UE nu ne cere altceva decat sa progresam in raport cu noi insine si sa ne asezam cu demnitate si simtul datoriei implinite la tribuna celei mai avansate forme statale a lumii. E o sansa uriasa pentru Romania sa faca parte din UE si trebuie sa tratam aceasta oportunitate cu profesionalism si responsabilitate, iar nu cu suparari si amenintari.
