Este lege: Parlamentarii nu mai sunt „speciali”

Proiectul de lege iniţiat de PSD şi care a fost aprobat de deputaţi şi senatori a fost promulgat de preşedintele Klaus Iohannis

De (R.C.)
Este lege: Parlamentarii nu mai sunt „speciali”

Proiectul de lege iniţiat de PSD şi care a fost aprobat de deputaţi şi senatori a fost promulgat de preşedintele Klaus Iohannis

Dispar pensiile speciale pentru parlamentari. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind eliminarea pensiilor speciale.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor”, anunță Administrația Prezidențială.

Deputaţii şi senatorii votaseră pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiectul adoptat fiind iniţiat de PSD.

Decizia a fost luată cu voturi 357 „pentru” şi niciun vot împotrivă, în timp ce parlamentarii UDMR nu au votat.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Nimic despre alte recompense... pensii-speciale sau pensii-proprietati-personale castigate necontributiv din bani publici pentru "merite deosebite/stres oxidativ accelerat" ? Se prefac ca prind hotia si de fapt o fac scapata, nu ? spune:

    De cea mai mare pensie din Romania nu s-au atins… !? Cine stie ce-a vazut beneficiarul ei…, pe cine a vazut… facand ce facea…. inainte de 1898… Si cine stie in ce functii au ajuns dupa 1989 cei pe care poate i-a vazut… de au promulgat legislatia pensiilor banoase… Pensii speciale pentru toti cei care stiu ce stiu de dinainte de 1989 sau dupa … In peste 31 de ani de retrocedari de terenuri in exces si despagubiri nenumarate….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.