Eugen Nicolăescu, îndrăgostit de funcţia de ministru

Author

Invitat la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV, Eugen Nicolăescu a spus că nu ar avea nici o problemă să renunţe la funcţia de ministru al Sănătăţii. Domnul Nicolăescu a declarat că se va gândi serios la demisie dacă nu va fi lăsat să promoveze proiectul privind pachetul de servicii medicale de bază. Însă liberalul Nicolăescu nu va fi nevoit să-şi dea demisia, pentru că nici preşedintele României, nici prim-ministrul şi nici majoritatea parlamentară nu vor îndrăzni să-l împiedice să-şi ducă la bun sfârşit proiectul. Asta, pentru că pachetul de bază din sistemul de sănătate este unul dintre punctele importante ale memorandumului cu Fondul Monetar Internaţional.

La începutul acestui an, cel care-şi flutură demisia prin studiourile de televiziune promitea că va introduce un sistem centralizat de licitaţii. Eugen Nicolăescu spunea că există diferenţe mari în ceea ce priveşte tarifele de achiziţie de la un spital la altul şi că printr-un sistem centralizat de achiziţionare a aparaturii, materialelor sanitare şi medicamentelor s-ar face economii însemnate la buget. La solicitarea ministrului Nicolăescu, Guvernul a aprobat înfiinţarea unei direcţii de achiziţii publice în cadrul Ministerului Sănătăţii, având ca atribuţii organizarea licitaţiilor naţionale.

Însă până pe 13 octombrie, ziua în care Eugen Nicolăescu declara la Pro TV că nu ţine atât de mult la funcţia de ministru, nu s-a organizat nici o licitaţie în sistem centralizat. Cele aproximativ 400 de spitale aflate în subordinea consiliilor judeţene şi a primăriilor au continuat să organizeze singure licitaţii pentru achiziţionarea de aparatură, materiale sanitare şi medicamente în valoare de multe milioane de euro. Dacă ministrul Nicolăescu şi-ar fi dus promisiunea până la capăt, atunci i-ar fi supărat rău de tot pe preşedinţii de consilii judeţene şi pe primari, mulţi dintre ei membri USL. I-ar fi supărat pentru că de la astfel de licitaţii dacă nu curge, pică. Eugen Nicolăescu a renunţat la ideea introducerii unui sistem centralizat de licitaţii de teamă ca nu cumva, la presiunea şefilor USL din teritoriu, să fie demis de la conducerea Ministerului Sănătăţii. De unde rezultă că, în ciuda declaraţiilor sale, Eugen Nicolăescu nu doar că ţine foarte mult la funcţia de ministru, ci este de-a dreptul îndrăgostit de aceasta.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *