Europa ajută sau nu suficient Ucraina? Charles Michel ”restabilește adevărul”

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel,

De L.V.
Europa ajută sau nu suficient Ucraina? Charles Michel ”restabilește adevărul”

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel,

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a respins acuzaţiile fostului preşedinte american Donald Trump, care susţine că Europa nu ajută suficient Ucraina, transmite vineri AFP.

”Să restabilim adevărul. Cifrele vorbesc de la sine. Contribuţia UE la (ajutorul pentru) Ucraina: 143 miliarde de euro (150 miliarde de dolari)”, a scris el într-un mesaj pe X (fosta Twitter) adresat lui Trump.

Acesta din urmă, care se va confrunta cu Joe Biden la alegerile prezidenţiale din noiembrie, i-a cerut joi Europei ”să se mişte” pentru a susţine Kievul în faţa Rusiei, înaintea votului de sâmbătă din Camera Reprezentanţilor din SUA cu privire la un pachet de asistenţă de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, în principal ajutor militar, după luni întregi de blocaj politic.

”Cum se face că Statele Unite sunt angajate cu peste 100 de miliarde de dolari în războiul din Ucraina, mai mult decât Europa, deşi ne separă un ocean?”, a scris Trump pe reţeaua sa, Truth Social.

Fără a se opune în mod direct acestui nou ajutor, fostul preşedinte american a estimat în ultimele zile că SUA ar trebui să ”se oprească în a da bani fără a spera că ei vor fi rambursaţi”. Trump exercită un control strâns asupra a numeroşi republicani la Washington, care au întârziat deblocarea noilor fonduri americane.

Impasul dintre democraţi şi republicani a lăsat Ucraina pe termen scurt fără muniţii şi sisteme de apărare antiaeriană.

Potrivit Institutului Kiel, Uniunea Europeană şi statele sale membre erau la începutul acestui an principalele susţinătoare ale Kievului, cu angajamente de 144,1 miliarde euro, urmate de SUA, cu 67,7 miliarde euro. Totuşi, până în prezent UE a alocat efectiv 77,2 miliarde euro, întrucât o parte dintre angajamente sunt pe mai mulţi ani.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Atenție la capcană întinsă de Trump pentru a-l ataca pe Biden pe baza sumei alocată ukrainei, ar fi un reper și al doilea, ar fi că, Europa compusa din mai multe țări nici la NATO nu contribuie și nici ajutor destul ukraina! Sa vedeți ce urlete pe astea două repere de la Trump! Citez esenta și explic „Potrivit Institutului Kiel, Uniunea Europeană şi statele sale membre erau la începutul acestui an principalele susţinătoare ale Kievului, cu angajamente de 144,1 miliarde euro, urmate de SUA, cu 67,7 miliarde euro. Totuşi, până în prezent UE a alocat efectiv 77,2 miliarde euro…”.Nu se înțelege decât că u.e. au alocat efectiv doar 77,2 MLD euro, restul e pe termen lung sau când va fi soare afara,…acum e prea frig pentru alocări fonduri ukrainei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.