Am fost rugat de către elevii şi colectivul didactic de la Liceul „Ştefan cel Mare” din Mihailovca, raionul Cimişlia, să vin la hramul satului cu Spiridon Vangheli.
În ultimii ani, după zdruncinarea sufletească prin care a trecut, cauzată de moartea lui Radu, cel mai mare scriitor al copiilor nu prea iese din casă.
A fost de acord să mergem împreună, dar la o altă dată.
Şi-atunci satul a amânat hramul, fixându-l pentru ziua când Spiridon Vangheli va putea să vină la Mihailovca.
Era slăbit, când ne-am urcat într-o maşină. Şi, împuternicit, atunci când am revenit.
Acea manifestare de la Mihailovca mi-a amintit de Grigore Vieru, cel din ultimii ani, care a avut întâlniri cu cititorii până în ultima zi din viaţa sa, la care era dus aproape cu brancarda, unde se energiza incredibil, astfel încât la întoarcere lăsa impresia că mai degrabă e gata el să te ducă în spate…
Am asistat la o mare sărbătoare a satului, a şcolii, a copiilor.
Toate florile din localitate au fost adunate pentru ilustrul oaspete: când ne-am întors la Chişinău n-au încăput toate în maşină, aşa că o parte au rămas, în braţele profesorilor, părinţilor, preoţilor.
Spiridon Vangheli ştie să comunice cu cei mici „pre limba” acestora, ştie să-i provoace, ştie să-i facă să-l creadă unul de-al lor.
E un mare prieten al copiilor. Al tuturor copiilor, mari (de peste 80 de ani) şi mici.
El îşi scrie cărţile în aşa fel încât fiecare copil crede că sunt scrise special pentru dânsul, despre dânsul. „Eu sunt Guguţă!”, îi scriu bucuroşi copiii.
Aproape în fiecare sat există câte un Guguţă.
Aceştia sunt, de regulă, ştrengarii frumoşi.
– Noi avem un coleg de clasă care s-a suit pe şcoală, mi s-a spus într-un loc.
– Cum îl cheamă?
– Guguţă.
Într-o altă şcoală l-am întrebat pe un copil cu căciulă ţurcănească:
– Cum te cheamă?
– Guguţă, a spus el cu mândrie. Dar puteţi să-mi spuneţi şi Gheorghiţă.
Elevii republicii vor să semene cu eroii cărţilor lui Vangheli.
Într-o localitate, unui uncheş pe care nepoţii îl rugau să le povestească despre aventurile lui Guguţă neintrate în cărţile lui Vangheli, tot satul îi spune azi „moş Guguţă”. A îmbătrânit numai el, mi s-a mai spus acolo, nu şi personajele lui Vangheli şi isprăvile acestora.
Cărţile despre Guguţă, Ciuboţel şi Titirică sunt o Odisee a copilăriei şi vor fi citite câtă vreme pe pământul nostru vor mai fi copii.
Ele au fost scrise din dragoste de copii, de neam, de cuvinte.
La o altă întâlnire pe care am avut-o într-o şcoală, l-am întrebat pe un copil:
– Tu l-ai citit pe Vangheli?
– Nu, mi-a răspuns acela sincer. Eu n-am citit Evanghelia.
Gafa elevului n-a fost deloc mare: cărţile scriitorului nostru sunt o adevărată Evanghelie a literaturii pentru copii.
Ele au crescut mai multe generaţii.
Comparam ceva mai demult cărţile lui Spiridon Vangheli cu nişte corăbii care scot copiii în larg pentru a-i trece de pe tărâmul basmelor în cel al literaturii pentru maturi, ca să se întoarcă apoi după alţi copii…
„Guguţă – căpitan de corabie”, „Isprăvile lui Guguţă”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Copiii în cătuşele Siberiei”, „Carte de citire şi gândire” şi altele sunt nişte cărţi de duminică, ce le-au făcut copilăria frumoasă la milioane de cititori de pe glob.
Prin intermediul acestor cărţi, copiii din alte ţări află cum sunt copiii Basarabiei şi cum sunt părinţii acestora, iar de aici, cum suntem noi şi cum ne este neamul.
La ora actuală, Spiridon Vangheli e cel mai de seamă prozator român care scrie pentru copii.
Ţara noastră de dincolo de Prut nu are azi un Spiridon Vangheli.
Spunem cu mândrie acest lucru, dar şi cu tristeţe.
Pentru că opera lui ar merita o mai bună popularizare în ţara lui Ion Creangă, scriitor cu care este adeseori comparat Spiridon Vangheli.
Multe lucruri frumoase şi înţelepte le-a spus elevilor de la Mihailovca Spiridon Vangheli.
La sfârşit i-a îndemnat: „Să nu-l trădaţi pe Dumnezeu, dragi copii”.
Vangheli trăieşte şi scrie cu dragoste pentru Cel-de-Sus, care pentru el e sinonim cu Adevărul, cu Limba, cu Frumosul, cu Bunătatea, cu Dragostea de semeni, cu copiii satelor şi oraşelor noastre, cu Veşnicia Neamului Românesc.
Asta ar fi Evanghelia lui Spiridon Vangheli, scriitorul care ne învaţă să ne bucurăm de copilărie ca de un dar divin.
