Evită țepele la chirii! Ce verifici înainte să semenzi un contract de închiriere în România

Mai e un pic și începe anul universitar, iar orașele mari se umplu de tineri cu rucsacul în spate sau cu trollere după ei și cu telefonul în mână. Mulți  stau ore în șir să caute anunțuri, grupuri, recomandări în speranța că vor găsi un loc în care să stea. Dar dincolo de febra începutului, contractul de închiriere rămâne singurul scut real între tine și o experiență care îți poate strica tot anul.

Verifică exact cu cine semnezi

Totul începe cu proprietarul. În România, doar proprietarul sau cineva care are procură notarială în acest sens are dreptul să semneze un contract de închiriere. Codul Civil e limpede aici, iar tu ai dreptul să ceri extrasul de carte funciară și să verifici dacă numele din buletinul persoanei care stă în fața ta e același cu cel din acte. Mulți studenți cad în plasa „administratorului” sau „prietenului familiei”. Acesta este primul pas de la care pornesc chiriile fictive, avansurile pierdute, apartamentele care „nu mai sunt disponibile”. Dacă proprietarul evită să arate actele, e un semnal de alarmă. Nu te lăsa păcălit!

Contractul trebuie înregistrat la ANAF

Apoi vine partea legală care te protejează pe termen lung: contractul trebuie înregistrat la ANAF. Conform Codului Fiscal, art. 90–91, obligația e a proprietarului. Nu uita însă că, de departe, interesul e al tău. Fără înregistrare, nu ai dovadă că locuiești acolo și nici nu poți reclama abuzuri.Plus că nu poți obține o viză de flotant sau nu poți demonstra plățile. Cere mereu confirmarea depunerii contractului. Dacă proprietarul se fofilează, probabil vrea chirie la negru, iar tu rămâi fără protecție. Aparent e in avantajul tău fiindcă el te va momi cu o chirie mai mică. Pe termen lung, însă, e mult mai rău.

Clauzele din contract sunt terenul minat. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive spune clar că orice formulare care creează dezechilibru între părți e nulă. În practică, în 2026 apar tot felul de „inovații”: penalități uriașe pentru întârziere, obligația chiriașului de a plăti reparații care țin de proprietar, interdicții absurde privind vizitele, rezilieri unilaterale fără notificare. Citește tot, chiar dacă ești obosit, chiar dacă ai văzut deja zece apartamente în aceeași zi. Contractul e singurul lucru care rămâne după ce pleci de la vizionare.

Fă inventarul

Înainte să semnezi, verifică locuința cu ochii unui om care va trăi acolo luni de zile. Instalația electrică, presiunea apei, ferestrele, electrocasnicele. În multe apartamente închiriate studenților, frigiderul e din alt secol, mașina de spălat „merge dacă o lovești puțin”, iar proprietarul pretinde că „așa a fost mereu”. Plus că, uneori, ți se promite că vor fi aduse ulterior diverse lucruri (tv, cuptor cu microunde etc). Foarte rar se întâmmplă asta. Fă un inventar, un proces-verbal de predare-primire. Te salvează de discuții inutile la final.

Garanția e alt subiect sensibil. Codul Civil nu impune un plafon, dar practica e de una sau două chirii. Important e să ai dovadă scrisă a plății și să știi că proprietarul nu poate reține banii pentru „curățenie” sau „deranj”. Doar pentru daune reale.

Dacă vrei să te muți, ai dreptul la preaviz. Codul Civil, art. 1822, spune clar: chiriașul poate rezilia cu preaviz de 30 de zile dacă nu e stabilit alt termen. Proprietarul nu poate inventa reguli, nu poate impune trei luni de preaviz sau penalități pentru plecare. Chit că de multe ori se întâmplă așa.

Nu semna și nu plăti fără să verifici tot

Iar peste toate planează fenomenul chiriilor fictive, care explodează în fiecare septembrie. Anunțuri perfecte, prețuri mici, proprietari „plecați din țară” care cer avans pentru rezervare. Atentie! Nu plăti nimic înainte să vezi locuința, înainte să verifici proprietarul, înainte să semnezi. Niciodată.

Pentru un student, contractul nu e doar o formalitate. E liniștea de care ai nevoie ca să-ți vezi de cursuri, sesiuni, proiecte, joburi part-time. E diferența dintre un an universitar trăit în siguranță și unul plin de stres, certuri, bani pierduți. Și poate cu bagajele aruncate în stradă.