Exclus din PNL pentru că a participat la emisiunea lui Mihai Gâdea

Liderul consilierilor locali din sectorul 5 a fost exclus din partid deoarece a participat la două ediții ale Sintezei zilei, la Antena 3

De (R.C.)
Exclus din PNL pentru că a participat la emisiunea lui Mihai Gâdea

Liderul consilierilor locali din sectorul 5 a fost exclus din partid deoarece a participat la două ediții ale Sintezei zilei, la Antena 3

Un membru PNL a fost exclus din partid deoarece a fost prezent la emisiuni în platoul Antenei 3. Potrivit deciziei nr.46/23 decembrie 2019 a Biroului Politic al PNL sector 5, liberalul Bogdan Jelea, lider al consilierilor locali din sectorul 5, a fost exclus din partid deoarece a participat la două ediții ale Sintezei zilei, la Antena 3.

El nu a respectat o decizie a conducerii centrale a PNL, după cum se arată în documentul semnat de președintele filialei, Cristian Băcanu, un apropiat al premierului Ludovic Orban, publicat de inpolitics.ro.

Biroul Politic al Partidului Național Liberal, Filiala Sector 5, in conformitate cu atribuțiile sale prevăzute de statutul PNL și Regulamentul privind organizarea, desfășurarea și conducerea activităților locale și județene și

Având în vedere hotărârile luate în cadrul ședinței din data de 23 decembrie 2019

DECIDE:

Art.1. Începând cu data prezentei, ca urmare a încălcării deciziei Brioului Politic al PNL privind neparticiparea membrilor PNL la emisiunea domnului Mihai Gâdea de la Antena 3, precum și a pozițiilor exprimate în cadrul emisiunilor difuzate de Antena 3 din data de 2 si 19 noiembrie 2019, se sancționează domnul Bogdan Jelea cu excluderea din partid, potrivit prevederilor art. 13 lit d) și art.25 lit. I) și li. L) din Statutul PNL.

Art.2 Prezenta decizie va fi comunicată, prin grija secretarului general, persoanelor interesate.

 

Decizia ca liberalii sa nu mai meargă la emisiunile lui Mihai Gâdea a fost luată după ce purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a fost dat afară din studio de realizatorul emisiunii, în martie 2019.

Membrii PNL pot însă merge liniștiți la emisiunile postului Digi24, spre exemplu, acolo unde Cristian Tudor Popescu declara următoarele în prima zi a anului: „PSD este un loc. Un loc. Am văzut un serial foarte bun, acum, se numește Cernobîl. Remarcabil, ca acuratețe științifică, încercare de reconstituire cât mai exactă a ceea ce s-a întâmplat acolo, și din punct de vedere științific, politic, uman, ce a fost… Prin urmare, vă spun că PSD este un Cernobîl al politicii românești.

În 1945 în politica românească s-a produs un accident nuclear, ca acela de la Cernobîl. Și, cum știți, urmările nu dispar ani și ani, mii de ani nu dispar urmările unui astfel de accident. Radiația persistă, remanentă, are niveluri foarte înalte în zona de excluziune, aproape de miez. La Cernobîl, dacă intri în zona respectivă, ori mori, ori te transformi într-un mutant monstruos. Același lucru înseamnă PSD”.

 

 

Distribuie articolul pe:

35 comentarii

  1. Cristian Tudor Popescu, precum Monica Tatoiu se cam „pricepe” la toate, ca toti progresistii marxistangi este pro-islam si anti-crestin, ne „informa” acum ceva vreme cat de minunat este islamul, de „contributiile uriase ale Islamului la cultura europeana”, ceea ce arta o supralicitare vecina cu ignoranta. N-are nimic de reprosat tovarasilor lui progresisti/marxisti, de dejectiile verbale ale unora dintre acestia prin care au insultat memoria victimelor statului totalitar marxist de la noi, de dinainte de ’89. N-are nimic de zis de coruptia din justitia din Romania, de abuzurile care sunt mai degraba specifice unui stat totalitar decat a unuia democratic. Vede un mutant PSD, dar nu vede aberatiile adnaturii progrsistilor numita USR, sau a progresistilor din partidul cameleon PDL, care se prezinta azi drept PNL. Ceea ce spune acest om este altceva decat realitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.