În dosarul mitei de 700 de mii de euro de la Unifarm, luată pentru achiziția de măști s-a dat achitare.
Instanța de apel a dat achitare pentru abuz în serviciu și luare de mită pe motiv că fapta nu există.
Așadar, mita de 700 de mii de euro nu există.
Asta în condițiile în care, în primă instanță, se dăduse condamnare la 6 ani și jumătate pentru aceleași fapte.
Decizia instanței este definitivă, deci inculpații sunt spălați judiciar atât de bine acum încât vor putea cere daune morale de milioane de euro pentru eroare judiciară și arest, devenit, retroactiv, ilegal.
Nu există decât două explicații pentru o asemenea decizie surprinzătoare:
-dosarul penal a fost făcut foarte prost de către cei de la DNA;
-inculpații nu puteau fi condamnați definitiv pentru că ar fi putut să dea în vileag toată hoția plandemică derulată sub sloganul „e pentru siguranța voastră” și toți adevărații vinovați (aflați și atunci, și acum în vârful ierarhiei sistemului); în acest caz, justiția română a mai dinamitat o dată încrederea în justiția română, făcând să crească “șansele” ca lumea sa nu afle niciodată ce anume s-a întâmplat în plandemie.
Oricum, rămâne o mare problemă de elucidat.
Cei doi „investitori” străini care au dat mita au făcut un acord prin care și-au recunoscut vinovăția. Pe baza acestui acord cu parchetul, cei doi au fost deja condamnați cu suspendare.
Deci, există în acest moment o decizie care constată oficial, pe baza recunoașterii mituitorilor, că există mita de 700 de mii de euro, precum și o decizie oficială care statuează că nu există mita de 700 de mii de euro. Există mituitori, dar NU EXISTĂ mituiți. Este uluitor, dar asta e realitatea.
Întrucât nu pot exista două decizii diametral opuse ale justiției, cei doi „investitori” care și-au recunoscut vinovăția vor putea să formuleze cerere de revizuire contra primei decizii, pe care o vor putea desființa, urmând a fi liberi ca pasărea și îndrituiți să ceară și ei daune morale de milioane de euro pentru eroare judiciară.
Între timp, niște clienți ai Kaufland au fost condamnați de aceeași justiție română la 20 de mii de lei daune morale „cuvenite” Kaufland pentru afectarea imaginii de minunată corporație care celebrează diversitatea curcubeică.
Achitări pe bandă rulantă, hoții sunt negustori cinstiți, asta este (in)justiția în România şi vă mai mirați de ce, în mirajul tranziției, au apărut pensiile speciale(nesimțite), bă, eşti nebun?…
Ce mizerie ! Si mizeria continua….ganditiva ca acum s-a instalat patrulaterul „de dreapta” Iohanis-Gorghiu-Predoiu-Hell vig ! Toate institutiile cu cantec, toata mizeria este in mana lor. Ei vor face si desface. Vai de noi !
Mita? Mita! A fost, este si va fi catu-i lumea si pamantul. Nu scapa nimeni, mita e convenabila tuturor. Ca idee onirica, mita va fi fost disparuta numai daca mituitorul va putea incasa o halca zdravana din averea mituitului dat in vileag prin flagrant. Mita trebuie vazuta si folosita ca o posibilitate de instaurare a onestitatii prin utilizarea apetentei pentru castig usor, nemuncit. Vise?
De aia romanii mai nou prefera sa se judece pe la stabor-uri. Acolo se judeca mai repede și mai drept.
Multi viseaza sa devina senatori sau parlamentari corupti, ca in vechea Roma. Dupa cum vedem intruna la cei ce se doresc alesi, cind ajung pe post si sunt platiti din banii cobtribuabililor, le cresc avereile ca Fat Frumos din poveste. Si totul ca sunt asa de cinstiti si se ocupa de grijile si problemele noastre, ale alegatorilor.
Romania este suprimata si cu ajutoriul justitiului , care este . KKR ce zice , ce scrie , ma rog cum entrepreteaza ei ce scrie la constitution , …ai ? Pensii Speciale si sentinte date , aproape tot timpul impotriva cetatenilor romani si a Romaniei . Oare de ce .. ?! Rahat si patrie !
‘ Miracolele … justiției ‘, un novice are dreptul de a se mira, un profesionist NU !