
Treisprezece persoane au fost reținute, printre care un notar public și un executor judecătoresc, într-un dosar denumit ‘fabrica de moșteniri’, fiind acuzate, printre altele, de constituirea unui grup infracțional organizat și spălare a banilor, a informat miercuri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța.
Conform sursei citate, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat în dosarul denumit generic ‘fabrica de moșteniri’ activitatea infracțională a 13 persoane, cinci bărbați și opt femei, două dintre acestea având calitatea de notar public, respectiv de executor judecătoresc, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, mărturie mincinoasă și spălare a banilor.
‘Începând cu vara anului 2015, una dintre persoanele cercetate, de 48 de ani, profitând de vârsta și starea de vulnerabilitate a trei persoane vătămate, le-ar fi recrutat, transportat și adăpostit în imobile pe care aceasta le deținea în localitatea Oltina, menținându-le într-o stare de aservire, în scopul obținerii unor foloase materiale injuste prin însușirea drepturilor bănești cuvenite (pensie și ajutor de deces)’, reiese din comunicatul transmis de IPJ Constanța.
În 2018, același bărbat ar fi inițiat și constituit împreună cu alte două persoane cercetate – un notar public și un executor judecătoresc – un grup infracțional organizat la care, ulterior, ar fi aderat, pentru diferite perioade de timp, și alți membri, printre care un alt notar public, în scopul de a dobândi, prin mijloace frauduloase, imobile aparținând unor persoane vulnerabile – vârstnici aflați în stadii avansate de degradare fizică și psihică – și de a desfășura, ulterior, operațiuni menite să le asigure introducerea acestor bunuri în circuitul civil.
‘Astfel, în perioada 2018 – iulie 2025, inițiatorul grupării de criminalitate organizată în calitate de lider, acționând fie individual, fie cu sprijinul unor persoane (administratori de condominii sau președinți ai unor asociații de proprietari), ar fi identificat persoane aflate în situații vulnerabile (…) care dețineau în proprietate garsoniere sau apartamente în municipiul Constanța. Pentru fiecare caz în parte ar fi fost conceput un circuit complex de operațiuni juridice, preponderent fictive, prin care s-ar fi urmărit și s-ar fi realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestor imobile de la persoanele îndreptățite (moștenitori legali) către membri ai grupării de criminalitate organizată’, se precizează în comunicat.
În scopul obținerii dreptului de proprietate asupra unor imobile, la instigarea liderului, notarii publici care făceau parte din gruparea de criminalitate organizată fie ar fi falsificat acte autentice precum procură specială, contract de împrumut, fie ar fi derulat proceduri de succesiune testamentară, pe baza unor testamente false.
În situația în care nu se obținea rezultatul dorit, gruparea de criminalitate organizată, prin intermediul unei alte persoane cercetate, executor judecătoresc, demara proceduri de executare silită pe baza unor titluri executorii despre care acesta cunoștea că sunt false.
Ulterior, după ce persoanele cercetate deveneau proprietarii imobilelor, inclusiv prin mecanismul unor licitații organizate în cadrul executărilor silite, acestea ar fi fost vândute unor cumpărători de bună-credință ori succesiv între membrii grupului, pentru disimularea modului fraudulos de dobândire.
În urma efectuării unor percheziții domiciliare, au fost descoperite și ridicate înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
Procurorii DIICOT au dispus reținerea celor 13 persoane, miercuri fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a 16 persoane, trei dintre acestea sustrăgându-se de la urmărirea penală.
Cu privire la una dintre persoanele cercetate, cu funcția de notar public, aflată într-o stare avansată de boală, nu au fost dispuse măsuri preventive, urmând a se solicita o expertiză medico-legală.
UDMR cu sprijin Hungaria are Fabrica de acte măsluite de 35 ani pe care s-au dat la cetățeni străini mii de hectare de teren arabil, mii de hectare de livezi de păduri, supte poate mii de cladiri, sigur cu complicitatea carte funciară, primari, Comisia Agricolă prefecturi, Sevicii și româneasca justiție pentru UDMR și FDGR. Pentru români răspunsul chiar la Hotărâre judecătorească: -Aveți dreptate. dar primăria nu mai are teren.
multi notari sunt o plagă și o sursa de abuzuri și ilegalitati, care prin fals si uz de fals a improprietarit si imbogatit ilegal cu tereuri din care si-au tras partea pt o casa, fiu, fiica, rubedenii???uniiau 3-4 sedii in localitati diferite, sinngurii profesionisti ce si-au asociatfii lanotariate, excptie erp busoi care a fost ascocit, de si medicla cabinetul fostei soții, de care a divortat???
Notar public ? Femeie ? Nu cumva Ioana B. ? …
”Fabrică de moșteniri”
”Laudabil”!…ne refac industria. Nu plangem ca au distrus-o.
Mai ieri vazusem si o fabrica pt cetatenie, chiar mai moderna decat aceasta.
”Sat fara caini”. Teren prielnic.
Guvernantii sunt ocupati. Sunt intr-o continua galceava. Pun biruri pe romani in loc sa dezvolte adevarata industrie.
Eheee,e plina tara de mostenitori falsi,retele de notari,executori,mostenitori,avocati,securisti(normal nu-i asa?).Vechea securitate avea departamente care se ocupa cu falsificarea actelor,a operelor de arta,etc
Pă fariseu’ maki’ Gigel dîn Pipera cîn’ îl găsesc chiorii ăștia cu multele lui „moșteniri”? După mulți ani în care au închis ochii… Ăsta e praf în ochi, ca să abată atenția de la măsurile financiare ale guWernului bolovanului!