Fenechiu propune renunţarea la construcţia liniei de metrou spre Otopeni

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat miercuri că investiţia pentru Magistrala 6 de metrou, care să lege reţeaua existentă cu Aeroportul Otopeni, este uriaşă şi nu este justificată de traficul existent, urmând să propună în loc un proiect suprateran mai ieftin. „În ceea ce priveşte legătura dintre Gara de Nord şi Otopeni, Magistrala 6, aşa […]

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat miercuri că investiţia pentru Magistrala 6 de metrou, care să lege reţeaua existentă cu Aeroportul Otopeni, este uriaşă şi nu este justificată de traficul existent, urmând să propună în loc un proiect suprateran mai ieftin. „În ceea ce priveşte legătura dintre Gara de Nord şi Otopeni, Magistrala 6, aşa […]

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat miercuri că investiţia pentru Magistrala 6 de metrou, care să lege reţeaua existentă cu Aeroportul Otopeni, este uriaşă şi nu este justificată de traficul existent, urmând să propună în loc un proiect suprateran mai ieftin.

„În ceea ce priveşte legătura dintre Gara de Nord şi Otopeni, Magistrala 6, aşa cum este numită, daţi-mi voie să vă spun că un miliard şi vreo 200 de milioane de euro cât este estimarea pentru această magistrală, mie personal mi se pare uriaşă şi eu nu cred că vom avea vreodată pasageri pentru ca această linie să fie eficientă”, a spus Relu Fenechiu, citat de Mediafax.

”Dacă această magistrală nu va face decât legătura între aeroportul Otopeni şi Gara de Nord, vreau să vă gândiţi că nivelul maxim de pasageri pe care îl poate avea este reprezentat de nivelul maxim de pasageri al aeroportului. Dacă faceţi o comparaţie cu nivelul de pasageri pe care îl are pe un tronson similar Metrorex, veţi vedea că este de vreo sută de ori mai mare”, a adăugat ministrul.

Relu Fenechiu spune că situația este „ușor delicată”.

„Există un contract cu japonezii, eu o să propun Guvernului să înlocuim acest proiect cu un proiect suprateran, pentru că avem infrastructură feroviară până aproape de aeroportul Otopeni şi am putea prelungi această infrastructură şi eventual să o introducem în subteran, în zona aeroportului Otopeni, şi să avem o legătură de zece ori mai ieftină şi care să parcurgă această distanţă într-un timp similar”, a declarat Relu Fenechiu.

El a adăugat că această variantă este doar ideea sa şi că nu a fost discutată în amănunt cu premierul, urmând să se stabilească dacă aceasta va fi considerată fezabilă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.