FILIT a învins zarva politică locală

Cel mai mare festival de literatură din România ajunge la finalul lunii octombrie la cea de-a patra ediţie. După ce anul trecut numărul de evenimente a fost restrâns la un singur sfârşit de săptămână, anul acesta organizatorii au anunţat cinci zile de manifestări. Tensiunile la care au fost supusă echipa FILIT de interesele politice locale par să fi fost depăşite. În perioada 26-30 octombrie 2016 Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi gestionează încă o ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT). Aşa cum au obişnuit publicul ieşean, Serile FILIT revin aducând în faţa cititorilor cunoscuţi scriitori din ţară şi străinătate. Potrivit unui comunicat de presă, seara Goncourt programată pe 27 octombrie, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, îi va avea pe scenă pe Jean Rouaud, laureat al premiului Goncourt, şi pe Nicolas Cavaillès, recompensat cu premiul Goncourt pentru nuvelă. Scriitorii Florin Iaru, Radu Paraschivescu, Iulian Tănase, Alex Tocilescu vor dialoga la Seara povestitorilor, în data de 28 octombrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. În cea de a treia seară, 29 octombrie, Lucian Boia va vorbi despre Istoria ca ficţiune, în Aula BCU „Mihai Eminescu”.

Printre invitaţii acestei ediţii FILIT se numără autorii François-Henri Désérable (Franţa), Adela Greceanu, Doina Jela, Ciprian Măceşaru, Angelo Mitchievici, Bogdan Munteanu, Veronica Niculescu, Hanne Ørstavik (Norvegia), Dora Pavel, Cosmin Perţa, Marina Stepnova (Rusia) şi Cristian Teodorescu. Invitaţii vor avea ocazia să participe la întâlniri cu cititorii din Iaşi, cu elevii din liceele ieşene, precum şi cu cluburile de lectură Alecart şi Logos.

Cea de a patra ediţie a FILIT îi are în rezidenţă pe traducătorii Hristo Boev (Bulgaria) şi Melinda Szekely. Lor li se adaugă Olimpia Verger (Elveţia) şi Philippe Loubière (Franţa), Mariana Bărbulescu, Livia Cotorcea şi Radu Părpăuţă, traducători care care se vor întâlni cu profesorii şi elevii ieşeni.

Dezbateri culturale şi ateliere de jurnalism sunt susţinute de Raymond Clarinard, Isabelle Taudière şi Iulia Badea Gueritée. Acestea venind ca rezultat al parteneriatului cu prestigioasa publicaţie Courrier International. Iniţiatorii proiectului „Teleleu”, Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu, alături de Teodor Răileanu, realizatorul proiectului „Motomorfoza” vor fi, de asemenea, prezenţi la FILIT. Mesele rotunde şi evenimentele rezervate profesioniştilor din domeniile apropiate de literatură vor aduce la Iaşi critici literari precum Al. Călinescu, Paul Cernat, Bianca Burţa Cernat, Luminiţa Corneanu, Bogdan Creţu, Cristina Hermeziu, Pascal Jourdana (Franţa), Dan C. Mihăilescu, Doris Mironescu şi Claudiu Turcuş.

FILIT vine la Bucureşti

La Bucureşti, manifestarea internaţională din inima Moldovei se face deja simţită. Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi prezintă, cu ocazia FILIT 2016, două expoziţii la Biblioteca Naţională a României, în perioada 30 septembrie – 30 octombrie 2016: „Scriitori la FILIT” şi „Viaţa Românească – 110 ani de la apariţie”.

Expoziţia „Scriitori la FILIT este găzduită în spaţiul expoziţional „Podu’ Vechi” şi include numeroase fotografii artistice ale scriitorilor invitaţi la diferitele evenimente organizate pe parcursul celor trei ediţii ale Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) de până acum (2013-2015). Printre scriitorii prezenţi în fotografii îi amintim pe Liviu Antonesei, Guillermo Arriaga, Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Sahar Delijani, David Lodge, Norman Manea, Ileana Mălăncioiu, Herta Müller, François Weyergans etc. Fotografiile au fost realizate de către artiştii fotografi Claudiu Bîrliba, Cristian Gafiţescu, Adrian Purice şi Andi Spot, toţi membri ai Clubului Fotografilor Iaşi. Vernisajul expoziţiei a avut loc vineri, 30 septembrie, ora 18:30, în prezenţa managerului FILIT, Dan Lungu, şi a lui Adrian Purice, curatorul expoziţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.