Fiți pe fază: Teodosie își aduce întăriri

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, trimite toți preoții și monarhii la peștera Sfântului Andrei, „în interes profesional”, în ziua de 30 noiembrie, iar vineri a revenit și a spus că Sfânta Liturghie se va oficia și în parohiile Arhiepiscopiei Tomisului.
“În contextul pandemiei actuale, precum şi al carantinei instituite în judeţul Constanţa, pentru deplina cinstire a Sfântului Apostol Andrei creştinătorul românilor, Arhiepiscopia Tomisului a hotărât următoarele: în data de 30 noiembrie 2020, toţi preoţii din Eparhia Tomisului, personal clerical şi monahal, sunt delegaţi în interes profesional să săvârşească în sobor Sfânta Liturghie la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa; bisericile parohiale din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului vor rămâne deschise pentru închinare şi rugăciune individuală”, se arată în documentul Arhiepiscopiei Tomisului transmis către preoți.

Vineri, Arhiepiscopia Tomisului a transmis că documentul intern a fost „insuficient formulat”, precizând că în ziua de Sfântul Andrei, Sfânta Liturghie se va oficia și la parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei.

„Regretăm faptul că s-a putut înțelege eronat că la parohii nu se va mai oficia Sf. Liturghie”, au spus reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Anterior, Arhiepiscopia Tomisului a solicitat instanței să anuleze hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care sunt interzise pelerinajele religioase pentru alte persoane decât cele care au domiciliul în localitatea unde are loc evenimentul, dar instanţa a respins această cerere.

Patriarhia Română a transmis joi că este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la peştera Sfântului Apostol Andrei, din comuna constănţeană Ion Corvin

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioana Radu 8516 Articole
Author

42 de Comentarii

  1. Pentru un comportament deviant ar trebui caterisit. A face politica prin indemnarea la nesupunere a unor restrictii sanitare, denota inconstienta si o trufie nemasurata.

  2. Toate pacatele de care a fost acuzat pe lumea aceasta ÎPS Teodosie ii sunt iertate, prin curajul de care face dovada, sfidand aceasta conspiratie malefica impotriva credintei si a poporului bine credincios.

  3. Multe localitati sunt in carantina si totusi cu adeverinta se pot deplasa la locul de munca.
    Nu numai preotii din judetul Constanta pot fi chemati sa-si indeplineasca misiunea ci intregul clerul din Romania, pt ca toti sunt patronati spiritual de Apostolul Andrei si material de Biserica nu numai ortodoxa ci si catolica, deci daca se simt cu adevarat crestini si Biserica catolica se poate reuni la Pestera Sf. Andrei. Daca romanii de rit catolic se simt cetateni ai Romaniei si cred in Evanghelii si Faptele Apostolilor.
    Altfel le va manca lupii gandul laturalnic…
    O mintele luminata de aceia au aruncat cu pietre in Sfintia Sa, dusmanilor ortodocsiei si crestinismul/credintei le este frica de Omul lui Dumnezeu…

  4. @Ghinea Victor:
    Nu e supunere, e fenta pe care poate intra orice om! Cum adica, Untlod-ul poate sa…, si biserica nu?!

  5. Dumnezeu sa-i ocroteasca pe romani,credinta ortodoxa,biserica ortodoxa,iar pe acesti tradatori sa-i pedepseasca!

  6. Nu esti ghine=bine deloc. Cine are chemare si daruire merge inainte.
    Daca ma gandesc ca intr-un tren de Metrou sunt cateva vagoane si numai scaune sunt aprox. 20 intr-un vagon fara a pune calatorii in picioare oricat de putini ar fi, putem aproxima ca sunt sute de calatori care urca, coboara, asteapta intr-o statie cu doua peroane.
    Te inteleg, iti este teama si iti urez multa sanatate si poate Dumnezeu te va lumina si asa te vei intelepti intr-o zi, fara sa treci printr-o suferinta ca sa descoperi dorinta de a spune:”Doamne ajuta-ma”. Esti tanar si a crede in Ceva sau Cineva este dificil, dar intr-o zi iti vei gasi cale sau telul, chiar si cel de a castiga cat mai multi bani si acela este un crez, material, dar este…

  7. In atentia statului sekurist = BOR doreste reafirmarea sprijinului pentru Statul National Roman si pentru o ROMANIE suverana si independenta politic folosindu-se de Arhiepiscopul Teodosie asa ca nu-i lasati , da-i dreaq de popi si de ROMANIE , nu-i lasati , dati-le la cap ….

  8. SATANISTI dintoate tarile uniti-va.
    Atacati biserica si pe Apostolul Andrei mama lui de crestin care ne-a luat dreptul sa stapanim cu Satan in frunte cerul si pamantu.
    Varcolaci si moroi cu barna si danca cu rumegatoru si oatia turcana cu magaru si samaru cu camila si arrabu…pe ei….Sorosh e cu noi …uieeee

  9. Va mai amintiti ?
    La 1 – decembrie – 2020 – ZIUA NATIONALA a ROMANIEI .
    CUM o sarbatorim ??

  10. Pai daca clerul sebeaza sf Andrei, noi romanii de ce sa nu serbam ziua natiinala pe 1 decembrie?!

  11. Cum la metrou pot sta fara distantare reala 600 000 de oameni zilnic – si Bucurestiul nu a devenit zona rosie -, tot asa se poate sta la orice eveniment oriunde. Dar, se vede clar ca ăsta-i ambâțul lui Arafat (Hayssam pe numele lui adevarat) si al retelei sale de pucisti infiltrati pana la varful statului roman. Sau, mai degraba, este ordinul pe care trebuie sa-l execute.
    E limpede ca lupta lor este cu libertatea oamenilor si nu de aparare a sanatatii acestora.
    Urgenta sanitara este doar un pretext din ce in ce mai straveziu, doar prostii nu s-au prins.

  12. Bai idiotilor!
    IPS Teodosie va fi sprijinit de Dumnezeu si de acceasta data!
    De cite ori a-ti incercat sa-l linsati sau bagat in puscarie?
    Dumnezeu este cu el,cu biserica ortodoxa si cu credinciosii ortodoxi!
    Ar trebui sa va fie frica de el mai mult decit de COVID!

  13. SPULBERATI GLOBALISTII SECURISTI LA VOT….SPULBERATI GLOBALISTII SECURISTI LA VOT….SPULBERATI GLOBALISTII SECURISTI LA VOT….SPULBERATI GLOBALISTII SECURISTI LA VOT….SPULBERATI GLOBALISTII SECURISTI LA VOT….

  14. BOR are posibilitatea de a demonstra in 06.12.2020 ca ortodoxia este majoritara in Romania, in caz contrar isi merita soarta!

  15. lasati dom’le oamenii sa mearga la Pestera Sf.Andrei!duceti acolo jandarmii care sa se asigure ca se pastreaza distanta dintre oameni si se poarta masti !unul intra ,altul iese si tot asa!ce-i cu interdictiile astea in ceea ce priveste religia?v-ati dus in mall-uri sa vedeti acolo ingramadeala!lasati-o-n Doamne iarta-ma de treaba!cati oameni s-au imbolnavit de covid in biserica,dar la piata,dar la scoala!asta-i Romania normala si educata in acceptiunea celui vremelnic de la Cotroceni?!

  16. Tovarasul Mache Turnatoru e in stare sa scoata dricurile profesionale si icoanele facatoare de minuni de ultima generatie, pe strada,sa traga in oamenii care vor carantinare!Popimea e cu noi,traiasca Popimea care nu trage in populatia carantinata ,libertate,libertate,carantinare,carantinare,bis
    Daca stia Isus ca a fi popa,calugar, e o profesie,(in conceptia lui Mache Turnatoru)se gandea de doua ori daca sa mai propavaduiasca sau sa-si traga o meserie utila..

  17. Dintre cei care au comentat aici,merge careva sau vreun membru al familiei dumnealui in pelerinaj,luni?A fost careva dintre dvs.afectat de,,criminalele decizii”ale BOR?Dar de minunata gestionare a pandemiei de gatre guvernul competent,ati fost?Ieri am aflat,printre altele,ca am dat banii pe masti care nu ne protejeaza de mai nimic,destui bani.Au fost importate si puse-n vinzare de BOR?A fost cumva o inselatorie,atitea luni de zile?Cind aveti de gind sa scrieti despre microbuzele pline cu cetateni,care circula tot week-endul pentru a se ruga doar in interiorul unor cladiri denumite Adunari?O fi mai sefe ca niste adunari in aer liber?Celelalte culte religioase[si-s muuulti,bravo lor!] se roaga online?Sigur nu,asta nu va ingrijoreaza?Intrebarea mea politicoasa este:daca nu sunteti credinciosi practicanti,evident nici nu aveti prieteni ce-o tin tot intr-un pelerinaj,de ce va fute grija?

  18. O, daaa,. iși aduce intăritori,..Se pare că iaurtul e cel mai bun întăritor,. dar trebuie să mai adaugi și un pic de gips..iar flocoșii ăștia obișnuiți să se ia reciproc de mânerul burții, iși pot face de cap in peștera lui Aladin,.. pardon a lui Andrei,.

  19. De Sfantul Nicolae pe 6 Decembrie 2020 , Votat cu PSD .

  20. Tu inca n-ai inteles esenta crestinismului. Lunand ipoteza ca ai avea dreptate, dar nu ai inteles ca exista IERTARE, exista cuvantul lui Iisus „am venit pt oile ratacite…”, nu ai inteles rugaciunea:”Iarta-ne noua pacatele asa cum iertam si noi gresitilor nostri”. Deci tu nu ai nevoie de Dumnezeu, de iertare pt ca nu esti in stare sa ierti, atunci striga-ti intunricul in ajutor. noua ne place Lumina Lui si cea data de soare…
    nu uita ca ti-ai ales un pseudonim jar+dan adica jarul lui dan sau pe pamant care dureaza, radacina poate fi si durere…invata sa fii bun…

  21. @spitfire- pai dk la metrou stau inghesuiti cu masca si nu au nimic…ortodocsii se inghesuie fara masca la perelinaje si pupat moaste si nu au nimic, de ce sa nu ne inghesuim si noi astialalti la vreo nunta, botez, cumetrie sau onomastica fara masti, ca doara nici cei care circula cu metroul, nici ortodocsii se inghesuie fara masca la pupat moaste unul dupa altul si nu au nimic, guvernantii de asemeni nu au nimic mai multi decat trebuie adunati si fara masca(uneori) si nu au nimic! Jos masca, jos distantarea, pt ca Bor si guvernul au dovedit ca nu au luat covid dk nu le-au respectat! Jos masurile inutile! Traiasca libertatea pt toti romanii!

  22. @jardan durais- Isus nu a facut pe popi, in biblie in noul testamrnt specifica ca Isus ne este indrumator al crestinilor si El nu a desemnat pe nimeni in functia de preot! Preotii s-au facut singuri preoti, nu i-a facut Isus! Mai mult preotii au eliminat din Biblie pasajele care- incrimineaza si nu sunt in asentimentul lor si a celor ce fac! De ex: sa nu -ti faci chip chioplit, vreo infatisare la care sa te inchini, adica icoane, alta: sa nu te inchini mortilor(perelinaj si pupat de moaste) si multe altele incomode pt ei, pur si simplu le-au scos din biblie! Asa ca nu Isus e vinovat ca azi sunt preoti care sug sangele poporului si traiesc in huzur pe banii amaratilor saraci cu duhul! BOR e vinovata pana in panzele albe! Cum adica sfantul Andrei e mai mare decat Isus, Fiul Lui Dumnezeu, care a murit pt omenire si a inviat apoi?! Sf Andrei si alti sfinti sumt morti de-a binelea, ce putere pot avea niste morti sau oasele lor moarte?!

  23. marius Esti sinistru . Esti prea tampit sa fii luat in seama.

  24. @ un crestin
    Ce fel de un crestin esti tu daca nu stii ca Sfintii Apostoli au infiintat institutia preotimii crestine? Acei Sfinti Apostoli care au scris Evangheliile, Faptele Aopstolilor si Epistolele, adica intreg Noul Testament.

    Sfantul Apostol Andrei Întâiul Chemat este mort de-a binelea, nu este langa Hristos in ceruri? Apropo: se scrie Iisus.
    Imi pari mai degraba un „crestin” precum e papa, care a schimbat rugaciunea Tatal Nostru.

  25. @ radu de prosti- nu-nteleg de ce nu ma ignori?
    Ps. Ti-o repet. Nu te mai privi in oglinda, cand afirmi ca râzi de prosti. Cel din oglinda este domnia ta călare pe tron in chinurile facerii si asta si explică mimica de râsul lumii. Suntem convinși că ai aceeași mimica si cand începi, chipurile, sa gândești. Dar ce sa faci? Si maimuta cand se priveste in oglinda are impresia ca cineva rade de ea si cauta sa vada cine. Vezi, tu cetatene care e diferenta dintre un om convins că e creația lui Dumnezeu si unul care e convins că a evoluat din maimuță. Spre deosebire de tine eu am o certitudine. In schimb, domnia ta nu cunosti specia de maimuță din care ai evoluat, deși dupa cum te manifesta, as zice ca e MA-KAC sau maimuță urlatoare.

  26. In tara unde ai 20 mii biserici si 13 mii de scoli nu e de mirare ca apar asa comentarii pe aici.
    Daca va place dictatura popilor mergeti in Iran fratilor.
    Orice natiune civilizata se conduce dupa legi si reguli. Respectate de toti.
    Derbedeul asta de la Constanta cred ca in primul rand are nevoie de un consult psihiatric.
    Indiferent ca esti preot, esti simplu credincios, la culoarea rosie a semaforului te opresti.
    Am prieteni in Constanta, oameni in varsta , care din cauza acestui individ le este scarba sa mai mearga la biserica. Se duc pe la Techighiol sau in alte localitati mici unde mai exista preoti adevarati, la Sarbatorile Mari.
    Sa iei apararea acestui derbedeu inseamna sa-ti bati joc de credinta si biserica stramoseasca.
    Culmea e ca sputnikystii bolsevici au devenit peste noapte mari credinciosi.

  27. metroul care circula in folosul multinationalelor ca sa ”duca” oamenii la munca sau supermaketuri in ce se incadreaza impreuna cu aceia care inchid ochii cand interesul este strain pt sparanghel, abatoare, etc.?
    Interdictii DIFERITE pt unii carantina la 7/1000, IAR protejatii galbenilor: Sibiu, Cluj, Timisoara care nici la 9/1000 NU zile intregi s-a tot negociat…

  28. A devenit popimea din Romania mai ceva decit Ordinul Cruciatilor ! Inca putin si-o sa-l vedem pe diliul asta cum suna goarna si adunarea, aduna ingerii si arhanghelii de prin judetul Constanta in tabara de la Baneasa si pleaca toti sa elibereze Tara Sfinta de sarazini ! … De fapt, daca ne gindim bine, n-a fost pina si exagerat de fericitul Daniel, in tinerete, in misiune la Geneva ? …

  29. @marius- in biblia ortodoxa scrie ce zici tu de sf Andrei, pt ca au adaugat asta in biblie desi nu aveau acesti drept! Isus cu 2 i e deasemeni introdus tot de ortodocsi in biblie! Eu nu sunt ortodox si nu am citit nici in istorie de sf Andrei ca ar fi facut ceva, la fel si Paraschiva sau Dumitru. Chiar dk ar fi facut ceva, sunt doar oameni care au facut bine, nu sunt sfinti! Si azi sunt multi care fac mult bine dar nu au pretentia de ” sfinti”! Citeste biblia originala si nu ai sa vezi nici pe sfantul Andrei, sau alt om, ci doar pe Isus cu un singur i!

  30. In primul rand afla ca este o singura Biblie, ea poate diferi prin numarul de carti apocrife din Vechiul Testament pastrate sau eliminate, dar nu prin Noul Testament. Era logic ca apostolii s-au organizat atunci cand au propovaduit pt ca altfel Apostolul Petru nu ar fi construit primul lacas in Roma. Toate bisericile din Europa indiferent de rit au fost cladite la inceput pe locul vechilor temple. Poate faci parte dintr-un cult aparut in ultimele secole si care a avut nevoie sa interpreteze Noul Testament ca sa-si atraga enoriasi, spre deosebire de vechile rituri catolic si ortodox care s-a transmis de aproape doua mii de ani. Daca ortodoxia autohtona porneste din popor si a fost imbrastisat si de conducatori, in alte tari a fost impusa de conducatori popoarelor si de multe ori cu mari varsari de sange. Cei care se vor desprinde ca catolici vor ucide druizii, cei care au creat runele pt a-si ascunde credinta de ochii crestinilor in ascensiune. Deci cat sange a curs in lumea celtilor la inceput dar si dupa inventarea inchizitiei. Azi huliti niste preoti blajini care isi apara traditia, dar nu-i vedeti pe cei din occident atunci cand purtau sabie si azi pedofilia sub sutana si sunt mierosi ca toti cei „inclinati”.
    PS. Nu am dovada, doar o vorba, ca se folosesc doi de I pt ca forma cu un I inseamna magar.

  31. Iisus se scrie cu doua vocale in greaca Ιησούς, in latina Iesus si in multe alte limbi europene, deci tu sau cultul din care faci parte are o alta abordare lingvistica asupra numelui.

  32. Păi bre, ortodocșilor, ”creștini”. Câți dintre voi au pus mâna pe o cărțulie numită dogmatica religiei ortodoxe,.? Să vezi cum scrie frumos acolo românește, negru pe alb, cum că este o religie fundamentalistă, bigotă..dacă pricepi ce inseamnă asta,.. Cum poți susține ca nație care se vrea latină o astfel de indobitocire, de singur iți pui ochelari de cal și te inrobești către o mafie ordinară..te faci turmă și nu deschizi mintea la lume.

  33. Cel ce ma contrazici fara un temei, ia o biblie ortodoxa si una originala tradusa in romana sau alta limba dk cumva stii..si verifica atat in noul testament cat si in vechiul ortodocsii au taiat ce nu le-au convenit: despre cum scrie sa nu te inchini la icoane si nici inchinarea la morti nu e admisa in biblie, iar preot e doar unul singur Isus care a murit si a inviat pt mantuirea oamenilor! Traditia nu e mentionata in biblie, in cea originala! Dupa ce vei compara biblia ortodoxa cu cea normala vei vedea ca am dreptate! Daca Isus se scrie cu doi i in limba greaca ce legatura are asta cu limba romana sau cu Isus care e evreu?! Cauta si documenteaza-te si pe urma expune-ti public opiniile ca sa nu ramai de rusine! E o vorba in popor : sa faci ce zice popa nu ce face el! Teodosie nu e un exemplu de crestin aparand cu tichia pompoasa,aurita si toiagul la fel,in fata saracilor sa adune darile!

  34. Vrednic este,un mare roman acest arhiepiscop ce va ramane in istoria netrucata a tarii. Cat despre judecatori,niste slugi simbriase.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.