Un bărbat a deschis focul miercuri într-o școală privată din Riad, ucigând două persoane. Ucigașul este un profesor, de origine irakiană, care nu a fost prins imediat după atac.
„Un profesor a luat o armă și s-a dus într-o sală din școală, unde i-a ucis pe directorul adjunct și pe unul dintre angajați”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul serviciilor de securitate, potrivit Agerpres.
Poliția consideră acest caz ca un act criminal și „nu ca un incident terorist”, a indicat sursa, adăugând că suspectul de
„Au fost auzite focuri de armă la Kingdom School din Riad”, a anunțat anterior Ambasada SUA într-o postare pe Twitter.
„Școala este închisă, niciun copil nu era prezent în școală’, a adăugat Ambasada, care le-a cerut cetățenilor americani să ‘evite acest sector”. Ambasada nu a precizat motivele atacatorului.
AFP a încercat să contacteze școala, dar fără succes. Aproape toate școlile sunt închise în prezent în Arabia Saudită.
Kingdom School este o instituție care aparține grupului Kingdom Holding, al prințului miliardar Walid ben Talal.