(FOTO) După carantinați, potopul

„Sunt obligat să aduc în faţa dumneavoastră însă şi comportamentul de un primitivism înfiorător al unor aşa-zişi cetăţeni cărora…

(FOTO) După carantinați, potopul

„Sunt obligat să aduc în faţa dumneavoastră însă şi comportamentul de un primitivism înfiorător al unor aşa-zişi cetăţeni cărora…

Mormane de gunoaie au rămas în urma persoanelor care au primit cazare în spaţiile de carantină ale Primăriei Galaţi. Unele apartamente au fost inaugurate recent.

De la declanşarea epidemiei, acestea au fost folosite pentru persoanele care trebuie să stea în carantină. La finalul celor 14 zile de izolare, angajaţii Primăriei Galaţi şi ai Direcţiei de Sănătate Publică au constatat dezastrul.

„Nu vreau ca prin această postare să aduc atingere celor care au stat în carantină și care au avut un comportament decent. Sunt obligat să aduc în fața dumneavoastră însă și comportamentul de un primitivism înfiorător al unor așa-ziși cetățeni cărora li s-a pus totul la dispoziție pe perioada carantinei și care au înțeles că trebuie să-și bată joc de România, de Galați și de munca unor oameni dedicați. Pentru exemplificare voi posta 14 poze cu felul în care au fost primiți și 26 poze cu dezastrul lăsat în urma lor. Mai lansez o temă de discuție: Cum Doamne iartă-mă aflu de oameni cărora li s-au anulat biletele de avion plătite de către ei personal, neputând ajunge în țară, iar unora li se pun la dispoziție curse de avion umanitare, autocare, dube, etc? Nu cumva anumite țări profită de pandemie ca să-și facă curățenie în ogradă? Nu mai sunt cu toții cetățeni europeni?”, a scris pe Facebook, viceprimarul Picu Apostol Roman.

În fotografiile postate de reprezentanţii Primăriei Galaţi apar locuinţele aşa cum arătau înainte şi după ce au fost folosite ca spaţii de carantină. În numeroase locuinţe au fost descoperite mormane de gunoaie, resturi alimentare, bidoane de bere şi mucuri de ţigară aruncate la întâmplare. De asemenea, pe holurile clădirii şi în apartamente multe bunuri au fost distruse.

TOATE FOTOGRAFIILE MAI JOS

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. Nemultumitii care au poistat char cu nesintire si cu argumentge idioate mai sus… sa faca la fel – sa muneasca/stea „afara” macar juma’ de an si sa caute protectia familiei, sa vina ACASA sa evite molima din strainatate.
    Cand vine ACASA. hopa – stai izolat ca tu ne omori …!
    Si vezi ca mu se intampla nimic, doar ca stai degeaba.
    Cati din cei bagati in carantina au ajuns la sputal?… sigur, cu simptome…
    Cati au primit medicamente, asa, „la ghici” ca tot fabueaza cine vrea ce e cu agentu’ WUhan…?
    Cati au murit zDIN ACEASTA CAUZA AGRESIVA- agentul Wuhan???
    ….
    Nea Picu-le,… nici nu e casa ta, de fapt ci masura orgoliului propriu…
    Ati avut oameni care sa le asigura evacuarea gunoiului?
    Ati avut oameni care sa faca curat in camere, la WC? – ca[ci] la spital, bolnavii nu fac curat…
    De aia i-ati bagat acolo – considerati bolnavi, chiar dada a-simptomatici…, i-ati inchis ca sa nu blocati spitalele…

    Dar, ….ce sa faci cu alesi cu juma’ de creier si cu scoala lu’ Marx in cap in loc de Vietile Sfintilor?
    Mai ganditi-va si nu dati cu parul ca faceti parte dintre cei responsabili, nu dintre cei pagubiti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate