Franța va mai fi oare Franța?

”Franța va mai fi Franța, dacă mâine vom deveni o republică islamică?”, spune Marion Marechal. ”Ne creolizăm chiar în acest moment. Asta pentru că dragostea nu se uită în actele de identitate”, spune Jean-Luc Melenchon

Franța va mai fi oare Franța?

”Franța va mai fi Franța, dacă mâine vom deveni o republică islamică?”, spune Marion Marechal. ”Ne creolizăm chiar în acest moment. Asta pentru că dragostea nu se uită în actele de identitate”, spune Jean-Luc Melenchon

Informațiile Institutului Național de Statistică și Studii Economice din Franța încing campania pentru alegerile prezidențiale din 2022.  Partidele de dreapta, de stânga sau de centru vorbesc despre același lucru – schimbarea demografică radicală a Franței. Modul în care o fac diferă: stânga franceză vorbește despre o inevitabilă, dacă nu chiar binevenită, ”creolizare”, dreapta împrumută viziunea teoriei ”marii înlocuiri” a populației, iar centrul politic le spune francezilor că nu sunt decât două soluții – creșterea natalității sau deschiderea porților pentru imigranți.

Într-un interviu de pe 16 mai, Marion Marechal Le Pen, nepoata liderei Adunării Naționale (fostul Front Național) și fostă deputată din partea FN, a spus că, în 2050, francezii indigeni ar putea fi minoritari în țara lor. ”Uitându-ne pe datele oficiale ale Institutului Național de Statistică, dacă vom continua în același fel, francezii indigeni vor fi minoritari pe teritoriul Franței în jurul anului 2050”. ”Dacă poporul istoric devine minoritar, Franța va mai fi oare Franța?”, se întreabă Marion Marechal. ”Franța va mai fi Franța, dacă mâine vom deveni o republică islamică? Nu sunt deloc convinsă”. Marion Marechal crede în asimilarea străinilor, însă ”asta nu se poate face dacă culturile străine devin majoritare” în Franța, spune ea.

Abordarea lui Marion Marechal este un tabu în politica franceză. A vorbi despre asimilare și mai ales despre ”marea înlocuire” (o teorie lansată de francezul Renaud Camus) contravine corectitudinii politice. Însă a vorbi despre ”creolizare” este cât de poate de benign, câtă vreme această abordare, inițiată de scriitorul de stânga Edouard Glissant, arată că metisarea populației nu este un plan, este o realitate și este ceva inevitabil. O împlinire a ceea ce spunea federalistul European Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi: ”Rasa viitorului este euro-asiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni și va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate a personalităților”.

Iată cum a interpretat liderul partidului Franța Nesupusă, Jean-Lunc Melenchon, aceleași informații ale Institutului Național de Statistică, la un miting electoral care a avut loc tot pe 16 mai. ”În 2050, jumătate din populația Franței va fi metisă. Suntem un popor care se creolizează chiar în acest moment. Acest fenomen est rezultatul faptului că dragostea nu se uită în actele de identitate, pentru a stabili către cine să se orienteze”, a spus Melenchon. În urmă cu un an, Melenchon a spus că ”creolizarea nu este un proiect și nici un program: este un fapt care se constată, se produce”. Este o viziune împrumutată de la amintitul Edouard Glissant, care spunea despre „creolizare” că este ”un proces socio-etnic care duce la apariția unei terțe identități, una care nu triumfă asupra celor de dinainte, ci li se adaugă”. Glissant mai scria că rezultatul acestui proiect este ”total imprevizibil”. El contrapunea ”creolizarea” asimilării, considerată un concept de extremă dreapta.

Francois Bayrou, multă vreme figura principală a centrului politic din Franța, acum asociat regimului Macron, numit în fruntea Înaltului Comisariat pentru Planificare (instituție apărută în 2020), comentează și el informațiile Instituitului Național de Statistică și pune că este nevoie de ”un pact național pentru demografie”, prin care statul să poată soluționa criza demografica și criza sistemului de pensii.

Asta, spune Bayrou, înseamnă că ”fie avem mai mulți copii, fie primim mai multe persoane din alte țări”. ”Franța va trebui să utilizeze două pârghii în proporții rezonabile, care să garanteze menținerea coeziunii naționale”, a spus Bayrou. El consideră că aportul migrator ”nu este o soluție”, din cauza „impactului asupra demografiei și din cauza dificultăților sociale și culturale”. ”Imigrația poate ajuta la ameliorarea raportului persoane active/pensionari și a capacității de finanțare a sistemelor noastre sociale”, a spus totuși Bayrou.

”Ne mai trebuie 40-50.000 de nașteri pe an pentru a asigura reînnoirea generațiilor”. El a atras atenția că indicele fertilității scade, de la 2,02 copii pentru o femeie în 2010, la 1,83 în 2019. Apoi, criza pandemiei a generat un ”climat pesimist”, care reduce dorința de a avea un copil.

Imigrația este o soluție de urgență, „trebuie să acceptăm ideea că are un rol”. În caz contrar, trebuie ca părinții ”să aibă mijloacele pentru a avea numărul de copii pe care și-l doresc”, ceea ce înseamnă că trebuie majorate ajutoarele pentru copii și că este nevoie de o politică adaptată pentru locuințe.

Distribuie articolul pe:

31 comentarii

  1. Franta ca si alte tari sint cotropite fara lupta ,de inculti, desculti, fomisti…..
    daca partidele nationaliste nu ajung la putere, in citiva ani ,aceste tari dispar, chiar si cu numele.
    oare cum accepta Franta sa fie cotropita?

  2. FRANȚA nu mai e Franța!
    Am văzut cu ceva ani in urmă un meci de fotbal intre nationala Franței și o altă națională .
    Niciun jucător din naționala Franței din teren nu era alb,toți erau negri!
    Am zis că poate e o echipă din Africa.
    Islamizarea Europei e un vis vechi de sute de ani.

  3. (II): Musulmanii (= 10 copii de familie) = clientela electorala a partidelor de stânga, de la Socialist (muribund) la République en Marche (Macron), „partid” obtinut din socialisti si oameni de dreapta „convertiti”, adica Iuda ai atitudinilor partinice pe care le-avusesera pâna la … „convertire”). François Bayrou = „negociant” : desi alb, tradând rasa alba. Mélenchon, asemenea. Catalogat chiar de Macron, sosia, în realitate, a tipului, de „islamo-stângist”. Actualul Presedinte sperând, în felul asta, sa reuseasca unde Hollande a esuat, si-anume, s-o-nvinga, prin clientala musulman-islamista, pe Marine le Pen la viitoarele prezidentiale. 2021 fiind un an „linistit”: focurile … electorale aprinzându-se numai în 2022. „Bal des Ardents” (al „cuprinsilor de flacari”) Primul, la 1393, în timpul domniei lui Carol al VI lea Nebunul. Francezii plimbându-se, însa, si din nefericire, prin istoria proprie de parca un trib de n-aude-n-avede analfabet. Pretul imperiului colonial pe care l-au avut. ps Bayrou-tradatorul: culmea a ca, bearnez si primar de Pau, oras natal al lui Henry IV al Frantei, indivul îsi ia aere de … „reîncarnare” a tipului. Ajutat fiind de complicele-i Macron, cadorisindu-l, între timp, c-o functie si zornaitoare la ureche, si banoasa.

  4. @Calin Marchievici (I) : Franta nici astazi nu mai e „Franta”. Începând cu 1981 (alegerea lui Mitterand), socialistii la putere au muncit din greu la înlocuirea sistemului institutional si legal al tarii. Si-au reusit. Nici institutiile, nici codurile de legi ale tarii nemaiavând de-a face cu Napoleon. Pe care socialistii-l urasc. Schimbarea codurilor legale, moshita cu zel de Hollande-Taubira, ministra lui a … „justitiei” având loc sub Macron, la 2020. „Negocierea” devenind piatra de capatâi, în asa fel încât infractorii (majoritatea, „creoli”, vorba lui Mélanchon), sa nu mai ajunga nici la-nchisoare, nici la expulzare (carora, de altfel, li se opune si… CEDO: drepturi netrebuind s-aiba decât înfractorii, nu si victimele sau/si familiile ultimelor). Marion Maréchal = niciodata n-a fost un nume tabu: deputata-vedeta (si tânara, si frumoasa, si bine pregatita), si-acuma, directoarea unui institut. Renaud Camus si „înlocuirea populatiei”: Eric Zemmour, ziarist politic foarte influent, se refera zilnic la ea, si-are dreptate s-o faca.

  5. @Iohannis Sadat de Gaulle
    Am ras cu lacrimi la nick-ul tau !
    Relativ la articol : cand te uiti la TV lor , sant mai tot timpul in bucatarie . Poate daca ar vizita mai des dormitorul , s-ar modifica situatia …

  6. habibi ce este steagul asta rosu alb albastru? este steagul frantei inainte sa devina califatul islamic de azi

  7. Partea 2. Oligarhii care corup guvernele si justitia folosind banii lor enorm de multi (dar in esenta bani furati) si pot face orice tampenie periculoasa doresc impotriva omenirii fara a fi controlati, ei sunt marele pericol pentru viata pe pamant. Ei sunt vinovatii, ei trebuie sa dispara urgent daca dorim ca omenirea sa fie salvata. In asta sa constea marea resetarea, in eliminarea oligarhiei mondiale. Bogatia este necesara si productiva, cu conditia sa fie rodul unor merite si nu ale unor furturi prin specula ale muncii majoritatii. Marea resetare trebuie sa insemna confiscarea totala a averilor familiilor acestor oligarhi toxici si trecerea lor in proprietatea statelor unde isi desfasoara activitatea Cei cu averi pana la 2 miliarde dolari sa isi pastreze averile si sa redevina motorul economiei mondiale. Tot ce este peste revine statului. Statul va folosi in continuare managementul, dar statul va fi proprietarul de drept al acestor averi furate de-a lungul multor ani prin legi strambe elaborate de oameni corupti prin frauda si mita. Marea resetare trebuie sa marcheze disparitia oligarhiei asasine. Sa facem si restul lumii un congres tot la Davos prin care sa declansam procesul nationalizarii averilor oligarhilor. Oligarhii sa treaca sa munceasca muncile pentru care au fost educati in scoala sau universitate, atat, fara drept de a conduce institutii sau intreprinderi.

  8. Partea 1. Exista toate sansele ca in 20 de ani Franta sa ajunga la nivelul Algeriei. Musulmani au din belsug in Franta, industria si cercetarea le-au dat la chinzi, au mai ramas agricultura si constructiile. Asa cum vorbea un taximetrist din Paris la inceputul pandemiei, ce fel de tara este Franta care se lauda cu tehnologie aero-spatiala, trenuri de mare viteza, dar nu este capabila sa produca niste batiste cu elastic de pus la nas (mastile) si trebuie sa le importe pana si pe alea din China? Nu avea dreptate omul? E clar ca lacomia abjecta a multimiliardarilor a condus la dezastrul planetar iar chinezii, fin psihologi au profitat de lacomia acestor bogatasi cretini carora nu le lipseste nimic dar doresc sa aiba cat mai multi bani si putere cu care sa distruga lumea asa cum au facut-o si pana acum. Consumismul delirant, secatuirea planetei in numele profitului acestor paraziti tampiti dar plini de orgolii desarte a adus omenirea in pragul colapsului, ei cu banii lor au produs laboratoare de razboi biologic si au lansat boli necunoscute si pandemii, ei cu banii lor (in esenta furati) alimenteaza productia de arme de ucidere in masa, otravuri si orice fantezie de om bolnav pe care si le pot satisface. Acum dementul Bill Gates arunca din avioane pulberi fine metalice, este el curios sa vada ce iese cu pretul vietii si sanatatii a miliarde de oameni. Tot Bill Gates vrea sa treaca la centrale nucleare de apartament, ca sa avem catastofe nucleare si acasa.

  9. Asta este inevitabil cand te lepezi de credința ta, nici minte nu mai ai, nici curaj, nici viziune. Si te mai intoxici cu politecally corect, ca sa fii paralizat si sa nu mai faci nimic.
    Solutia este simpla – sa nu mai primeasca musulmani si sa primeasca imigranti din tari creștine. Numai ca un guvern de atei nu are minte sa aplice asa ceva.

  10. În toată povestea ce ne este turnată precum cucuta-n urechi sînt nenumărate lucruri ce se bat cap în cap înghițite de mulți cu geopolitică şi failed diplomacy.
    Mai sus cineva arăta nepotrivirea dintre sîntem prea mulți, vîndută şi decarbonizare, şi dacă nu faceți destui copii aducem străini (pe asistență socială).
    Un fracez spune că de fapt colonizarea plănuită a Europei şi Americii de Nord cu alte rase este de fapt din planul colonizării cu albii, la început a Orientului Mijlociu, vîndută ca Marele Israel, şi mai apoi a Africii, de-nceput cu expulzarea acestora din Europa împreună cu cei corciți, mai uşor de înghițit de localnici la început.
    Cred că are dreptate din moment ce acei ce conduc din umbră, de sute de ani, s-au folosit pt cucerirea lumii şi colonizare de albi. De altfel aceştia ce se aseamănă cu noi, dacă nu sînt chiar dintre noi, cum s-ar ascunde dacă albii pieresc? Unde găsesc alte rase mai muncitoare, inventive şi, vedem, oarecum docile decît cea albă?

  11. Dacă aducerea străinilor, mai nou de alte rase, este plan, atunci cum e vina francezului de rînd? Sau mai sînt p-acilea din aceia ce mai cred în alegeri şi barza aduce copii? În afara celor ce sînt la produs.

  12. Nu mai vorbim de Franta de cand si-a executat monarhia. Ce a urmat dupa este o caricatura iar acum o cloaca cu de toate in ea. A venit vremea cand nici macar istoria ei mareata nu o mai ajuta. Au avut grija chiar frantzujii miluiti de Soros.

  13. Cudecadescarănoza Attali/ Kalergi și alți hipster-ingineri sociali, „Europa alba” având o cultură dominată de mass-media si-a creat o populație egocentrică, consumista, confortabila „ loială numai ei înșași“. „Lumea sec XXI nu va mai fi decat o juxtapunere de singurătăți,iar dragostea (europenilor) o juxtapunere de mass-turbări“.
    Scopul elitei globaliste este de a elimina dragostea,familiile tata+ mama+ copii; de a reseta cadrul relațiilor sexuale, a.i. să poată controla reproducerea, să elimine rolul reproducător al sexualitații normale, făcând artificială maternitatea, prin utilizarea tot mai intensă de metode contraceptive din ce în ce mai sofisticate.
    În viitor, Sexualitatea francezilor albi va fi doar împărăția plăcerii, iar reproducerea – o mașinărie arabo-afro-chineza. La o scară mai mică, dar cu aceleași metode importate din Occidentul decadent, și populația autohtonă alba a României se îndreaptă spre extincție!

  14. Romanii inspaimintati tipau de pe zidurile Cetatii Eterne, la vederea armatelor lui Hannibal : „Hannibal ante portas !” (Hannibal la portile cetatii !) … He he ! teama mi-e ca hoardele barbare sint deja IN cetate ! (cit despre Melenchon … un mare dobitoc ! in afara de „papagal” n-are decit timpenii ultrastingiste si idei degenerate in cap ! Tare as vrea sa vad cita pofta de „creolizare” va mai avea atunci cind fata i-ar fi violata de vreo trei ciuhapi iar nevasta va fugi cu Mamadou !)

  15. Franta este o ruina plina de colorati si purtatori de turbane. Din fostul stat care era emblema modernismului in Europa si in lume s-a ales praful si pulberea. Acum Franta este caricatura unui stat european de mana III-a.

  16. Mare greseala, nu exista nici un caz in istorie in care sa functioneze „creolizarea”. Pur si simplu unele popoare, culturi, etnii le inlocuiesc pe cele mai slabe pe un anumit teritoriu. Asta o arata istoria in mod repetat.

  17. Poate, daca ati citit, franta fusese colonie a africii in urma cu ani si ani de zile, pe acelasi drum ca acum cu invitarea si acceptarea migrantilor arabi si musulmani. La fel s-a intamplat si atunci si acum, doar ca mai dureaza putin ca frantuca sa reajunga colonie africana cu ajutorul nemturiei. Se vede clar drumul frantei cu aceste acceptari ca statut pentru migranti! Cand se vor satura, ii vor impinge spre est, sper sa nu reuseasca, Romania nu e tara bogata cautata de migranti dar e linistita. Cautati online colonia africana franta si o sa gasiti raspunsul.

  18. Oare de ce își dorește poporul francez să se sinucidă , de ce se condamnă singur la dispariție ? Este absolut de neînțeles, ce mai așteaptă să își ia soarta în propriile mâini ? De ce vrea rasa albă din occident să dispară, de ce vrea să se sinucidă ? Am înțeles că elitele globaliste vor acest lucru dar popoarele de ce acceptă atât de senin și împăcat acest plan ?

  19. E un fenomen ireversibil ? Louis Ferdinand Celine , l-ati citit? poate ultimul mare scriitor francez .
    vorbea despre acelasi lucru acum mai bine de 70 de ani. de asta a fost ostracizat si marginalizat .

  20. Vor avea mai degraba o moschee in loc de Turnul Eiffel,care nu este pe placul muslimilor ca nu apare in coran,sau trimit creolii in Romania primitoare la cererea investitorilor visati de Coalitia iohanista care coalitie,cu reformele lor de politruci mafioti,vor goni afara alte milioane de romani,iar in tzara nu vor mai avea pe nimeni ca sa le scoata cismele,riscand politrucii boieri de dreapta sa doarma incaltati.

  21. Parca eram prea multi si cele doua directive ale deceniului erau decarbonizarea si depopularea,ma rog,decarbonizarea implica si depopularea in viziunea elitististilor navetisti cu elicopterul si avionul privat.
    O sa si credem ca-i ingrijoreaza natalitatea scazuta dupa ce i-am auzit vaicarindu-se ca suntem prea multi si sufocam planeta.

  22. Sa speram ca Franta o sa dispara odata si in locul ei va aparea o tara conservator islamica. Locul revolutiilor si degenerarii principiilor crestine ce a dus o lupta pe viata si pe moarte impotriva lor nu merita o alta soarta. Asa ca dupa cum se spune in Franta, Allah akbar.
    Ps.Dupa cum stau lucrurile acum si Romania are aceeasi soarta, doar e copie fidela a Frantei de la constitutie pana la lasitatea halucinanta a populatiilor native.

  23. Generalii francezi vor ajunge oameni fara tzara. Inca de pe timpul lui Bombonel, cocina globalista europa se voia de catre globalisti a fi uniune de REGIUNI. Franta disparea, Germania disparea, Romania impartita in 9 parti. Asa vreti baieti DEEP foarte deep de…astupati ba gropile sa nu cadeti deep in …a lu Sorosh.
    Eu vreau TZARA ROMANEASCA LIBERA, INDEPENDENTA, SUVERANA ca la constitutie . E ceva rau ?
    Ziceti ba securei de doi lei.

  24. Un fenomen care va ajunge, prin ricoseu, mai devreme sau mai tarziu si la noi.
    Astazi avem peste 60.000 de muncitori straini, in majoritate asiatici; maine, adica la scara istoriei peste douazeci de ani, vor fi jumatate de milion. Iar intr-un viitor previzibil vom avea aceleasi probleme demografice ca si vestul.
    Intrebarea e daca dorim sau nu sa ne scufundam impreuna cu maestrii nostri de ceremonii, sau sa-i lasam sa incerce singuri acest scuba-diving si sa ne vedem de Estul nostru, asa inapoiat cum e, dar pastrand inca unele valori umane si morale.

    1. 60000de asiatici.ok. dar de ce nu contati zecile de mii de musulmani ? Asta nu este polic corect sa spuneti ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.