Gara fluvială. Stau în gară. Sunt pe fluviu, dincolo de Giurgiu. Un fluviu plin de imagini politice. Gara fluvială e plină de lume. Eu beau cafea. O cafea imagologică, desigur. Sunt și niște saturnieni pe aici. E și Președintele. Săracul de el, nu va mai fi președinte cât de curând. dar el nici nu bănuiește asta.
Codul ICAN e cheia secretă a tuturor strategiilor politice și militare. Dacă află NATO, să vezi tu ce nebuneală. Dacă află Putin, să vezi tu ce nebuneală. Or să mă ia cu toții la ochi, că ce vreau eu să zic. Păi, Codul ICAN e cheia întregii lumi politice. ICAN consideră că liniaritatea este constrângătoare şi că amintirile sunt imagini vălurite de vreme ce noi nu suntem aceeaşi de anul trecut dar putem fi ceilalţi de anul viitor.
Deşi în viaţa de toate zilele avem convingerea că trăim într-o anume lume, unică, de fapt descoperim că lumea noastră nu este aceeaşi cu lumea celorlalţi deşi, în marile cadre de imagine, găsim proprietăţi similare pentru lumile infinite care se văluresc în câmpurile noastre de imagine. Câmpurile de imagine sunt construcţii care ne ajută să folosim enciclopediile care cuprind termeni, categorii, prejudecăţi, amintiri, ipostaze, vise, dorinţe, evenimente mici sau mari pe care le sondăm încercând să descoperim un sens diriguitor care să motiveze sau să explice într-un fel propriu benefic şi practic sau ideatic, dându-ne posibilitatea de a înainta în experienţa noastră fie imaginară, fie imaginată sau fie ca imagine pe care şi-o fac ceilalţi despre fiinţa-noastră-în-întregul-ei.
Dacă aceste câmpuri de imagine există doar în imaginarul nostru sau sunt construcţii independente de noi nu este obiectul acestui prim nivel de decodificare ICAN Vom observa însă că pentru ca Lumea noastră să existe într-o formă sau alta noi trebuie să numim această lume în vreun fel sau altul. Ce este Lumea? Ce înseamnă Ceilalţi? Filozofii au încercat să dea răspunsuri, savanţii şi scriitorii, oamenii credinţei, asemenea.
Punându-ne astfel de întrebări NUMIM de fapt câmpuri de imagine în care se află LUCRURILE care aşteaptă parcă se le numească cineva, să le vadă, să le pună în valoare sau în lumină. Pentru a atribui SENS imaginilor care ne scaldă din toate direcţiile vălurindu-se în ceea ce numim întreaga-noastră-fiinţă în acest curs, imaginile primesc diverse coduri care pot fi identificate şi decodificate în diverse moduri fie dintr-o perspectivă culturală fie din alte perspective strict personale nenumărate, stranii sau magice.
Întreaga-noastră-fiinţă este în acest curs un concept mare, profund, dincolo de necesităţile noastre zilnice, este mai mult decât întregul nostru creier. Imaginile care se văluresc în toate ipostazele spală necontenit întreaga noastră fiinţă aceasta însemnând că de fapt imaginile capătă viaţă şi înţeles numai în măsura în care sunt considerate a fi RELAŢII. Suntem pentru că suntem-în-relaţie-cu-lumea-înconjurătoare, adevărurile noastre despre IMAGINI fiind de fapt o chestiune de raport între ceva şi altceva.
În general avem libertatea de a decodifica Imaginile şi de a ne mişca liberi prin câmpurile de imagine dar în adevăr suntem condiţionaţi în multe feluri. Unele imagini sunt gata decodificate şi nu trebuie decât să întrăm în relaţie cu ele, altele sunt încă indescifrabile sau chiar scapă atenţiei noastre. Condiţionările de diverse naturi de la cele naturale la cele sociale influenţează puterea şi felul nostru de a decodifica o imagine.
Multe imagini ne sunt necunoscute. Nu ştim dacă ele sunt independente sau dacă nu cumva câmpurile de imagine sunt instrucţionate în structurile noastre intime şi tocmai de aceea avem libertatea de a crea, de a folosi metafora sau de a construi metode metafizice. ICAN admite că, dacă există o necunoscută atunci există o serie vălurită de necunoscute astfel încât fiinţa-noastră-în-întregul-ei trebuie să completeze, să umple golurile Imaginilor. Nu avem siguranţa în nici un fel că suntem în relaţie ca Imagine cu alte Lucruri din Univers dar bănuim că numai aşa PUTEM FI PRIVIŢI.
Stau în gară. E multă poliție aici. Poliția fugărește niște saturnieni. Oamenii Președintelui sunt și ei pe aici dar, vezi, ei nu se pricep la Codul ICAN. Asta e. Așa merg lucrurile astea imagologice de taină și de mare secret. Secret? Dar nu mai e nimic secret. Uite, aici, la gara fluvială, cum se mișcă unul, altul, sateliții militari americani, sateliții militari lansați de Moscova și sateliții militari aruncați în spațiu de chinezi se pun în mișcare, ne iau la ochi pe toți. Ei, parcă nu știați!
Si un port, la mare, pe care unii vor să mi-l cumpere pe o sumă derizorie. Mi se raspunde ca momentan avionul a fost luat de altcineva si ca daca doresc pot merge pe jos, pas cu pas, spre o Românie normala si educata. Le spun că nu mai doresc nimic, după care dau un telefon la o firmă de taxi marin. Taxiul soseste rapid si fără întrebări suplimentare ma duce la destinație. Ajuns la ponton, marinarul ma intreaba: cum vi s-a parut marea resetata? Liniștită, zic eu, îngrozitor de liniștită. Liniștită si anostă, zice marinarul. Cobor din barca si ma pierd in multime. A doua zi apare in ziarul local un anunț prin care mi se aducea la cunoștință că pierdut fiind prin mulțime sunt căutat de jandarmi si politia terestră si nu am fost găsit, dar ma asigurau ca voi fi cautat inca trei zile. Ma minuneze de anunț si incep sa ma caut singur. Ma găsesc instantaneu. E bine, imi zic, după care trag o porție serioasă de pălincă si ma asez epuizat pe marginea patului ca să mă odihnesc. Deschid tembelizorul si aud anuntul anului: s-a descoperit medicamentul împotriva covidului. E o mumie din epoca faraonilor care urmează să fie cercetată de către arheologi. Adorm fara gânduri. Suntem salvați de mumii. Doamne, cine si-ar fi imaginat una ca asta?
Mi-am cumpărat una bucată bilet si am pășit într-un cărucior in cautarea Vieții pe un peron. Mai aveam cinci minute până sa sosească fluviul, asa ca imi comanda o bere racita, fără covid, dar cu usoare frisoane. Mi se raspunde ca berea e sub tratament si nu poate fi servită decât la întoarcere. Ma intorc 180 de grade pe scara lui Richter si aștepta să fiu servit. De la stația trecuta ni se inserează ideea superficială ca din cauza secetei fluviul va întârzia o oră, plus minus 23 de zile. Ma uit la ceas. Ceasul se uita la mine si amândoi ne uitam la timpul spus, după care ii facem o poza color si o expediem prin priori post pe adresa de e-mail a șefului de stat, care stă din zori si pana in seara cu prompterul langa o mioara, după care ma deplaseze spre ghișeul de informații stricte secrete din autogara cu gara. La ghișeu servea vocal o domnișoară deghizată în doamna si aștepta sa-i adresăm intrebari cu continut, dar fără forma. Cum pentru mine si forma era importanta, am intrebat-o daca amplitudinea, traiectoria si ritmul fluviului tin de forma sau de continut, iar ea mi-a răspuns ca din cauza secetei i s-au uscat roșiile verzi pe stâlpii democrației. Plec dezamăgit si dau un telefon la INMH sa ma interesez de starea vremii. Mi se spune că fluviul va sosi cu valul patru, asa ca e timpul să mă întoarc pe peron, unde după ce privesc în Ovidiu Zare, constat ca pe valul patru trei titulari de drept roman au iesit din siajul băncii si ne fac semne disperate cu mana dreapta. Gata, zic. Ma duc sa iau avionul. Mi s-a acrit de fluviu, de valul patru, de berea cu covizi si de guvizii cu covizi handicapați care mișună cu aroganță pe malul vietii extrauterine. Pun mana pe avion si dau sa-l iau, moment în care o voce de porc castrat ma intreaba autoritara: pasa-port verde aveti? Ii raspund ca am un pasa verde.