Geoană. ”Miza e uriaşă; să încercăm ceva diferit!”

Candidatul independent la Preşedinţie Mircea Geoană a spus, vineri, la Alba Iulia, că, pentru prima dată în 35 de ani, turul întâi este „adevărata finală la prezidenţiale”, făcând un apel inclusiv la diasporă să se prezinte la vot în număr mare în 24 noiembrie.

„Turul întâi, pentru prima dată în 35 de ani, este adevărata finală la prezidenţiale, pentru că din cei trei, astăzi, cu şanse, Ciolacu, Simion şi cu mine, oricare din cei trei, primii doi intră în turul doi, lucrurile sunt mult mai clare, intră, conform planului gestionat şi aplicat şi de Ciolacu, şi de Sebastian Ghiţă, şi de alţii, intră Ciolacu şi cu Simion în turul doi, foarte probabil că Ciolacu va câştiga, pentru că asta este, Iliescu-Vadim, din 2000. Dacă intru eu, cred că am o şansă foarte serioasă să câştig cu oricare dintre dânşii. Şi atunci, am o rugăminte pentru voi şi pentru toţi cei care se uită la noi (…), veniţi în primul tur, în 24 noiembrie, ca şi când ar fi finala”, le-a spus Mircea Geoană simpatizanţilor prezenţi la o întâlnire electorală în Alba Iulia.

Mircea Geoană s-a referit şi la „votul util”.

„Gândiţi-vă foarte serios ce înseamnă votul util la acest prim tur care este o adevărată finală. Şi sunt mulţi candidaţi fără şanse, fie vorba între noi, care poate că ne plac (…), dar gândiţi-vă la modul foarte, foarte serios că un vot pentru un candidat fără şanse să intre în turul doi este de fapt un vot rispit. (…) Formula votului util, pentru a împiedica acest scenariu cu un PSD dominant şi un bloc extremist în parlamentul viitor la fel de dominant, este să votaţi pentru candidatul independent Mircea Geoană, poziţia 6 pe buletinul de vot, încă de pe 24 noiembrie”, a transmis el.

Geoană a făcut un apel şi către diaspora românească şi cea basarabeană cu dublă cetăţenie.

„De foarte multe ori, mai ales în ultimele rânduri de alegeri, diaspora, într-o formă sau alta, a înclinat balanţa sau a contribuit mult la rezultatul final. (…) Vreau să transmit un mesaj: că într-adevăr finala se joacă în turul întâi şi dacă, conform obiceiului, în turul întâi vedem ce iese şi în turul doi ne apucăm noi de vot, e posibil să fie şi acolo prea târziu. Miza este prea mare, lumea este prea complicată şi cred că viitorul ţării noastre se joacă acum”, a subliniat el.

Mircea Geoană consideră că nu sunt alegeri obişnuite. „Aşa cum ne aşezăm macazul, direcţia acestei ţări, aşa vom sta câteva zeci de ani. Aşa cum în urmă cu câteva decenii împreună am decis că vom merge înspre Europa şi lumea civilizată – şi am mers acolo, mai bine sau mai rău – şi acum viitorul ţării noastre şi viitorul Europei sunt în plină reconfigurare. Nu mai ştim atât de simplu şi de clar că dacă suntem azi aici, vom fi mâine dincolo. Nu ştim. Lucrurile sunt complicate”, a susţinut acesta.

Geoană le-a mai spus celor prezenţi că îşi doreşte să revină la Alba Iulia în 21 decembrie, afirmând că poate s-ar putea desfăşura aici, de acum înainte, şi nu la Bucureşti, şedinţa în care preşedintele nou ales depune jurământul în faţa Parlamentului, ca un „semn de respect” pentru ceea ce reprezintă Oraşul Marii Uniri.

Însoţit de fiica sa, Ana, Mircea Geoană s-a întâlnit vineri cu simpatizanţi din Câmpeni şi Alba Iulia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

6 Comentarii

  1. Stai blând și nu te ambala, mister Geoana. Nu ai șanse,chiar dacă unele chestii pe care le spui sunt corecte !

  2. Frumoasa atitudinela Geoana, omul chiar este de buna credinta si doreste binele Poporului roman. Dar, nu stie cu ce golani are de-a face in politica romaneasca …

  3. La naiba cu acest scursura, despre care, sunt multi care îl acceptă așa gol de conținut în vorbe, doar că e studios mediocru și a fost executant la nato. Practica executării o va menține pe continuitate în Romania acestui poate, cotrocenist. Nu îmi doresc un asemenea exemplar la conducerea țării și, sigur pământul din Romania nu l-ar primi dupa cate sunt programate în viitor. Legați și sudați ușile la cotroceni sa nu ocupe funcția înaltă a tarii.

  4. „cum am făcut toată viaţa”
    Tocmai de aceea romanii nu te mai vor.
    Ai pus (o viata) umarul, alaturi de PSD, la distrugerea economiei romanesti.

  5. A-ti auzit D-vs. in atitea ani un politician care isi recunoaste greselile facute ,sau tunurile trase in parcursul functiilor avute in politica ? Toti sunt nevinovati si nu recunosc nimic din tot ce au facut.Asta se invata la scolile lor de vara unde sunt invatati sa minta si sa intoarca frazele ziaristilor.

  6. Are dreptate joiană pro
    stănacu’ dăbulean natoist, cînd delirează despre miza uriașă. Pentru pro stănac chiar și funcția de președinte la CAP Dăbuleni e o miză Uriașă. Oare și la CAP Dăbuleni va da concurs ca la MAE ? Dacă da, îi urăm Succesuri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.