Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat, miercuri, că autorităţile trebuie să regândească ideea de înfiinţare a celor două societăţi energetice naţionale şi să găsească o măsură temporară, acceptată de CE, prin care să ofere populaţiei preţuri mai mici la energie şi gaze naturale.
„Trebuie să regândim cele două companii, înainte să ne gândim la profituri pe termen scurt, dar să nu uităm că milioane de români au trecut sub pragul sărăciei. Să găsim o măsură temporară, cu acordul CE (Comisiei Europene – n.r.), să facem coşul de energie şi gaze un pic mai suportabil, măcar pe şase luni”, a afirmat Geoană la o conferinţă pe teme de energie.
Guvernul intenţionează, de la începutul anului 2009, să comaseze în două entităţi cele mai importante companii energetice.
„Este un mesaj raţional, nu social. Mă scuzaţi dacă introduc un diapazon mai social, şi nu economic”, a adăugat Geoană, spunând că se referă la sprijinirea românilor care întâmpină dificultăţi financiare.
El a afirmat că România se îndreaptă spre „îndatorare fără dezvoltare”, iar într-un model economic îmbunătăţit energia trebuie să ocupe un loc central.
„Ne îndreptăm spre îndatorare fără dezvoltare, şi mă refer la actualii guvernanţi. Am fost şi noi (PSD – n.r.) la guvernare, chiar dacă nouă luni, şi-mi asum asta”, a spus Geoană.