Copreședintele AUR George Simion a spus marți seara la România TV că Virgil Popescu, cel cu care a avut altercația în Parlament, „în 2001 a fost reținut pentru înșelăciune și fals. Apoi, nu știm ce s-a întâmplat, pentru că la Mehedinți e mafie mare. Soția lui e în conflict de interese, are 8 benzinării francize Petrom.”
Virgil Popescu despre acest subiect în 2019:
„Informația este parțial adevărată, a fost un dosar politic în anul 2000, pentru a mă schimba din funcția de director. Au reușit să mă schimbe, dosarul s-a soluționat, pe vremea aceea reținerile se făceau de Poliție…. Parchetul nu a confirmat acea propunere de arestare, au urmat expertize în dosar, eu am fost membru într-o comisie de achiziție a Petrom, doar eu am fost întrebat. Am fost schimbat din funcția de director, dosarul s-a soluționat de două ori cu scoatere de sub urmărire penală pentru că nu există fapta, nu avem cum să influențez acea achiziție de către Petrom… Ministrul Justiției de la acea vreme Rodica Stănoiu a trimis Corpul de Control peste Parchet și a luat dosarul la Parchetul Curții de Apel Craiova. A fost un dosar politic, pot să afirm oricând, făcut ca să mă schimbe din funcția de director al Petrom. Am fost prima victimă a PSD acum 18 ani”, a spus Popescu la Antena 3 în 2019.
Copreședintele AUR a mai declarat marți că aşteaptă procurorii „cu pâine şi sare” pentru a le arăta probele cu privire la incidentul din Parlament în care a fost implicat el pe ministrul Energiei Virgil Popescu. Acesta a adăugat că probele pe care le va prezenta arată cum „ministrul Virgil Popescu spune – hai loveşte-mă, hai loveşte-mă şi mă împinge”.
„Să ne cheme sau să vină procurorii. O să îi aşteptăm cu pâine şi cu sare şi o să le punem la dispoziţie toate probele în care ministrul Virgil Popescu spune – hai loveşte-mă, hai loveşte-mă şi mă împinge. Se vede clar. Dar o să îi aşteptăm pe procurori. Înţelegem că au primit ordin de la Klaus Werner Iohannis care controlează justiţia. Îi aşteptăm cu drag. Nu au nicio vină procurorii că i-a trimis Klaus Werner Iohannis”, a afirmat George Simion, marţi la Parlament.
Parchetul General a anunțat în cursul zilei de marți că s-a sesizat din oficiu și a deschis un dosar (detalii AICI).
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Acest Simion se pricepe sa livreze bomboane naivilor. Daca un votant AUR ar fi avut discernamant ar fi cautat pe net sa vada cand anume si cum a fost retinut ? Dar ce sa le ceri votantilor care cred in iluziile auriste.