Ministerul german de Interne este consecvent opiniei potrivit căreia ţara noastră şi vecina Bulgaria sunt insuficient pregătite pentru o eventuală aderare la Schengen.
„În prezent, Sofia şi Bucureştiul încă nu sunt pregătite să adere la Acordul Schengen”, a declarat ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, potrivit site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.
Nivelul corupţiei şi al crimei organizate sunt motivele care stau la baza acestei decizii şi mai puţin pregătirea tehnică, informează sursa citată.
Aderarea a fost amânată pe termen nelimitat după opoziţia Germaniei, Franţei, Olandei, dar şi a altora. După ce am ratat momentul primăvară 2011, aşteptăm noi evaluări care ar urma să aibă loc în această toamnă.