Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, spune că a aflat că ar fi fost exclus din partid de către Corneliu Vadim Tudor, însă susţine că acest lucru este nestatutar şi afirmă că va candida la preşedinţia partidului la Congresul de la Alba Iulia, la care se va discuta excluderea lui Vadim Tudor.
„Voi candida pentru că este nevoie de PRM, în condiţiile actuale, când Ungaria este aproape să ne ia Ardealul. Am aflat că C.V. Tudor m-ar fi exclus din partid, dar acest lucru nu este legal şi statutar, nu putea să mă excludă pentru că Biroul Permanent la care face dânsul referire, nu a avut loc. C.V. Tudor confundă PRM cu căţeii din curtea partidului sau din curtea sa personală, dar PRM nu este proprietatea sa, nu este marcă înregistrată la OSIM”, a spus Funar, potrivit Mediafax.
Potrivit acestuia, la Congresul Extraordinar al PRM de la Alba Iulia se va pune în discuţie excluderea din partid a lui Corneliu Vadim Tudor şi i se va cere acestuia să renunţe la mandatul de europarlamentar.