Gheorghe Piperea: Let’s be green (II)

Săptămâna trecută, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră au atins prețul inimaginabil de 43 de dolari pe bucată.

În 2018, aceste certificate se tranzacționau cu 24 de dolari.

În 2017, cu 11 dolari.

În 2016, cu 5 dolari.

În septembrie 2018 scriam pe feisbuc că dublarea, într-un singur an, a prețului acestor certificate (24 de dolari, la data de 12 septembrie 2018) este echivalent cu falimentul Lehman Brothers. Dar realitatea este cu mult mai rea. Iată că prețul certificatelor de emisii de CO2 s-a dublat din nou de atunci, în mai puțin de 3 ani.

S-ar putea să vă întrebați de ce ne interesează să discutăm asemenea lucruri neimportante și plicticoase tocmai acum, când nu mai sunt paturi la ATI (în ciuda împrumuturilor de peste 30 de miliarde de euro făcute de Cîțu și a plăților de peste 10 miliarde de euro anual pe care le facem noi statului, cu titlu de CASS).

Există două motive esențiale pentru care această evoluție trebuie să ne pună serios în gardă – (i) creșterea puternică a prețurilor și (ii) falimentul iminent al unor companii importante ale economiei naționale, cu consecințe catastrofale în planul industriei orizontale și al locurilor de muncă.

Despre comerțul speculativ și manevrele ilicite cu certificate de CO2

Combinatul Siderurgic de la Galați este în pragul colapsului. Mai are câteva zile (până la 30 aprilie, adică săptămâna viitoare) să producă 3 milioane de certificate de emisii de gaze cu efect de seră care, cică, au dispărut, pur și simplu, din contabilitatea combinatului*. La prețul de 43 de dolari pe certificate, managementul și proprietarii combinatului trebuie să aloce imediat suma minima de 129 de milioane de dolari pentru a le procura. În caz contrar, amenda aplicabilă de către Agenția de Mediu poate ajunge la o sumă echivalentă cu de 4 până la 7 ori prețul de piață al certificatelor.

Cazul de la DNA care îl privește de fostul ministru al mediului, Costel Alexe (un „penal în funcții publice”, căci în prezent este presedinte al consiliului județean Iași) are o legătură cu această situație de la combinatul din Galați – conform procurorilor DNA, ex-ministrul ar fi fost de acord „să închidă ochii” un picuț, ca să nu se vadă manevra „dispariției” celor 3 milioane de certificate de emisii de CO2 și a realocării ilegale de certificate pentru anul 2020. Pentru asta, Costel Alexe, a primit un cadou constând în 22 de tone de tablă de la fostul director al combinatului. De aceea i s-a spus și „ministrul – tablă”. Notă a autorului – niciun animal nu a fost vătămat, niciun suspect nu a fost arestat, niciun fir de păr și nicio centimă nu au fost sechestrate în timpul filmării, întrucât ex-ministrul este din partidul care trebuie, iar lumea a fost ocupată cu plandemia, domne.

De foarte mulți ani, acest combinat siderurgic este în mare dificultate financiară. Nu pentru că nu ar mai fi nevoie de oțel, ci pentru că a fost utilizat de cei doi proprietar indieni succesivi, Lakshmi Mittal și Sangeev Gupta, pentru manevre financiare ilicite, externalizarea profitului în vederea „optimizării fiscale” și facilități acordate în cantități vagonabile de Statul român.

Nu strică o mica istorie a „privatizării” și a funcționării pe sponci a acestui combinat.

În 2001, pe vremea guvernării lui Năstase, combinatul a fost vândut unei case de comerț, în condiții toxice din punctul de vedere al conflictelor de interese și al mărețelor fapte de corupție, cu suma infimă de 50 de milioane de dolari. Este prea târziu pentru investigații penale și, în plus, a fost o operațiune clasică a SIE, deci toată lumea a fost pe mucles (aka mute) toți acești ani în legătură cu mizeriile penale petrecute atunci (mizerii de care nu este străină o casă de avocatură cu patron fost securist de bine, bine mersi și acum).

Timp de 12 ani câți au trecut până la vânzarea pe doi lei către Lakshmi Mittal, combinatul a costat Statul român cca 3 miliarde de euro – taxe, impozite și contribuții neîncasate și, ulterior, șterse sau prescrise, costuri de „ecologizare” preluate de stat sau partajate „frățește” cu patronii combinatului, garanții de stat, facilități și subvenții, idemnizații de concediere (cam 80% dintre salariații din 2001 au fost trimiși acasă) suportate din fonduri publice etc.

Pe de altă parte, cu multi ani inainte de a vinde combinatul din Galati, Lakshmi Mittal a închis treptat combinatul, pana aproape de zero activitate. Evident, fara activitate, nu exista emisii de CO2.

Sistemul certificatelor de emisii de CO2 functioneaza dupa regula atribuirii gratuite, an de an, a unui numar de certificate care corespund procentului anual de reducere tehnologica a emisiei poluante. Daca se incadreaza in tinta alocata, industriasul restituie acelasi numar de certificate de CO2, fara vreun impact financiar. Cine se incadreaza, prin investitii tehnologice, in tinta de reducere a emisiilor, primeste in continuare gratuit certificate de CO2. Daca reuseste o reducere mai mare a poluarii, industriasul in cauza va restitui un numar mai mic de certificate de CO2, restul fiind la dispozitia sa, pentru a le vinde pe piata.

În spiritul reglementării, suplimentul de certificate de CO2 ar trebui sa existe doar o perioada mica de timp (un an) si sa fie justificat exclusiv de reducerile de emisii de CO2, mai mari decat cele impuse de cotele alocate industriasului in cauza, rezultate din imbunatatirea sau modernizarea tehnologiilor, in sensul ecologizarii, si nu din oprirea productiei, pur si simplu. Daca ar fi altfel, acordul Kyoto ar avea caracter absurd si anti-economic, ducand la pierderea inutilă a unor industrii si a unui mare numar de locuri de munca pentru un scop (benefic, in teorie), care nu va fi atins niciodata – neutralizarea poluarii industriale cu CO2.

In schimb, in cazul combinatului de la Galați, excedentul de certificate de CO2 din anii 2017-2018 a rezultat din oprirea aproape totala a productiei. Reziduurile activitatii anterioare nu au fost neutralizate. Dimpotrivă, la Galați exista un adevarat munte de reziduuri siderurgice (halda de steril), pentru care România este chemata in fata CJUE pentru a da socoteala pentru poluare cu deseuri industriale. Vor fi mari sume de bani pe care vom fi obligati sa le suportam noi, contribuabilii, cei care sunt permanent terorizați de autoritățile plandemice că nu sunt bani pentru paturi ATI, că nu mai fac față spitalelele, că bla, bla, bla.

Pentru sumplimentul de certificate de CO2 rezultate (artificial si ilegal) din oprirea aproape totala a productiei combinatului, proprietarul, Lakshmi Mittal, a încasat și utilizat cum a vrut întreaga sumă rezultată din vânzare. Vorbim de sute de milioane, poate chiar de miliarde de dolari. Nu cunoaștem exact suma, întrucât este vorba de bani scutiți de impozite si taxe, scoși de mult timp din tara, cu acordul tacit al autoritatilor fiscale care, ca de fiecare data in astfel de cazuri neimportante, închid larg ochii. Atentie, este vorba de certificate pe care autoritatile le-au pus gratuit la dispozitia industriasului – ce poate fi mai cool decat să câștigi un asemenea premiu si sa nici nu fii nevoit sa platesti impozite sau sa justifici externalizarea respectivei sume din Romania?

Notă intermediară – sistemul acordului de la Kyoto este nu doar ipocrit și naiv, este chiar nociv, întrucât a aruncat pe drumuri sute de mii de oameni, ca urmare a închierii unor intregi sectoare economice in tari ca Romania, iar speculatorii, care erau excesiv de bogati, au devenit ultragiant de bogati, facand vapoare de bani din utilizarea sistemului contra oamenilor de rand. Din aer (ne)curat. Dupa buna traditie a bancilor, care fabrica bani – datorie, din nimic.

În decembrie 2018, combinatul a trecut la un alt indian, Sangeev Gupta. Cu tupeu, omul a declarat – “e timpul sa reindustrializam Europa”. Nu avea un asemenea plan.

În primul rând, să observăm că Mittal a plecat (cu tot cu banii din certificatele de CO2) fără să facă nimic la combinatul din Galați. Industrializarea de care vorbea Gupta s-a făcut, cîteva luni, prin re-condiționarea utilajelor și furnalelor vechi, rămase acolo din anii `60 ai secolului trecut. La ora la care vorbim, combinatul este din nou închis tehnologic, urmând, mai mult ca sigur, să intre în faliment.

În al doilea rând, Gupta s-a pus în fruntea grupului de lobby care a cerut și a obținut de la guvernul Orban subvenționarea prețului la gaze. A fost una dintre primele măsuri luate de acest guvern (alături de emascularea OUG nr.88/2018, care prevedea o taxă pe activele băncilor). Pentru un astfel de lobby, patronul unor combinate chimice românești, Ion Nicolaie, este acum în pușcărie (pe merit, fără îndoială). În cazul gazelor subvenționate, care presupun bugete publice de cca 350 milioane de euro anual, nu există decât un firav dosar penal de trafic de influență contra unei foste senatoare PNL. Ironic, atât combinatul siderurgic de la Reșița (pentru care a făcut lobby zisa senatoare), cât și cele de la Hunedoara și de la Galați sunt în faliment, de jure sau de facto. Iar Comisia Europeană cere restituirea ajutoarelor de stat în valoare de multe miliarde de euro pompate timp de decenii în aceste combinate „privatizate”.

În afară de dosarul penal contra „ministrului – tablă”, patronul indian al combinatului de la Galați are și alte probleme judiciare și fiscale. Nu numai în România, ci și în Marea Britanie și la chiar nivel global.

În Marea Britanie, grupul industrial al lui Gupta a primit garanții de stat de 500 de milioane de lire sterline, cu titlu de ajutor de plandemie. Banii nu au fost utilizați în acest scop, ci au fost deturnați (Gupta a preferat să își liniștească investitorii sau creditorii internaționali cu acești bani, care ar fi trebuit utilizați pentru depășirea dificultăților generate de plandemie), așa că statul britanic i-a retras aceste garanții¹*, urmând executări silite ale băncilor și, cel mai probabil, o lungă perioadă de lupte judiciare cu sau despre falimentul grupului.

Unul dintre împrumutători, Greensill, este deja în faliment (cu consecința unor pierderi de multe miliarde de dolari anunțate de băncile elvețiene și japoneze care constituie acționariatul semnificativ al Greensill), ceea ce face ca grupul lui Gupta să nu mai poată accesa niciun credit de la acest falit și, de altfel, de la nimeni altcineva. Retragerea garanției acordate de statul britanic este dărâmătoare în planul credibilității.

Este evident că deturnarea banilor publici este un modus operandi al acestui grup. Tocmai de aceea este clar că cele 3 milioane de certificate de CO2 care au „dispărut” din contabilitatea combinatului de la Galați au fost, de fapt, valorificate de Gupta, banii obținuți fiind deturnați întru susținerea „încrederii” investitorilor.

Faptul că, de doi ani, combinatul „se împrumută” la grup cu dobânzi de 35%, în timp ce pe piața bancară dobânzile sunt de 12 ori mai mici, nu mai are importanță decât în privința acțiunilor în anulare (claw back action) și a acțiunilor în răspundere pentru cauzarea insolvenței, care se vor fi introdus după ce combinatul va intra în faliment – treabă sigură după 30 apilie.

Ce mă (ne) interesează este ca nu cumva Statul roman sau Eximbank să acorde garanția de 230 de milioane de dolari cerută de Gupta pentru a finanța … cumpărarea de certificate de CO2, la prețul de piață, de 43 de dolari.

Cu 230 de milioane de dolari se pot construi 5 spitale cu 1000 de paturi ATI și personalul aferent, totuși.