Gică Hagi e iar supărat din cauza fiului

Regele a fost printre puținii oameni care au avut o atitudine pozitivă față de posibilitățile echipei naționale

Gică Hagi e iar supărat din cauza fiului

Regele a fost printre puținii oameni care au avut o atitudine pozitivă față de posibilitățile echipei naționale

 Gică Hagi a fost prezent în tribunele de pe Allianz Arena la meciul pe care România și l-a adjudecat de o manieră categorică în fața Ucrainei. Regele fusese de la bun început printre puținii oameni din sport care au avut permanent o atitudine pozitivă față de posibilitățile echipei naționale de a face un EURO bun, chiar și după remizele cu Bulgaria și  Liechtenstein.

Hagi a șocat atunci declarând că România va câștiga primele două partide, cu Ucraina și Belgia, și va face egal cu Slovacia în ultimul joc, urmând a termina grupa pe prima poziție. Multă lume s-a întrebat dacă Gică a vorbit serios sau a fost o formă de ironie. Acum, după acest 3-0 cu Ucraina,  declarațiile celui mai mare jucător român din toate timpurile sunt altfel privite.

Voia bună a lui Hagi senior s-a risipit brusc în momentul în care a fost întrebat asupra faptului că fiul său, Ianis, a intrat doar în ultima parte a jocului și dacă i s-a părut că merita să joace mai mult. Hagi a răspuns asemenea fostului ministru al Justiției, Florin Iordache: Altă întrebare, semn că a fost vizibil iritat de insistența presei față de prezența lui Ianis pe teren.

„Am şi zis că vom câştiga de acum o lună. Am şi dat declaraţie, că primele două meciuri le câştigăm şi cu Slovacia facem egal.

La Euro, lucrurile se egalează, e doar o chestiune de marketing la ei (n.r. – la cotele jucătorilor ucraineni), dar ai noştri în campanie au arătat un potenţial foarte bun, la U21 au arătat că au potenţial, cu Elveţia au jucat extraoardinar şi le-a venit momentul acum.

L-au căutat, l-au găsit şi bravo lor. Au făcut un meci complet, fiecare a ieşit în evidenţă şi rămânem cu actorii care au făcut diferenţa.

Dacă mă așteptam ca Ianis să joace mai mult contra Ucrainei? Altă întrebare. Acum începeți cu… Lucrurile pe care trebuie să le facă și stafful, și tot… Cei care sunt lângă echipă. Îmi puneți mie întrebările astea… Importantă e echipa, importanți sunt jucătorii”.

Cât timp a fost pe teren Ianis Hagi nu s-a remarcat cu nimic, dar a făcut-o la final, după meci tricolorii reunindu-se cu toții în fața tribunei galbene, pentru a mulțumi pentru extraodinarul suport al fanilor prezenți în număr de peste 30.000. Ianis a fost ca un șef de galerie prntre jucători, fiind inarmat inclusiv cu o portavoce.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Fara golul lui Ianis din meciul cu Israel, Romania nu ar fi ajus la turneul final.
    Chiar nu mai este momentul, sa veniti cu aceleasi comentarii rasuflate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.