Global Gateway, Great Reset (II)

Uniunea Europeană vrea să bage peste 300 mld € din banii noștri, ai europenilor, în dezvoltarea unor țări terțe. Mai ales ale Africii. Planul se numește … Global Gateway*…

(II)

Potrivit prezentării oficiale, Global Gateway tinde la mobilizarea sumei de minim 300 de miliarde de euro în investiții. În stilul de „echipa a Europei” (Team Europe approach), Global Gateway va aduce laolaltă UE, statele sale membre și instituțiile sale financiare și de dezvoltare pentru a mobiliza și sprijini sectorul privat în demersul de a efectua investiții cu impact de remodelare (transformational impact) a lumii a treia, adică, mai politically correct zis, a țărilor în curs de dezvoltare.
Iată cât se poate de clar obiectivul acestui program pe care îl vom finanța noi, cetățenii europeni, din taxele și impozitele noastre. Este nimic altceva decât acel „great reset” promovat cu atâta ardoare la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, încă din timpul plandemiei …

Tot conform prezentării oficiale, Global Gateway este „strategia europeană de dezvoltare accelerată a conexiunilor inteligente, curate și sigure în sectoarele digitale, energetice sau de transporturi, și pentru întărirea sistemelor de sănătate, educație și cercetare în întreaga lume. Tot din prezentarea oficială rezultă că, (desigur), Global Gateway este pe deplin aliniată cu agenda ONU 2030 și cu obiectivele dezvoltării sustenabile, precum și cu Acordul de la Paris (din care SUA, Argentina precum și alte state s-au retras recent, de unde concluzia că lumea este foarte atașată de utopia și de programele pseudo-științifice ale UE …).

Aceste enunțuri ridică probleme.

Global Gateway, Great Reset (I)

Pentru africani, ideea de sustenabilitate nu poate avea sensul de obsesie a UE. În relațiile cu europenii, care le-au fost stăpâni coloniali timp de 300 de ani, sustenabilitate poate însemna reinstaurarea dependenței de fostele metropole, care acum aleargă disperate după resurse. Nu ar fi rău ca șefimea UE să analizeze mai profund ceea ce se întâmplă în statele din nordul și vestul Africii, care nu mai vor colonialismul de facto al Franței (ceea ce l-a făcut pe Macron, acum un an, să cheme la război alte state africane pentru a pedespsi „lovitura de stat” din Niger – din fericire, nimeni nu l-a luat în serios).

Pe de altă parte, sustenabilitatea nici nu ține de foame și de sete, nici nu furnizează sănătate publică și educație. Nu poți dezvolta statele Africii plantând panouri solare de fabricație chinezească sau eoliene de proveniență americană pe nesfârșitele suprafețe de nisip africani ori în savană. Iar a vorbi de digitalizare în Africa, unde uriașe porțiuni de populație suferă de subnutriție sau de malnutriție, neavând nici măcar electricitate, este ca și când le-ai spune acelor oameni că, dacă nu au nici pâine, nici mămăligă, n-au decât să mănânce cozonac …

În altă ordine de idei, UE este azi la răscruce, este într-un punct în care orice decizie proastă poate afecta întreaga civilizație europeană. Riscurile cu care azi ne confruntăm sunt majore, unele cu totul neașteptate: agresiunea rusească, supra-producția și dumpingul Chinei, agresivitatea comercială a administrației Trump (care amenință alianța SUA – UE din cadrul NATO, veche de peste 70 de ani) și migrația ilegală, la care trebuie adăugat riscul suprem – posibilitatea ca Inteligența Artificială fie să pice sub controlul unor tirani sau teroriști, fie să scape de sub control uman și să treacă la subjugarea și înlocuirea oamenilor, ca specie dominantă pe Pământ.

Dar (mai) suntem noi, europenii, un model civilizațional?

Ce poate aduce UE bun, ca avantaj competitiv, în războaiele comerciale cu SUA, China, Rusia, India, Brazilia, Arabia Saudită, Iran? Ce poate aduce UE bun popoarelor „lumii a treia”?

Ce are acum UE nu ne face o reclamă bună: planificare de tip sovietic, modelare a economiei după ideologii, inegalitate economică acută, sărăcie în continuă expansiune, capitalism de supraveghere securistic – monopolist, scut “democratic” european (asta în condițiile în care siguranța și ordinea publică sunt la cele mai scăzute niveluri din ultimii 80 de ani), supra-reglementare, cea mai grea povară birocratică din lume și din istorie, nebunia războiului și a înarmării, focus pe chestiuni marginale și obsesii pentru pseudo-știința medicală și climatică. Cu așa ceva, nu ai cum să fii model pentru țări în curs de dezvoltare, nu poți convinge să fii ales în afaceri în dauna SUA, China, Rusia. Sunt unele slăbiciuni care au fost chiar recunoscute de șefimea europeană: Green Deal (apud Donald Tusk), slaba dezvoltare a tehnologiei (apud Mario Draghi), hiper-reglementarea și povara birocratică (apud von der Leyen).

Dar există și o parte plină a paharului. Europa este generatorul și depozitarul unor valori fundamentale ale lumii și ale vieții în civilizație. De asemenea, Europa obișnuia să fie spațiul drepturilor fundamentale ale omului și al libertăților cetățenești.

Ceea ce Europa avea în 1989, când era cel mai mai mare actor comercial al lumii (23% din PIB – ul global atunci) și campionul bunăstării populare și ceea ce UE a abadonat treptat începând cu anul 2001 este exact ceea ce lumea are acum nevoie. Adică: economia de piață, responsabilitatea pentru eșec, democrația consumului și distribuția echitabilă a bogăției, libertatea opiniei și a expresiei, schimbarea democratică, educația, inovația, valorile, drepturile, cultura, credința, pacea. Exact asta este și soluția – întoarcerea la ceea ce a făcut Europa să fie măreață, la acel vis pe care românii l-au avut și la Revoluția din 1989, dar și la momentul aderării la UE, în 2007.

 Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea

Member of the European Parliament

 ECR Group in the European Parliament