Grevă generală a proprietarilor de benzinării în Cipru

Cozi uriaşe s-au format joi în faţa benzinăriilor din Cipru după anunţul făcut de proprietarii acestora referitor la declanşarea unei greve pe o perioadă nelimitată cu începere de vineri din cauza nemulţumirilor legate de atribuirea de licenţe unor noi operatori, transmite AFP.

Proprietarii au decis să declanşeze greva pentru că autorităţile au ignorat revendicările lor cu privire la îngheţarea noilor licenţe de exploatare până la adoptarea unei legislaţii mai stricte în domeniu, relatează Agerpres.

În opinia lor, oferta este deja excesivă, cu 35% mai multe benzinării decât necesar, iar autorizaţiile pentru deschiderea unor noi benzinării pun în pericol activitatea celor care există în prezent.

Preşedintele asociaţiei proprietarilor de benzinării, Stathis Spartiatis, a subliniat că membrii acesteia au întreprins toate demersurile pentru a alerta autorităţile, însă fără rezultat.

În opinia sa, în Cipru există 280 de benzinării, iar conform criteriilor europene ar trebui să existe numai 170. Cu toate acestea, se deschid în continuare noi benzinării, în pofida scăderii volumului vânzărilor.

Vineri este prevăzută o întâlnire între reprezentanţi ai proprietarilor şi titulara portofoliului Internelor, Eleni Mavrou, în încercarea de a găsi o rezolvare rapidă acestei crize.

Cipru, stat membru al zonei euro, se află în plină recesiune şi aşteaptă răspunsul Bruxellesului cu privire la un plan european de salvare ce a antrenat măsuri severe de austeritate.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.