Guvernarea devine tot mai dificil de exercitat

Nu este deloc exclus ca zonele unde afluența de repatriați este foarte mare, adăugată condițiilor improprii, precare, de izolare la domiciliu, deficitului de educație, cât și ignorării fățișe a recomandărilor oficiale, să devină o dramă. În câteva zile municipiul Suceava, prin lipsa de diligență a managementului de la Spitalul Județean, dar și a corpului medical iresponsabil față de sine, a trimis în carantină întreaga resursă de competență.

Ministerul Sănătății, care duce în fapt greul acestui moment, se vede lipsit de o criză cronică de echipamente și de o accesare în timp real pentru acoperirea unor lipsuri minime. Guvernul și Președintele s-au axat pe declararea stării de urgență cu efect mai mult preventiv, fără a pune instituțiile în stare de maximă alertă privind operativitatea acestora. Nevoia unor legi în regim de urgență care să creeze cadrul operativ nici nu s-a pus, parlamentarii fiind în stadiul unor dezertori, în continuarea situației lor specifice.

Cu tancurile pe străzi și sirenele mașinilor de poliție în funcțiune, descurajant, nu se rezolvă nimic, pare doar a se fi creat deja un zid între putere și populație, când lucrurile ar trebui să stea diferit. Increderea în cei care gestionează criza nu prea există, cu atât mai mult că orice minimă soluție pare a fi a unui voluntariat bizar. Faptul că starea de urgență nu este gestionată la nivelul implicării instituțiilor statului după legislația militară, nu pare a fi deloc eficientă. Amendarea unor gură-cască depășind conștient sau nu perimetrul legal de mișcare, reprezintă o implicare minimă. Este o situație în care întregul aparat public are obligația să se supună reglementărilor care privesc situația momentului, nu doar să se înarmeze cu mijloacele descurajării comportamentelor deviate.

Un comitet național care să cuprindă medici specialiști, cetățeni, parlamentari care să impulsioneze crearea unui cadru cât mai eficient de operativitate, este obligatoriu. La fel, repornirea unor segmente ale industriei care să vină în acoperirea lipsurilor se impune. Faptul că unele firme s-au poziționat în obținerea beneficiilor nu le scutește de căutarea unor soluții prin care să contribuie la o limitare a efectelor epidemiei. România nu poate exista printr-o carantină greșit aplicată. Nimeni nu interzice în acest moment ca primăriile, prin serviciile de specialitate, să dezinfecteze spațiul public, să sprijine persoanele aflate în dificultate, să aibă call-centere la care să nu răspundă roboții.

România, în această perioadă, are nevoie de un Guvern cu adevărat activ iar pe modelul de după 1990, așa cum se păstrează prin oameni și pârghiile logistice, se anunță un colaps imposibil de depășit. Peste tot în Europa guvernele au luat măsuri economice preventive pe termen lung, care nu pot fi negociate, Bucureștiul lucrează încă electoral, excesiv. Trocul statului român cu sistemul bancar și multinaționalele nu poate funcționa în condițiile actuale, cât și ulterior crizei.

Cu un președinte ajuns purtător de cuvânt al nimănui și un Guvern lipsit tot mai vizibil de relevanța cerută de împrejurări, cu un Parlament care și-a suspendat activitatea, cu o populație testată doar în punctele critice de manifestare a bolii, România se află într-o situație mai mult decât dificilă când criza se află doar în stadii de început. În lipsa unei organizări cu responsabilități și misiuni precise, cu sancțiuni, starea de urgență, guvernarea devin tot mai dificile, încât statul român, captiv amar de ani, se arată a fi la fel periculos prin lipsa eficienței, precum pandemia.