Guvernul va adopta joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic, reprezentând un avans din creşterea pe grila din viitoarea lege a salarizării, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024, se arată într-un comunicat al Executivului.
Anunţul Guvernului a venit în urma întâlnirii pe care prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca au avut-o la Palatul Victoria, miercuri, cu liderii sindicatelor din educaţie, pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora.
Totodată, pentru personalul nedidactic din învăţământ, creşterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.
„În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie şi va reprezenta punctul de referinţă al grilei de salarizare din educaţie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranşă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor”, se mai arată în comunicat.
Premierul a anunţat că discuţiile cu sindicaliştii din învăţământ vor continua miercuri seară.
„Ca atare, am convenit ca liderii de sindicat să meargă şi să discute cu cadrele didactice, cu membrii de sindicat, şi îmi exprim convingerea că vor da dovadă de înţelegere şi vor conveni că măsurile pe care le-am discutat astăzi sunt cele care pot să readucă personalul didactic la catedră şi elevii în bănci, să finalizeze anul de învăţământ. Iar, în seara aceasta la ora 19.00 vom avea o nouă întâlnire. Cert este că mâine vom avea o şedinţă de Guvern excepţională în care vom aproba această ordonanţă de urgenţă”, a declarat Ciucă.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Apropos,cine lucra la privat nu mai poate face greva?Multi primesc retributia minima pe economie.Sau inca mai tine santajul cu 100 asteapta la poarta sa.ti ocupe locul?Sindicate care sa reprezinte angajatii la privat mai exista?Totusi care-i diferenta?