Hai liberare!

În perioada plandemiei, Cîțu a îndatorat România cu mai mult de 140 de miliarde de lei, o sumă foarte aproape de totalul încasărilor anuale la buget. Mai mult chiar, suma depășeste cu peste 10 miliarde de euro împrumutul cumulat, de 20 de miliarde de euro, contractat de Băsescu-Isărescu-Boc în 2009, pentru depășirea crizei globale declanșate de falimentul Lehman Brothers din 2008 și de restul băncilor „sistemice” (consecințele acestui împrumut fiind ruina economică, depășită de-abia în 2014 și un milion de faliți). Nu se știe ce a făcut Cîțu cu acești bani – puterea plandemică se plânge în continuare că nu sunt bani pentru spitale, deși sunt bani pentru serviciile secrete și pentru suplimentarea aparatului prepresiv al statului. Mai mult chiar, puterea plandemică pregătește reduceri cu 50% ale salariilor din sectoarele publice, inclusiv ale salariilor personalului medical. Știm, însă, sigur, două lucruri – datoria trebuie plătită, chiar dacă va cauza 10-15 ani de regresie economică, sărăcie și foamete; băncile și ceilalți creditori financiari au profitat și profită astronomic de pe urma unei țări afectate nu de pandemie, ci de puterea bezmetică pe care ne-a „dăruit-o” Dumnezeu, fix în mijlocul plandemiei.
Rațiunea cinică a capitaliștilor de pradă dictează acest curs al evenimentelor – de vreme ce avem o țară cu un rating scăzut, condusă de impostori psihedelici și de zevzeci și administrată de vătafi interesați doar de zeciuială (=10% din profitul rezultat din comerțul cu nenorocire și cu frică sau din hoție), de ce am permite ca pandemia să se sfârșească vreodată?

Băncile îl împrumută pe Cîțu (și, mai recent, pe Nazare) cu dobânzi de 3-4% pe an – mă refer la media anilor plandemici. Nu știm care sunt costurile suplimentare (comisioane, onorarii, speze), că nu ni se spune, dar putem bănui că la dobânzi se mai adaugă măcar o juma’ de procent din cauza acestor costuri adiacente. Împrumutul de la FMI și CE din 2009 a avut un comision de administrare de 0,45%, precum și un onorariu de „succes” al celor care l-au pus în operă de cca 1,7%, flat. Media europeană a dobânzilor la care se împrumută statele, în pandemie, este de 3 ori mai mică. Există țări mult mai pricăjite economic ca România – de exemplu, Bulgaria sau Grecia – care se împrumută cu dobânzi de 10 ori mai mici decât cele cu care ne-a procopsit pe noi Cîțu.

În linie cu proiectul FMI de taxare/impozitare a veniturilor excepționale făcute în pandemie de bogătași și de companiile prospere, regim care să determine solidarizarea temporară a acestora cu eforturile financiare de gestionare și neutralizare a pandemiei, ar urma ca și în România să se introducă un astfel de regim temporar. Mai precis, privatizarea profitului și socializarea pierderilor să ia o pauză.
De început ar urma să se înceapă cu băncile.
În plandemia românească, băncile au câștigat de cel puțin 3 ori mai mult decât ar fi fost normal, ajungând să declare un profit de peste 5,2 miliarde de lei pe 2020. Ironic, acest profit excepțional se impozitează puțin sau deloc în România, „grație” optimizării fiscale, externalizării plusvalorii și facilităților acordate de inteligentul și dezinteresatul de Cîțu, fost bancher …. În același timp, sute de mii de IMM-uri sunt în faliment, milioane de oameni sunt în somaj, iar peste 550 de mii de debitori la bănci, persoane fizice, sunt în pragul ruinei și al evacuării din locuința familială, totul din cauza acelorași autorități plandemice care au făcut băncilor acest cadou nesperat.

O taxă de solidaritate de 3% pe cifra de afaceri sau un impozit suplimentar pe profiturile suplimentare de minim 60% ar mai atenua din inegalitatea economică și ar mai calma furia populară.

Aceste măsuri fiscale ar putea avea un impact benefic asupra politicilor sanitare, având capacitatea „naturală” de a determina reducerea perioadei plandemiei. Dacă acest regim temporar de taxare de solidaritate și de impozitare a veniturilor excepționale ar fi stabilit, să zicem, la un multiplu al perioadei plandemice (de exemplu, de două sau de trei ori mai mare – dacă plandemia ar mai dura 2 ani, atunci acest regim fiscal ar urma să dureze 4 sau 6 ani după plandemie, pentru refacerea economică), toate mecanismele de lobby și influențare din lume, toate rețelele mafiotice de sens și toți influencerii din lume ar fi activați, pentru a se scurta perioada plandemiei. Nu m-ar mira să apară chiar și celebri ambasadori ai țărilor „prietene”, care s-au implicat mereu în dirijarea marilor afaceri acolo unde „trebuie”, sub masca preocupării ipocrite pentru combaterea corupției, care să ceară scurtarea plandemiei.

Așadar, dacă vrem refacerea finanțelor publice și scurtarea perioadei plandemiei TREBUIE să introducem rapid acest sistem de taxare și impozitare temporară a băncilor.
Desigur, sistemul trebuie extins și la celelalte entități care au făcut profit enorm din plandemie și din nenoricirile aferente. Dar băncile reprezintă un bun început.

Nu sunt convins că un nou guvern (consecință a demisiei/demiterii lui Cîțu, la presiunile plângăcioșilor după Vlăduț – martirul din usereplus, sau a alegerilor anticipate) ar avea curajul unor astfel de măsuri, dar s-ar putea ca, în curând, România să fie nevoită să le introducă. Nu pentru că ar fi rezultante ale unui efort de gîndire politică și de programare administrativă, ci pentru că FMI le va impune.
Hai liberare!