Un suficient de redundant ghid universal neprețuit de folosit în minunatul labirint al celui mai splendid trai în birocraţia ce ne îmbrăţişează condescendent, de la certificatul de naştere până la certificatul de deces.
– Vocalize în Fa Major –
Stenogramele strălucitului ciclu de conferinţe televizate ale Academicianului Profesor Emerit dr. dr. h. C. Julius Zimberlan, programe difuzate pe trei sute opt canale de televiziune în o sută nouă ţări.
Justificare
– episodul 1 –
„Justificare“, nu „Prefaţă“ şi nici „Cuvânt înainte“! „Prefaţa“ sau „Cuvântul înainte“ nu exprimă decât ceea ce fac şi „lansările de carte“ în faţa publicului: momente mai mult sau mai puţin festive, în care este posibil orice, în afară de a fi arătat şi doar cel mai mic cusur al lucrării prezentate şi – Doamne fereşte! – vreo umbră în text ori un rid pe chipul gloriosului autor.
Această „Justificare“ nu vrea decât să repete că, la fel ca un instrumentist obligat la sute de ore de game spre a putea rămâne în formă, la fel ca un sportiv obligat la sute de ore de antrenament pentru a putea spera la un randament adecvat în competiţie, la fel şi scriitorul depune ore multe de exerciţii înainte de a plonja în marele roman. La fel şi scriitorul ar trebui să depună ore multe de exerciţii înainte de a plonja în marele roman… La fel şi scriitorul ar trebui să facă vocalize.
În ceea ce mă priveşte, după cei douăzeci şi şapte ani, două luni şi patru zile cât am trăit sub zodia CELOR O SUTĂ, simt nevoia unui asemenea antrenament, înainte de a mă angaja într-un nou proiect de anduranţă. În speranţa că acesta îmi va mai fi îngăduit…
Iar dacă unii vor constata că exerciţiile acestea sunt inegale, ei vor trebui să ştie că aceste texte nu sunt decât rodul câte unei zile: există zile mai bune şi există zile mai puţin bune. Şi chiar şi zile când n-ai nici un chef să faci „vocalize“. Dar le faci. Există zile mai bune şi există zile mai puţin bune. Atât pentru scriitor, cât şi pentru cititor.
Aşadar, un al patrulea caiet de vocalize, „… care nu sunt, în fond, decât un mod de a brava, cu un soi de veselă exasperare, regulile unei societăţi încorsetate în canoane rigide şi insuportabile, reguli menite parcă să pună şi mai bine în lumină capriciile unui destin care nu cruţă pe nimeni, nici pe înţelept şi nici pe erou: finalul este întotdeauna sumbru.“ La fel şi hârtiile oficiale care nu sunt nici ele altceva decât formele veşnicului duel modern între spăşitul cetăţean şi hazardul destinului reprezentat de autorităţile mereu vigilente. Asemenea destinului. Da, finalul este întotdeauna sumbru, dar am completa noi, „un sumbru mereu plin de optimism“.
Hârtiile oficiale
Vocalize în Fa Major
în care va fi vorba despre cetăţeni cu hârtiile în regulă şi despre zombi birocratici, fiind prezentate diferitele tipuri de hârtii oficiale hotărâtoare pentru vieţi împlinite, succese şi demiteri, triumfuri şi sinucideri, supravieţuiri şi, în primul rând, caligrafii minunate şi formulări specifice progresului binecuvântat la care omul a ajuns prin sârguinţă să fie cea mai inteligentă fiinţă de pe Terra. (Cu ample autocitate pentru reamintire şi o mai bună înţelegere.)
Şi care, nu mai puţin, vor fi un ghid universal neprețuit de folosit în minunatul labirint al celui mai splendid trai în birocraţia ce ne îmbrăţişează redundant şi condescendent, de la certificatul de naştere şi până la certificatul de deces.
(De citit cu linguriţa)
episoadele 2 – 7
- O altă notă a redacţiei:
Nota 2: O precizare preliminară absolut necesară
După cum, desigur, aţi putut observa – şi nu o singură dată -, termenul „hârtie oficială“ nu este scris aici cu majuscule, lucru ce a dus la o aprigă dispută. Dacă ne dictează într-o atât de mare măsură destinul, n-ar fi logic şi just să vorbim despre „Hârtiile Oficiale“? Parlamentul şi-a declinat competenţa şi a trimis cazul către Academie. Unde, după trei sesiuni speciale extrem de agitate, socotindu-se că este vorba despre o chestiune de maximă importanţă pentru destinul naţiunii, a fost declanşat un plebiscit. Evenimentul, pregătit cu ample dezbateri publice, a prilejuit „majuscularilor“ să arate că ortografierea cu litere mici a importantelor documente ar demonstra o lipsă crasă de respect pentru autoritatea statului de drept şi au cerut ca toţi cei ce vor îndrăzni să nu folosească majusculele în cazul în speţă, să fie asimilaţi infractorilor de lezmajestate şi sancţionaţi ca atare. În acelaşi timp, „antimajuscularii“ au venit cu argumentul că hârtiile oficiale (scrise cu litere mici!) nu ne decid vieţile mai mult decât însuşi destinul, or nici „destin“ şi nici „soartă“ nu pretind, conform DOOM, majuscule. Şi au mai adus „antimajuscularii“ şi argumentul de bun simţ cum că hârtiile oficiale nu sunt decât emanaţia unor muritori, aşa că nu pot fi asimilate faptelor sfinte. (Argument imediat preluat şi de ierarhii bisericilor parţial reunite.) Rezultatele plebiscitului n-au fost încă date publicităţii, considerându-se (de către toate părţile!) că, fiind vorba despre cea mai importantă problemă a zilelor noastre, cifrele rezultate trebuie să fie exigent verificate de către o comisie independentă, formată din persoane neimplicate. Dar unde să găseşti – UNDE? – suficiente persoane neimplicate în privinţa „celei mai importante probleme a zilelor noastre“? Aşa că, până la clarificarea situaţiei, a rămas pe răspunderea fiecăruia cum să rezolve „cea mai importantă problemă a zilelor noastre“. Însă este evident că prin prisma folosirii literelor mari sau a literelor mici în scrierea celor două cuvinte în cauză, vei fi categorisit ca făcând parte dintr-una sau din cealaltă tabără şi, cum acesta tinde să devină şi criteriul apartenenţei politice, poţi să te bucuri de succes în carieră, dar şi să-ţi rişti viitorul în funcţie de partidele la putere. Aşa că este mai prudent pur şi simplu să eviţi folosirea termenilor incriminanţi.
Noi, sfidând orice ameninţare – directă ori voalată -, nu vom folosi majusculele şi vom nota explicit „hârtiile oficiale“, anunţând, totuşi, că în felul acesta nu intenţionăm, în nici un caz, să le ştirbim autoritatea şi înaltul aspect solemn. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Nota 3: O altă (scurtă) precizare elementară absolut necesară
[Subsolurile, cu excepţia celor în care este specificat că aparţin redacţiei, sunt intercalările găsite necesare de însuşi academicianul profesor emerit pr. dr. h. C. Julius Zimberlan pe parcursul expunerilor sale televizate în o sută nouă ţări (fără a mai pune la socoteală şi canalele pirat). Pentru a le da o mai mare vizibilitate, aceste precizări au fost plasate şi pe burtieră.]Nota 4: O precizare filosofică absolut necesară
Filosoful Platon, uitat o vreme şi revenit în forţă datorită progresului dialectic şi în spirală, a spus în Republica: „Fiecare trebuie să aibă doar ce i se cuvine!“
Nota 5:
[Întrucât conferinţele televizate ale Academicianului profesor emerit dr. dr. h. C. Julius Zimberlan în o sută nouă ţări (fără a mai pune la socoteală şi canalele pirat) s-au bucurat de cel mai mare rating din istorie, în mod firesc, calupurile publicitare înserate au ajuns şi ele la preţuri colosale. Este şi motivul pentru care în ediţia tipărită respectivele reclame n-au fost reproduse, chiar dacă din pricina aceasta uneori se ivesc aparente lacune în text – nota redacţiei.]
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.