Hayssam, terorismul și comisiile parlamentare

În cursul anului 2007, profitând de escaladarea scandalului iscat în jurul dispariției teroristului Omar Hayssam, m-am prezentat cu un raport detaliat la audierile din Comisia Parlamentară de Control a SRI și la cea care trebuia să controleze Serviciul de Informații Externe. Textul raportului era destinat ambelor comisii. Solicitam o audiere pe dosarul “Răpirea din Irak”. Doar Comisia Parlamentară de Control a SRI a dat curs cererii mele. La vremea aceea, comisia condusă de senatorul liberal Radu Stroe (la prima vedere, o victimă a poliţiei politice derulate de SRI), îl avea în componenţă printre mulţi alţii şi pe harnicul prieten al lui Omar Hayssam, fostul pesedist, generaloidul de 4 stele Gabriel Oprea. În timp ce tunam şi fulgeram cu voce tare în inima Parlamentului României, cerându-le să declasifice dosarul Răpirii din Irak, membri comisiei aveau, fiecare, alte preocupări, începând cu scărpinatul în nas, gât şi urechi și sfârșind cu desenatul figurilor geometrice în praful depus pe mobilierul Casei Poporului. Şi pentru că tot mă aflam în faţa unor demnitari aleşi să vegheze la liniştea cetățeanului plătitor de taxe, am atras atenţia că SRI se află într-o degringoladă totală la centru cât şi în teritoriu. Ca urmare, senatorul Radu Stroe m-a rugat să vorbesc mai încet că “se aude de afară”. De atunci nu am primit nici un răspuns la sesizările mele, iar efectele avertizărilor mele au fost nule. Am solicitat atunci Comisiei parlamentare de control a SRI să fie audiaţi de urgenţă generalii SRI Sorin Brăteanu, Ion Ştefănuţ și generalii SIE Adrian Isac şi Octavian Hârşeu.

Mai mult, am cerut şi desecretizarea raportului generalului Ion Maranda, fost șef al Direcției Contrainformașii din caddrul SRI, care vorbea despre implicarea lui Ştefănuţ în răpirea jurnaliştilor români. Cei din comisie m-au audiat, m-au înregistrat, şi asta a fost tot. Nu au stabilit nimic. Oricum, comisiile legate de mâini şi de picioare, nu prea aveau ce să facă. Conform mărturiilor unor unor parlamentari din cadrul acestor comisii, nu ei verificau serviciile secrete, ci invers. Același lucru îl cerusem şi în fața instanţei Curții de Apel București, condusă de faimoasa judecătoare Sofica Dumitrașcu, cea care l-a eliberat pe teroristul bolnav Omar Hayssam. Sofica a refuzat audierea generalilor. Excepție a făcut colonelul SIE Octavian Hârşeu, care, după audierea în fața altei instanțe CAB, a dispărut brusc. Și din MAE (unde figura oficial) și din SIE. Hârșeu spusese lucrurilor pe nume, declarația sa constituind o probă grea la dosarul Răpirea din Irak. Comisia de control a Serviciului de Informații Externe m-a refuzat politicos.

SIE este stat în stat atât în România cât și în Parlamentul României. A dovedit-o săptămâna trecută, printr-un comunicat de presă prin care refuză din nou declasificarea crimei organizate în cazul Răpirii din Irak și a dosarului Armamentul.

În vederea clarificării unor aspecte referitoare la dosarele teroristului sirian Omar Hayssam, la sfârşitul anului 2009, am fost audiat (la cerere) și de Comisia pentru Apărare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică a Senatului României, condusă la acea dată de Viorel Meleșcanu. Cu această ocazie am pus la dispoziția comisiei documente care atestă mușamalizarea dosarelor de crimă organizată și terorism internațional timp de patru ani. Am precizat ca este vorba despre cazul „Răpirea din Irak” și despre celelalte două dosare disjunse din acesta – „Armamentul” și „Fuga lui Omar Hayssam din România”, în legătură cu care au apărut și stenogramele convorbirilor dintre generalul Constantin Degeratu și omul de afaceri sirian, condamnat în România pentru terorism și dat în urmărire internațională. Totodată, am solicitat senatorilor comisiei declasificarea tuturor informațiilor referitoare la Omar Hayssam și la complicii săi, pentru că faptele expuse erau destul de grave și vizau înalți oficiali ai statului român. Rezultatul audierii a fost cel așteptat aşteptat, adică ZERO fapte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eduard O. Ohanesian 147 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.