Cum localitatea în care am copilărit era înconjurată de păduri, unii bărbaţi din satul nostru îşi făcură o profesie din a vinde pui de lup orăşenilor.
Se duceau, de-o pildă, oamenii din sat în pădure cu carul cu boi după lemne şi, după ce încărcau toată grămada de găteje, găseau sub ea unul-doi-trei pui de lup, îi puneau pe o pufoaică de peste vraful de lemne şi-i aduceau în sat ca să-i dea unui om ce ştia pe cineva de la oraş care-i cumpăra ca să-i îmblânzească.
După aceea, consătenii mei se lăudau că i-au văzut pe acei îmblânzitori plimbându-şi lupanii serile pe străzile Chişinăului, prinşi în lese şi cu botniţe din sârme, printre oameni şi printre alţi câini, care se urcau urlând pe garduri de frica dihăniilor.
Îmi imaginam îmblânzitorii de lupi cum le pun botniţe, cum le îmbracă lesele, cum îi scot din padocuri, cum îi dresează ca să meargă pe străzile luminate ca prin hăţişuri, cu riscul de a fi zgâriaţi, muşcaţi, sfâşiaţi, şi parcă şi vedeam curajul acelor oameni care, nu numai că nu se temeau de lupi, dar îi mai făceau şi să danseze sau să patineze pe străzi.
Când l-am văzut prima dată pe Ion Ungureanu mi s-a arătat ca un îmblânzitor de lupi.
Şi cu adevărat, după ce nişte actori – Ion Puiu, Mihai Iorga, Ninela Caranfil – sosiră la cenaclul nostru de la Universitate şi săriră pe mese ca să ne spună nişte versuri, noi comparându-i cu nişte sălbăticiuni care-şi făceau de cap prin crângurile artei, sau când Dumitru Caraciobanu şi Dumitru Fusu se abăteau în spectacolele lor de la scriituri, făcând din niște texte prosovietice texte antisovietice (fraze ca: „Asta-i viaţă! Acesta-i trai!” devenite „Asta-i viaţă? Acesta-i trai?”), se crezuse că numai un îmblânzitor de lupi ca Ion Ungureanu le putea pune talentul în lesele convenţionalului şi impune să joace tare în piese de mâna a doua (sau a treia!).
Tot aşa l-am văzut şi la Marile Adunări Naţionale din anno domini 1989, vorbind în faţa noastră, a celor aproape un milion de lupi de diferite vârste, gata să muşte şi să zgârie, pentru ca să-şi facă dreptate chiar ei…
Aşa mi se arată şi azi, când îmblânzește evenimente, metafore, cuvinte, sensuri ca şi cum ar îmblânzi lupi.
E dificilă profesia lui de îmblânzitor: de cuvinte nesupuse rostirii, de metafore care să vuiască în cer şi să dezlege pe pământ…
Cât a fost ministru al Culturii, cel mai bun pe care l-a avut Basarabia vreodată, Ion Ungureanu a scos din biblioteci cărţile ce intoxicaseră generaţii – cu P. Morozov, cu L. Brejnev etc. – ca să le înlocuiască cu altele, cereşti. Cu sentimentul că domnia sa căuta în gură lupii de carii.
Tot el a închis nişte case-muzeu „Gr. Kotovski”, „S. Lazo”, „Iscra” cu dârzenia îmblânzitorilor de lupi care vâră mâna adânc în gâtlej dihăniilor ca să le trateze glandele…
Imediat presa moscovită a prins să trâmbiţeze: „Ministrul moldovean al Culturii scoate cărţile ruseşti din biblioteci şi închide toate muzeele eroilor poporului!”.
Dar el n-a dat înapoi…
Îmblânzitorii de lupi ştiu ce înseamnă să dormi în aceeaşi cameră cu lupii.
Aşa era somnul lui de atunci, care era o veghe.
Geamul lui din hotelul „Codru” unde locuia era luminat până în zori.
Biroul lui de la Casa Guvernului devenise un Stat Major al Mișcării de Eliberare Naţională.
Faptele culturale ale regizorului, actorului, filozofului, politicianului Ion Ungureanu încă urmează să fie descoperite.
Din modestie, protagonistul acestora preferă să tacă.
Inaugurarea de teatre noi, dislocarea cărţilor din bibliotecile ruseşti ale tuturor satelor noastre, devenite româneşti, Podurile de Flori, turneele artiștilor de dincolo şi de dincoace de Prut precum dintr-o parte a Ţării în cealaltă, multiplele activităţi legate de muzee, biserici (Mitropolia Basarabiei atunci a fost reactivată), pinacoteci, săli de concerte, premiere, festivaluri, concursuri, toate menite să ne culturalizeze, dar – în primul rând – să ne apropie de Ţară.
La cei 75 de ani pe care-i împlineşte în aceste zile, Ion Ungureanu a fost şi a rămas un militant pentru o Patrie mai bună.
Este din stirpea lui A. Russo, B. Petriceicu-Hasdeu, A. Mateevici, C. Stere, Gr. Vieru, care, prin vizionarismul lor, ne situează în contextul culturii româneşti dintotdeauna şi care, prin înțelepciunea lor interioară, aduc lumină în viaţa altora, ca să le arate drumul cel mai scurt spre ei înşişi.
De câte ori îl aud vorbind sau îl văd prezent la diferite manifestări, îl compar cu „Stânca tare”, pe care-şi găsesc refugiu nişte oameni, ca să le fie sprijin în timpul unor vântoase, inundaţii sau în perioade sumbre de alunecări de pământuri.
Când iese la tribune, Ion Ungureanu este îmblânzitorul de furtuni, de calamităţi politice, de cuvinte şi de sensuri, dar şi de vremi şi de vremuri.
Acestea lasă impresia a i se supune.
Pentru că cine ştie să îmblânzească niște lupi ştie să le îmblânzească şi pe toate celelalte.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.