Poliţiştii de frontieră şi vameşii de la Moraviţa au lăsat la o parte frica cauzată de arestările efectuate de procurporii anticorupţie, în luna februarie 2011 şi s-au făcut „că plouă” la mai mai multe transporturi clandestine de ţigări de contrabandă venite din Serbia şi care au trecut prin vamă fără a fi supuse controlului. În timp ce unele transporturi au fost interceptate de poliţişti pe calea de comunicaţie dintre Moraviţa şi Timişoara, unul din şefii de tură de la graniţa cu Sebia a „fost trecut în rezervă” şi a devenit vameş de rând, fiind considerat vinovat de scurgerea tutunului sârbesc.
Simion Cămin a fost „trecut în rezervă”, săptămâna trecută, de conducerea Direcţiei Regionale pentru Accize şi Oparaţiuni Vamale Timişoara, după ce mai bine de patru baxuri de ţigări cu timbru de Serbia ar fi trecut prin vama Moraviţa, ca prin brânză. Cămin a dezminţit că ar fi vinovat de trecerea tigărilor de contrabandă, dar nu a mai obiectat în momentul în care i-a venit decizia prin carea devenea simplu inspector vamal.
La trecerea ţigărilor sârbeşti au avut cota lor de cotribuiţie şi poliţiştii de frontieră care, pe mână cu vameşii, au închis ochii la transportul al cărui proprietar era un cunoscut personaj interlop din Timişoara. De origine din Moldova, acesta e bun amic cu şeful punctului de frontieră de la Moraviţa, comisarul Sorin Drăgulin. Acesta ar fi fost sprijinit să devină „numărul 1″ la graniţa cu Serbia, chiar de traficantul de ţigări de contrabandă, deşi colegii săi cred că doar relaţia acestuia cu un brutar din localitatea arădeană Pecica, ar fi contribuit la ascensiunea bruscă a lui Drăgulin, după ce a fost descalificat din funcţia deţinută la IJPF Timiş.
Surse din cadrul poliţiei de frontieră vorbesc despre faptul că Drăgulin ar fi sacrificat nişte lucrători profesionişti, la controlul documentelor de călătorie şi i-ar fi trecut la zona verde. Aceştia nu ar fi vrut să facă parte din echipa lui Drăgulin, care mai închide ochii la trecerea unor microbuze în care se află ţigări de contrabandă aparţinând unui personaj cunoscut de poliţie şi care aprovizionrează cu ţigări P-ţa Badea Cârţan, din Timişoara.
Ţigările cu timbru sârbesc, aşa cum susţin surse din poliţia de frontieră, sunt achiziţionate, en gross, de contrabandişti de la o tutungerie situată în imediara apropiere a punctului de frontieră de la Vatin, situat pe teritoriul sârb, unde patronul acestuia este un român, cunoscut pentru implicarea sa în traficul de ţigări pe graniţa cu Serbia.
Până acum comanda punctului de frontieră de la Moraviţa nu se poate lăuda cu capturi importante de ţigări de contrabandă, cafea, sau alte produse accizabile, în detrimentul lucrătorilor de la IPJ Timiş care monitorizează intens căile de comunicaţie dinspre vama sârbească, capturile înregistrate de către aceştia fiind o mărturie în acest sens.