Încă unul 

Scoaterea din joc a șefului DIICOT, Felix Bănilă, prin decizia imperială a lui Klaus Iohannis, arată că actualul președinte a primit sarcini importante

Încă unul 

Scoaterea din joc a șefului DIICOT, Felix Bănilă, prin decizia imperială a lui Klaus Iohannis, arată că actualul președinte a primit sarcini importante

Klaus Iohannis, de parcă ar fi luat somnifere în ultimele săptămâni, cere demisia șefului DIICOT. Desigur, prin comparație cu Ioan Cristescu, un fost responsabil al DIICOT, personaj șarmant, inteligent și bine intenționat, actualul șef al DIICOT pare un om hăituit de cineva care nu-i permite să miște în front, deși ar fi de dorit să continue relația cu media.

Desigur, toate instituțiile statului român, în principal, justiția, care deseori acoperă crima organizată, la vedere, sunt în derivă. Șeful statului pus pe studiul aplicat al statisticii și mecanismului european, un fel de copy-paste specific trusturilor, nu autorilor, iese la rampă cerând demisia șefului DIICOT și plângând familiile victimelor. Nu e rău că s-a angajat în asemenea operațiuni, cu efect zero, tardiv,  însă având în vedere faptul că acestea sunt plasate sub auspiciile unor voturi în plus, situația este și mai revoltătoare și chiar alarmantă.

Ceea ce știe șeful DIICOT, Felix Bănilă, despre cazul Caracal, știe sau ar putea să știe și președintele Klaus Iohannis. Or, Klaus Iohannis se comportă ca un amnezic sau, de ce nu, un iresponsabil autentic. Poziția de șef al statului pe care a ocupat-o în ultimii cinci ani îl arată, în cererea de demisie a lui Felix Bănilă, drept o persoană care nu poate, nu are capacitatea să reprezinte interesele românilor în raport cu mecanismul instituțional.

Competența lui Felix Bănilă nu poate fi clarificată de condeiul președintelui, cel puțin în acest în acest moment. Evaluările, profesionalismul șefului DIICOT  sunt de competența celor în drept, cât și a unor proceduri la care Klaus Iohannis nu face trimitere, pentru că demagogia e mai simplă.

Nu strică însă lui Klaus Iohannis o apariție la televiziune privind demiterea șefului DIICOT, pe fondul revoltei publice. Să fie Klaus Iohannis supărat că probele acestei cauze de domeniul balamucului, sunt expediate la FBI, și că instituțiile românești  de profil nu sunt în stare să rezolve un caz, în parte lămurit de media și independenții din sistemul judiciar, pensionari sau persoane curajoase care au intervenit în dezbateri? De ce nu a clarificat candidatul Klaus Iohannis prin CSAT, mizele acestei trame de la Caracal, și cine sunt protagoniștii întunericului de acolo? Statul paralel este el însuși un caz Caracal, iar această situație devine tot mai elocventă.

Scoaterea din joc a șefului DIICOT, Felix Bănilă, prin decizia imperială a lui Klaus Iohannis, arată că actualul președinte a primit sarcini importante pe care nu este capabil să le gestioneze decât așa, pentru că nu este un președinte de țară, ci o persoană pusă să rezolve niște probleme printr-o funcție care i s-a dat la cheie. În cazul Caracal își face astfel loc încă un personaj, președintele României, în funcție.

In curând, nici DIICOT nu va mai avea competență pe acest caz. Cu o Justiție aflată în plin delir și iresponsabilitate, în veritabil colaps, aparițiile publice ale lui Felix Bănilă par să îl fi alarmat  pe Klaus Iohannis. Revenirea  statului de drept, respectiv comunicarea instituțiilor cu cetățenii,  îl arată pe președinte mai nervos ca oricând.

 

          

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Cum e cu casele tovarsu Iohannis?
    Sunt profitabile?
    Românii de rând au ghinion, nu au norocu dumneavoastră să aibă 6 case!
    Mai demult se spune ”Năstase – 4 case”.
    Acum avem unu care are porecla ”6 case” (”Iohannis – 6 case”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.