Instituţii media manipulează opinia publică referitor la industria de Apărare

Un proiect de cercetare-dezvoltare solicitat de Ministerul Apărării Naţionale în februarie 2010 a stârnit interese economice obscure, concretizate într-un articol în cotidianul Adevărul din data de 29 noiembrie, intitulat Tun financiar cu blindatele Armatei şi într-o deplorabilă încercare de manipulare a opiniei publice de către postul Antena 3, în cadrul emisiunii Sinteza zilei, realizată de Mihai Gâdea.

Deşi autorul articolului din Adevărul a solicitat punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate în acest demers şi le-a primit, probabil că i s-a „comandat” să nu ţină cont de ele şi de adevăr, ci să scrie un material denigrator şi fals, cu numeroase acuzaţii inventate la adresa UTI şi a unor instituţii ale statului.

Articolul apărut în Adevărul a fost preluat şi comentat şi în emisiunea Sinteza Zilei, din data de 29 noiembrie. Realizatorul emisiunii difuzate pe postul Antena 3 nu a verificat afirmaţiile, care sunt total neadevărate şi calomnioase.

Manipularea era pregătită pentru altcineva, însă, pe „firul scurt” s-a dat comanda preluării şi utilizării invenţiilor din Adevărul, în locul celor deja pregătite. Acţiunea i-a surprins chiar şi pe realizatori, din moment ce nu au apucat să schimbe textul de pe ecran, care vorbea despre cu totul altceva decât citea „formatorul de opinie” Mihai Gâdea, despre o altă companie, care încheiase un contract, de data aceasta real, cu statul.

În momentul în care Tiberiu Urdăreanu, Preşedintele UTI, a cerut să intre în direct pentru a-şi exprima opinia şi a prezenta manipularea de presă, i-a fost refuzat acest lucru. De asemenea, pe parcursul emisiunii s-a încercat realizarea unei conexiuni între fictiva achiziţie a Ministerului Apărării Naţionale şi situaţia regretabilă a unei mame căreia statul nu-i acordă indemnizaţie pentru copiii săi gemeni.

Mihai Gâdea a încercat, deci, o lovitură de genul „radio Erevan”: conexarea unui contract inexistent, inventat de Adevărul, al UTI cu statul, cu un eveniment tragic din viaţa unei mame. Am recunoscut, astfel, o adevărată tabloidizare a emisiunii pentru care credem că Mihai Gâdea şi realizatorii au şanse foarte mari pentru un premiu la Bollywood.

UTI a transmis Drepturi la replică redacţiei Adevărul şi postului Antena 3 pentru a răspunde acuzaţiilor absurde şi denigratoare. Cotidianul Adevărul a publicat câteva paragrafe din Dreptul la replică, care, însă, nu răspund tuturor acuzaţiilor grave care au fost aduse, în timp ce Antena 3 a ignorat complet dreptul companiei de a repara prejudiciul de imagine.

Transportor blindat pe banii companiilor din industria de aparare

În legătură cu subiectul care a generat această campanie media împotriva UTI, precizăm de la început că deşi Ministerul Apărării Naţionale a solicitat industriei tema de cercetare-dezvoltare a unui prototip de transportor blindat, acesta urma să fie realizat cu finanţare proprie a industriei, fără nicio contribuţie financiară a potenţialului client, Ministerul Apărării, şi fără niciun angajament de a achiziţiona în viitor acest prototip. Deci, din seria radio Erevan: „nu i s-a dat, i s-a luat”. Şi nu erau 400 de transportoare, ci unul. Şi nu plătit de stat, ci finanţat de industrie.

Vestea proastă, deci, pentru cele două grupuri media esta că aşa-zisul megacontract între UTI şi Ministerul Apărării Naţionale nu există decât în imaginaţia a doi „acuzatori publici”, parcă desprinşi din epoca de tristă amintire, citaţi la loc de cinste de ziarul Adevărul şi care, „întâmplător”, au de-a face atât cu conducerea trustului Adevărul cât şi cu cea a grupului Intact. Detaliile acestor încrengături de interese personale pe care cele două grupuri media le-au personificat în adevăr, vor fi dezvăluite în justiţie, în cadrul acţiunii pe care UTI o va deschide împotriva ziarului Adevărul şi a postului Antena 3.

Program naţional de cercetare – dezvoltare, o şansă pentru industria românească de Apărare

Ministerul Apărării Naţionale a considerat, ţinând cont de experienţa şi de competenţele existente, că este mai avantajos pentru industria şi economia românească ca transportorul blindat 8×8 să fie realizat printr-un program naţional de cercetare-dezvoltare şi nu neapărat printr-o achiziţie prin licitaţie internaţională, care n-ar avantaja companiile româneşti din domeniu.

Răspunzând afirmativ demersului Ministerului Apărării Naţionale, efectuat prin intermediul Patromil (patronatul industriei de apărare de stat şi private), UTI demonstrează că a susţinut şi susţine şi în prezent faptul că realizarea transportorului blindat ar trebui să se facă în România, cu firme româneşti, un efect important fiind chiar crearea de locuri de muncă în industria de profil, completarea domeniilor de expertiză şi crearea unui important potenţial pentru export.

Grupul UTI, o companie cu capital majoritar românesc, are o experienţă de 20 de ani în domeniul industriei de apărare şi de securitate, 2.500 de angajaţi în toată ţara şi capabilităţi demonstrate în dezvoltarea de sisteme şi produse avansate pentru domeniul militar atât în România, cât şi în străinătate. UTI este parte a industriei naţionale de apărare şi are obligaţii specifice în acest sens, fiind şi membru activ al Patronatului Industriei de Apărare, PATROMIL.

Mai mult, în anul 2007, Institutul de Cercetare Proiectare Sisteme de Producţie – ICPSP, parte a Romarm şi unicul institut de proiectare pentru transportoare blindate din România, a intrat în structura grupului UTI printr-un proces de privatizare. După preluare, UTI a păstrat echipa de specialişti existentă în ICPSP, pe care a mărit-o, extinzând şi capabilităţile acestora în domeniu.

Direcţia Comunicare Corporatistă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.