Învățătura lui Tăriceanu: „Afaceri cu bani știu toți proștii să facă”

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, la ASE, că tinerii se pot lansa în afaceri chiar dacă momentan nu dispun de capital, precizând că bunicul său i-a spus „Afaceri cu bani știu toți proștii să facă”.

„Mă adresez acum în mod special generației tinere, dumneavoastră, studenților la ASE – probabil că o parte dintre voi se vor angaja, iar o parte veți deveni întreprinzători. O să mă înrebați – da, dar de unde să obținem bani, nu avem capital. Într-adevăr, este dificil să pornești în afaceri fără capital, dar eu vă spun ce mi-a spus bunicul meu, care a fost om de afaceri: mi-a spus să știi că afaceri cu bani știu toți proștii să facă. Vreau să vă spun, astfel, că trebuie să vă folosiți inteligența, Steve Jobs nu a avut bani la început, Bill Gates nu avea bani la început. Uitați-vă ce imperii au dezvoltat, folosindu-și inteligența”, a declarat președintele Senatului, la o dezbatere pe tema sectorului de comerț organizată de Asociația Companiilor de Distribuție din România (ACDBR) la ASE, citat de Mediafax.

Tăriceanu le-a mai relatat participanților că folosește tehnologia în mod curent, sugerându-le studenților că va trebui să fie atenți la ultimele tendințe de dezvoltare a economiei. „La vârsta mea, folosesc Uber , cumpăr de pe eBay și de pe eMag, îmi iau bilete de avion în format electronic, plec în vacanțe prin e-booking”.

Referindu-se la sectorul de comerț, președintele Senatului a menționat că lipsa unui cod CAEN specific face ca mulți dintre distribuitori să nu fie eligibili pentru a atrage fonduri europene.

„Sectorul de transport și distribuție totaliza, în 2008, 50 de miliarde de euro, fiind pe locul al șaselea în clasamentul general, pentru ca în 2016 să urce la 75 de miliarde de euro, pe locul al treilea, devansând sectoare precum construcțiile, energia și intermedierile financiare. Pentru a menține acest ritm de creștere, distribuitorii trebuie să-și promoveze mărcile – brandurile, cum li se spune azi, că nu mai putem fără englezisme – cu mai multă forță”.

Printre temele discutate în cadrul dezbaterii se numără crearea unor măsuri de finanțare cu fonduri UE pentru distribuția de bunuri în România și limitarea prin act normativ a suprafeței de vânzare admisibilă în orașe la maximum 200 mp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

    • lupascule , se intelege ca faci parte dintre cei care nu pot face afaceri nici cu bani? esti priceput doar la furat, da?

    • Nu asta-i arta ?sa castigi „facand afaceri ” cu banii altora,fie ei si „publici”? tu sa nu pui un gologan,dar sa castigi cat cuprinde…la alta scara ,astfel de „afaceri”stiu face si aia cu palarii pitoresti(dar le zice „bisnita”)

  1. Daca nea gheorghe asta a vorbit in fata studentilor de la ASE, el fiind cica specialist in Hidrotechnica atunci m-am lamurit ce i-a iesit din gura.

  2. ASA CA EL VANZAND RESURSELE DIN MAREA NEAGRA,INCHIZAND OCHII LA PIERDEREA PARTII ROMANESTI A FUNDATIEI GOJDU, AJUTORUL DAT LUI FORD DE ZECI DE MILIOANE ….PROFITAND DE POLITICA .

  3. Iar majoritatea, absolventilor vor emigra, la cat de bine e condusa tara asta de tot felul de „tariceni” ! A si inca ceva sa inteleg ca el e un prost, ca dor cu bani a facut afaceri, nu?

  4. Este cea mai buna definitie a modului in care acest individ cu multe nume si multe neveste a reusit in afaceri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.