Inventarele la patrimoniul Farmec, o enigmă cu caracter penal pentru administratori şi directori

În martie 2010 mai mulţi acţionari la Farmec Cluj Napoca au cerut unei instanţe efectuarea unei expertize contabile la societatea clujeană, iar instanţa a admis expertiza. Directorul general al societăţii Mircea Liviu Turdean a declarat că este de acord cu toate pretenţiile reclamanţilor numai ca expertiza contabilă să nu se efectueze. Oare ce ascund contabilii Farmec de ceilalţi acţionari?

În dosarul comercial care are ca obiect anularea hotărârii AGA care aprobă exerciţiul financiar la 31 decembrie 2009, instanţa dispune prin sentinţa comercială 2244 rămasă irevocabilă a Tribunalului Cluj ca în urma probelor din dosar să fie efectuată o expertiză la Farmec Cluj Napoca, care are ca obiect verificarea dezechilibrelor stocurilor dintre situaţia prezentată de contabilii şi administratorii societăţii acţionarilor şi Fiscului în bilanţ şi situaţia în fapt a inventarelor şi stocurilor societăţii în raport de existenţa unor note contabile de scăzământ fictive cu valori foarte mari care nu reflectă operaţiuni reale.

Somaţi să prezinte documente în faţa unui expert administratorii Farmec au promovat la instanţă o cerere de achesare la pretenţiile reclamantului solicitând ca prin hotărârea pe care instanţa o va pronunţa să admită acţiunea reclamantului, aşa cum a fost ea formulată. Practic conducerea Farmec e de acord cu pretenţiile acţionarilor de la Farmec, doar pentru ca să nu fie efectuată expertiza contabilă încuvinţată de instanţă. Cu toate că tocmai o expertiză financiar contabilă ar fi lămurit acţionarilor şi Fiscului situaţia financiară reală a inventarelor societăţii.

Auditorul KPMG are „rezerve” asupra datelor prezentate de compania Farmec

Că ceva e putred la Farmec Cluj Napoca o dovedeşte şi un raport al aufitorului KPMG. Acesta arată că auditorul are o „rezervă” asupra stocurilor la data de 31 decembrie 2010. „”Întrucât soldurile iniţiale ale stocurilor afectează contul de profit şi pierdere al exerciţului curent, precum şi fluxurile de numerar, noi nu am fost în măsură să determinăm prin proceduri alternative de audit ajustările care ar fi necesare asupra cheltuielilor cu materii prime şi materiale consumbile, asupra cheltuielilor cu mărfurile, asupra impozitului pe profit, asupra veniturilor aferente costului de producţie în curs de exercuţie precum şi asupra fluxurilor de numerar din activităţile de exploatare pentru exerciţiul financiar încheiat la data de 31 decembrie 2010″ arată raportul KPMG, efectuat la compania Farmec.

De asemenea în raportul de audit pe 2009 se arată că „ nu suntem convinşi de corectitudinea stocurilor cantitative”. Asta în condiţiile în care normele minimale obligatorii de audit spun că „un aspect important al auditului este participarea efectivă a auditorului la inventariere”.

Ce afaceri necurate ascund actualii administratori de la Farmec Cluj Napoca

Este clar că ceva e putred la Farmec Cluj Napoca. Astfel de ce n-ar fi de acord conducerea Farmec cu efectuarea unei expertize contabile asupra stocurilor societăţii. Aşa ar închide gura unor acţionari Farmec care au impresia că actualii administratori îi fură. În lipsa unei expertize contabile e clar că administratorii actuali ai companiei Farmec Cluj Napoca ascund ceva. Poate nu ar strica ca şi instituţiile financiare de control ale statului să efectueze unele controale la compania enunţată mai sus. Nu de alta, dar poate actualii administratori ai societăţii Farmec au încercat să înşele şi statul nu numai acţionari minoritari. În plus actuala conducere nu a furnizat acte pentru expertiza contabilă dispusă de un tribunal din Galaţi la data de 13.09.2009, nici în dosarul 977/121/2001. De asemenea cu toate că Garda Financiară Comisaritul General a fost în control de două ori la societatea Farmec cu o tematică din dosarul penal de fiecare dată comisarii nu au primit acte pentru soluţionarea obiectivelor din adresele din februarie şi august 2011 cerute de IGPR. Pentru acest fapt Garda Financiară a sesizat penal acest abuz, dar tematica de control nu a fost nici până astăzi soluţionată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.