Investitorii FNI care trebuiau despăgubiţi de CNVM au rămas cu ochii în soare

Investitorii la FNI care trebuiau despăgubiţi de fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare, conform unei sentinţe penale din 2007, nu au primit nici o plată, deşi, în 2013, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) anunţa că aceştia pot depune cereri de despăgubire, potrivit lui Mihail Nicolaevici, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Investitorilor (ANPI).

AAAS a preluat, în 2013, de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) toate drepturile şi obligaţiile în relaţia cu foştii investitori ai FNI, ca urmare a înfiinţării Autorităţii de Supraveghere Financiară.
„AAAS nu face nimic”, ne-a spus Mihail Nicolaevici, adăugând: „Strânge carnetele de investitor şi le vinde deponenţilor promisiunea că le va da banii, dar probabil că depozitează carnetele în subsoluri şi ajung să le mănânce şobolanii. Este o chestiune nerezolvată de doi ani”.

Chiar dacă AAAS a preluat problema, investitorii s-au îndreptat împotriva ASF. Preşedintele ANPI ne-a explicat: „Noi avem o sentinţă în care scrie că partea civilmente responsabilă este CNVM, actualmente ASF.

În România, ca să nu plătească statul, se face orice, inclusiv se poate încălca o sentinţă judecătorească, prin trecerea la AAAS a plăţii.
Noi avem o cerere de executare silită a ASF, care a fost încuviinţată. Însă problema este că instanţa a lăsat despăgubirea într-o formă generică, nu a calculat despăgubirile. Aşa ceva este incredibil! Nu mai există dosar cu prejudiciu în care valoarea acestuia nu este calculată.

Astfel, procedura de stabilire a despăgubirilor este anevoioasă. Noi nu avem fonduri să angajăm experţi să calculeze prejudiciile”.
Potrivit domnului Nicolaevici, plăţi s-au făcut numai către o parte dintre investitorii FNI implicaţi într-un alt dosar civil.

În sentinţa penală, se regăsesc peste 130.000 de persoane care trebuie despăgubite.Înainte de a i se transfera şi obligaţiile de la CNVM, AAAS mai avea de plătit 29,5 milioane de lei pentru cei 6.114 de păgubiţi FNI, după ce plătise 400 de milioane de lei, către 18.200 de persoane.

În 2013, fostul preşedinte AAAS Adrian Volintiru estima că instituţia ar avea nevoie de un buget de 240 de milioane de lei pentru a plăti despăgubirile către foştii investitori ai FNI.

La finalul anului 2013, Popa Stan, atunci preşedintele interimar al AAAS, spunea că investitorii care au pierdut bani la Fondul Naţional de Investiţii vor trebui să mai aştepte până în 2014 ca să fie despăgubiţi.
Între timp, la conducerea AAAS a venit Nicolae Minea.

Potrivi informaţiilor din presă, acesta a transmis, recent, că AAAS „se află în imposibilitate temporară de a pune în executare sentinţele prin care AAAS a fost obligată la plata despăgubirilor către foştii deponenţi FNI”, din cauza problemelor financiare ale instituţiei.
Reprezentanţii AAAS nu ne-au răpuns, ieri, solicitării să ne transmită situaţia actuală a despăgubirilor şi nici nu au mai oferit, ultimul an, informaţii în acest sens.

Şi investitorii spun că instituţia nu are bani pentru plăţi.
„Pentru ca statul să nu plătească nimic, a fost găsită soluţia să mute obligaţiile de plată de la o instituţie care avea bani, ASF, la una care nu are bani, AAAS”, a spus domnul Nicolaevici.
AAAS a avut în 2014 un venit operaţional de numai 19.397 lei, faţă de 461 milioane de lei, în 2013, astfel că deficitul operaţional s-a ridicat la 44,15 milioane de lei, anul trecut, faţă de un excedent de 411,73 milioane de lei.
Instituţia a înregistrat însă venituri extraordinare de 977,29 milioane de lei, anul trecut, astfel că a încheiat 2014 pe un excedent de 924 milioane de lei.

De-a lungul timpului, investitorii la FNI au încercat toate metodele să îşi recupereze banii. Aceştia au încercat să execute Bursa de Valori Bucureşti, brokerii, dar şi Fondul Proprietatea, dorind să poprească taxele datorate către CNVM.

În februarie 2015, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare, în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii, însă acest lucru nu i-a încălzit cu nimic pe cei păgubiţi. În acest dosar, Sorin Ovidiu Vîntu a fost acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.

Sursa: Bursa

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.