UPDATE. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) face verificări cu privire la afirmațiile președintelui Klaus Iohannis legat de proiectul autonomiei Ținutului Secuiesc, după ce Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre” a depus o cerere în acest sens.
Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a spus, pentru Mediafax, că aceasta este singura plângere înregistrată până la ora transmiterii acestei știri cu privire la afirmațiile lui Iohannis.
„Prin declarația rostită de el se creează o atmosferă dezagreabilă la nivelul comunității maghiare. Agravează situația și faptul că domnia sa are calitatea de Președinte al României, ceea ce insuflă sentimentul că însuși statul român acționează împotriva cetățenilor săi de etnie maghiară”, potrivit sesizării transmisă de Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre” la CNCD.
Și avocatul Gheorghe Piperea a apreciat miercuri că ar trebui să intervină Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după declarația lui Klaus Iohannis, care a spus, printre altele, că PSD vrea să vândă Ardealul ungurilor.
„Îmi pare rău să o spun, dar Omul din Palatul din deal se comporta de parca ar fi dat strechea in el : vorbeste mult, invebteaza, amesteca minciuni cu jumatati de adevar si da ordine, ignorand guvernul si parlamentul, iar acum s-a apucat sa agite patriotard sentimentul nationalist anti-maghiar, ca si cand nu am avea acum alte probleme si ne trebuia o disputa ca nationalistii maghiar si cu puterea din Ungaria. Ca si cand români, unguri si … sași, nu ar urma sa intre curand in foamete si saracie, laolalta… Mie mi se pare ca vad in Omul din deal un fel de Funar care vorbeste mult mai slab limba romana??♂️.
Cred ca CNCD ar trebui sa intervina urgent, caci s-a cam sarit calul.
PS Nu stiu cum se simt concetatenii si prietenii nostri maghiari care l-au votat pe Omul din deal si ai caror alesi i-au facilitat instalarea guvernului propriu, la purtator.
PPS Asa cum m-a asigurat Dan Zamfir (si, prin mine, va asigura si pe voi), legea autonomiei Tinutului Secuiesc va fi respinsa la Senat, care e camera decizionala”, a scris Piperea pe pagina sa de Facebook.
(VIDEO) Iohannis mai sare o dată la gâtul PSD: Jó napot kívánok!
„Unitar” vine de la unitatea indivizibilă în fracțiuni cu… fricțiuni! România, atât de divizată în istoria medievală de mișcările tectonice ale marilor răpitori, între roțile de moară ale epocii de piatră, are, evident, alergie la alte și alte divizări, fie ele și cele „n” regiuni, mult mai flexibile birocratic! Românii sunt printre primii care au observat mișcări tectonice subtile, ce pot oricând declanșa Marele Seism, cu epicentrul în Centru, dintre faliile benefice și malefice ale acestei planete, respectiv sistemul corporațiilor imperialist-globaliste al ocultei financiare sau cele ale națiunilor! Variante terțiului inclus NU este cunoscută de politruci, majoritatea dintre ei ne-patrioți, anti-naționaliști, deci malefici! Paradoxal, dar mult-hulitul Donald Trump este al doilea Kennedy al Americii! Se va reuși de data asta?! Greu de estimat! Mondializarea este inevitabilă în era IN sau IT, dar NU GLOBALIZAREA… GLOABELOR!… Clar ca Lumina!