Decizia de a interzice sălile de jocuri de noroc și păcănele a devenit posibilă după ce Guvernul Bolojan a trecut o ordonanță care descentralizează gestionarea jocurilor de noroc. Primarii și consiliile locale vor avea dreptul să decidă zonele permise pentru astfel de activități și dacă impun taxe speciale pentru păcănele. Totodată, operatorii vor avea nevoie anual de o nouă licență de funcționare emisă de municipalitate.
Diana Stoica a anunțat propunerea USR într-o conferință de presă susținută pe bulevardul Iuliu Maniu, relatează Agerpres. Stoica spune că rezultatele din prezent ale luptei împotriva păcănelelor sunt rezultatele unei lupte de zece ani dusă de USR.
„Ceea ce se comercializează în aceste săli este o dependență. Și este dependența cu cea mai mare rată de suicid. Unul din cinci oameni care suferă de această dependență are cel puțin o tentativă de sinucidere pe parcursul vieții sale. Într-o țară normală nu am fi avut niciodată o astfel de situație, dacă statul român nu ar fi fost în complicitate cu această industrie”, a spus ea.
„Nu suntem în Las Vegas”
Diana Stoica a susținut conferința lângă un bloc la al cărui parter sunt șase săli de jocuri de noroc. În zonă sunt și șase școli.
„Nu suntem în Las Vegas, pentru că, dacă eram în Las Vegas, nu erau și casele oamenilor lângă aceste aparate. Înghesuiala aceasta de aparate distrugătoare se află în mijlocul unui cartier rezidențial. Aici locuiesc și trăiesc bucureștenii. Avem foarte multe apartamente, foarte multe școli. Doar pe raza asta, de câteva sute de metri, am găsit, la o simplă căutare pe Google, șase școli”, a spus deputata USR.
Deputata USR a amintit faptul că păcănelele sunt sursa multor drame sociale. Jocurile de noroc sunt motivul pentru multe pierderi de locuințe și tentative de suicid, a explicat Stoica.
„Din păcate, trăim într-un oraș care a devenit invadat de păcănele și de case de pariuri. (…) Într-un oraș normal nu am fi fost niciodată în situația asta, în care primarii să nu fi avut nici măcar un cuvânt de spus cu privire la apariția acestor săli. Este efectiv aberant că, până în acest moment, legea nu te lăsa să deschizi o florărie fără să iei autorizație de la primărie, dar primarii și consiliile locale nu aveau niciun cuvânt de spus cu privire la păcănelele care apăreau peste noapte la parterul blocurilor, lângă școli și peste tot.”
Ciucu nu știe dacă să interzică păcănelele: Pot fi taxate și aduc bani la buget
Primarul Ciucu a spus că subiectul interzicerii păcănelelor trebuie abordat cu Consiliul General, relatează Buletin de București, împreună cu „toate părțile afectate”.
„Aici trebuie să avem o discuție și o dezbatere întreagă inclusiv în Consiliul General. Știu de unde vine această idee, de la domnul Ilie Bolojan, care a zis că sunt orașe care sunt foarte afectate de aceste jocuri de noroc și poate vor să le elimine cu totul”, a răspuns primarul general.
Păcănelele produc bani, deci „de ce să nu le folosești?”
Primarul Ciucu a prezentat varianta de a muta păcănelele de la parterul blocului în centru, sau în zone special alese. Liberalul crede că păcănelele „pot fi taxate și aduc bani la buget”, deci „de ce să nu le folosești?“.
„Deci eu nu mă arunc acum să vă zic care este soluția. Este o discuție pe care va trebui să o avem în Consiliul General cu toți cei afectați, inclusiv reprezentanți ai persoanelor care au avut de suferit din cauza acestor practici”, a mai explicat Ciprian Ciucu.
Primarul este de părere că o astfel de hotărâre trebuie să țină cont și de „impactul financiar”, „deși aici, ca principiu, nu banii contează, ci ce se întâmplă cu viața oamenilor”.
Primarul Slatinei, Mario de Mezzo, a deschis șirul lung de edili care au anunțat că doresc interzicerea spațiilor pentru jocurile de noroc în localitate. Printre localitățile ale căror conducere au anunțat astfel de inițiative se mai află Ploieștiul, Iași, Miercurea Ciuc, Brăila, Drăgășani, Vaslui și Roman.
14% dintre copii recunosc că au participat la astfel de activități
Potrivit Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, românii au cheltuit pentru acest tip de divertisment peste 18 miliarde de lei în 2025.
Conform unui studiu realizat de Salvați Copiii, : 14% dintre copii admit că au jucat jocuri de noroc pe bani, în timp ce 7 din 10 copii
spun că au văzut publicitate stradală la jocurile de noroc. Băieții sunt mult mai expuși acestui risc (22% dintre băieți au jucat pe bani, față de doar 9% dintre fete), iar adolescenții de peste 14 ani și cei din mediul rural tind să fie mai implicați în astfel de practici decât cei mai mici sau din mediul urban.
„Aceste date confirmă că mulți dintre copiii români sunt deja afectați de fenomenul jocurilor de noroc, în pofida restricțiilor legale existente”, explică Salvați Copiii.
„Lupta” împotriva pǎcǎnelelor are ca scop EXCLUSIV transferul profiturilor care se încaseazǎ „fizic” în România, și din care și statul ia o parte prin impozite, cǎtre operatori de jocuri online, unde oricine va putea juca pe telefon iar toți banii (foarte mulți) se vor duce afarǎ. Fratele Ursulei este personal implicat în cea mai tare platformǎ de jocuri online din RO.
Ciucule, oamenii cu idei se numesc…și-n aceeași ordine de idei, și droagele aduc bani, ai ceva idei în legătura cu ele?