Iohannis, jucătorul altora

Constituția noastră are paragrafe în care stipulează ce se poate întâmpla când sunt încălcate prevederi constituționale, dar nu stipulează nimic despre neîndeplinirea unor prevederi. Nu spune, explicit, ce s-ar putea întâmpla, de pildă, dacă președintele nu-și îndeplinește funcția de mediator.

Cu siguranță că CCR (Curtea Constituțională a României), dacă ar fi sesizată, ar decide că îndeplinirea defectuoasă a prevederilor constituționale are în oglindă (simetric) cazul neîndeplinirii unor prevederi.

Iohannis a mizat încă de la începutul mandatului său pe neîndeplinirea funcției de mediator și înlocuirea ei cu aceea de jucător politic. Desigur, știa ce riscă. Știa că această înlocuire de funcții ar putea fi considerată o încălcare gravă a Constituției. Știa ce riscă și a sperat că riscul va lua forma suspendării sale. Ceea ce ar fi adus PSD-ului imaginea externă de partid obsedat de jocuri antiprezidențiale.

Lecuit prin gafa suspendării pontiste a președintelui, PSD a acceptat să fie privitor ca la teatru ori de câte ori Iohannis încălca Constituția:

– nemotivarea refuzării unui premier;

– prezența sa în fruntea unei manifestații antiguvernamentale;

– inducerea unei stări de panică cu privire la plata pensiilor;

– refuzul de a lua act, imediat, de demisia unui ministru în vederea desemnării altui titular al postului.

Abia cu ultimul prilej, PSD-ALDE a grăit ceva despre suspendare: sunt întrunite condițiile, dar nu ar fi oportun…

Oportunitatea va fi tot mai mică pe măsură ce Iohannis scade în sondajele de opinie. Ar fi o contra-oportunitate care ar juca pentru refacerea unității electoratului johannist.

La drept vorbind, la cât de mare a fost și este interesul lui Iohannis să-și mențină electoratul, este oarecum de admirat că n-a abuzat și mai abitir de încălcarea Constituției. S-ar prea putea să regrete după prezidențialele din 2019 că n-a făcut-o. Este ceea ce deja i se reproșează prin intermediul pârghiilor de presă ale SRI.

Sărăcia de idei de anvergură prezidențială (de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere) l-a forțat pe actualul președinte să-și joace mandatul al doilea numai și numai pe cartea opoziției față de PSD. Nicio inițiativă națională constructivă n-a răsărit la Cotroceni. Nici măcar un simpozion despre calitatea învățământului românesc (ultraprecară).

Ca să nu mai vorbim că președintele ar fi fost dator să organizeze dezbateri pentru o definiție rezonabilă a statului de drept. Ceea ce acum caută să găsească liderii UE care, într-un târziu, s-au trezit că militează pentru un principiu care nu are un înțeles unic pe teritoriul Europei.

Nu este de imaginat că ar mai putea fi ales un interpret la fel de nepotrivit pentru președinția țării. Fostul primar de Sibiu a fost propulsat de grupul de la Cluj, la cererea generalului Coldea, într-un context în care băsismul dusese electoratul către opțiuni extra-politice (semi-politice și apolitice). O situație în care democrația noastră a trecut prin cea mai grea cumpănă a ei. Singurul merit, involuntar, al johannismului este că a reabilitat dacă nu încrederea în politic, atunci măcar resemnarea cu acest rău necesar.

Dar nu Iohannis personal are acest „merit”, ci al doilea produs al „geniului” coldist: USR. Acest partid de tehnocrați care nu știu prea bine ce competențe ar fi necesare în materia guvernării. O formațiune de diletanți aroganți care continuă, prin Dacian Cioloș, să propună țării găselnița sinucigașă a politicii fără culoare politică, extrem de murdară din punct de vedere democratic. Un puiuț de totalitarism postmodern.

Pentru sociologii cu minte bună, era clar, după criza din 2008, că Europa va cunoaște o creștere a succesului unor partide populiste. În contra acestui curent a fost pregătită menținerea partidelor globaliste la putere cu ajutorul demagogiei anticorupție. La noi, a fost experimentat masiv acest model de perpetuare a ordinii. Acum, modelul are a fi implementat peste tot în UE. Se vorbește deja despre generalizarea MCV (ceea ce are a însemna controlul centralizat asupra Justiției, în pofida Tratatului constituțional european). Din interiorul acestei intenții s-a născut necesitatea definirii unitare a statului de drept pe tot cuprinsul UE.

Noi știm deja că acest control este o formă mai moale de totalitarism.