Hai, gata cu prosteala! Republică Parlamentară? Tot ce poate fi mai aiuristic într-o democrație tânără, chiftită, zdrobită, făcută chiseliță între forțe geostrategice antagoniste. O grămadă de găști, ancorate de tot felul de grupări internaționale, secrete, oculte, de afaceri, geostrategice, o nebuneală întreagă, o țară aflată în derută. Asta e republica noastră parlamentară! Un viespar, o încâlceală nemaipomenită, toxică și otrăvitoare pentru popor! Ah, poporul, cu el, pentru el, împreună cu el! Popor? Oameni cu miile, cu milioanele! Oameni ca și mine, oameni ca și tine! Ce-și doresc ei oare? Se nasc, trăiesc, mor. Are vreun sens toată povestea asta cu milioane de oameni? Are, sigur că are! Uite ce de gânduri îmi trec prin minte. Partidele politice se îngrămădesc la guvernare și-și pun guverne obediente, le fac și le desfac pentru ca miniștrii lor să alimenteze în fel și chip interesele de partid. Unde e poporul în toată tevatura asta colcăitoare? Nu e, nu e deloc, se descurcă și el cum poate, prăpastia dintre cei săraci și cei bogați e la fel de adâncă, îngrozitor de adâncă. Astea sunt gândurile mele, nu altele. Le aștern în jurnal, să nu zică lumea că nu sunt și filozof. Sunt un mare filozof, vai de capul meu, dar acum, în zilele astea, am o problemă destul de jenantă cu un alt ministru de externe care e rupt de dragoste la adresa Imperiului Nordic. Asta e, dragoste nebună și fără de leac. Nu e primul, nici ultimul din istoria țarii noastre. Dacă el vrea s-o ardem la nesfârșit, braț la braț, cu Imperiul Nordic și cu Arhipelagul Galben, s-o ardem. Dar e o copilărie. De vreme ce am semnat un acord de lungă durată cu Conglomeratul Oceanic, cum mama-măsii să vii tu cu idei din astea tembele, să ne râdă toate cancelariile din lume, să fim mereu cu curu-n două luntrii ca mai întotdeauna în istoria noastră zbuciumată, tembelă, ridicolă, tragică și dramatică, scânteietoare uneori. Nu știu care nătărău de politician, fost mare matroz în marina noastră civilă, a zis că Țările Vestice, din cuprinsul Conglomeratului Oceanic, s-ar fi speriat de moarte când noul ministru de externe a aruncat tâmpenia asta de declarație oficială în spațiul public. Hai să fim serioși, nu s-a speriat nimeni, ba, mai mult, prin cancelariile vestice toată lumea ne-a luat la mișto de neserioși și de ridicoli ce suntem. Împăratul Nordic s-a prăpădit de râs când a auzit toată povestea, uite ce ușor sunt ăștia de dus cu zăhărelul, a zis el unor generali de-ai lui, la o sindrofie. Mie mi-a căzut nasol povestea asta și l-am chemat pe Prim-ministru să discutăm una, alta. Prim-ministrul s-a făcut că plouă și mi-a dat de înțeles că nu poate să-l schimbe pe ministrul lui, îndrăgostitul-sadea de imperii fioroase, viitor posibil candidat la Președinție. I-am zis atunci, așa, direct, păi atunci o să vă schimb pe amândoi și să vă duceți învârtindu-vă să vă faceți cetățeni ai Imperiului Nordic așa cum s-a făcut și actorul acela de talie internațională. Prim-ministrul mi-a replicat, în spirit socialist triumfal, că nu apuc toamna ca Președinte. Și mi-a zis că, de vreme ce țara noastră e republică parlamentară, eu sunt cu curul în găleată, un Președinte legat de mâini și de picioare și că o să-mi rup gâtul fără doar și poate, în curând, foarte curând. Și cu asta basta. Ne-am despărțit, fiecare cu consilierii după el, filmați pas cu pas de dronele serviciilor secrete, ah serviciile secrete, ce mit ridicol! Următoarea mutare, gândită de mine de mai multă vreme, a fost să-l destitui pe directorul Serviciului Exterior de Informații care era un așa-zis demnitar socialist, un derbedeu care habar n-avea de mișculațiile spionajului mondial și care era îndoctrinat de câțiva agenți ai Imperiului Nordic care-l controlau de câțiva ani buni. Bineînțeles că, în mod oficial, insul a declarat presei că nu mai poate rămâne în funcție pentru că are probleme de sănătate, chestii din astea. Sigur că, de-a lungul anilor, în mai toate mandatele mele de Președinte, am schimbat o mulțime de directori de servicii secrete, prim miniștri, directori de toate felurile, rectori, șefi adevărați sau șefi închipuiți. Ca Președinte ai nevoie de oameni indispensabili dar asta creează dependență. Ca Președinte trebuie să te miști tot timpul, să fii în ton cu lumea, cu evenimentele care se văluresc într-un ritm aberant și de negândit. E un adevăr greu de înghițit dar asta e. Mai apoi, între serviciile secrete mocnesc sau se aprind tot felul de războaie iscate din pricini omenești, vechi de secole. Dacă cineva își imaginează că un Președinte are timpul fizic să descâlcească toate conflictele astea, defilând cu Constituția în mână, se înșeală amarnic. Ca să te descurci cu serviciile secrete trebuie să ai fler, un set de legi importante care să regularizeze activitatea lor în mod inteligent cât de cât și să ai curajul nebun să ieși în arenă, să te bați pe viață și pe moarte. Președinții care își dau cu Constituția în piept și atât, vor fi călăriți de serviciile secrete la orice oră din zi și din noapte. Președinții care au bube informative în dosarul lor personal vor fi ușor de manevrat de serviciile secrete. Președinții naivi și copilăroși vor fi victime din start. Așa că, la treabă. Ideea că parlamentarismul a devenit un pericol major pentru țară m-a pus pe gânduri. Dar nu există alternativă reală. Un partid care să centralizeze puterea am mai avut și ne-am dus de râpă. O variantă ar fi un Președinte care să conducă direct guvernul dar și aici apar probleme cu nemiluita. Asta e bine dar poate să fie și foarte nasol. Dar eu nu am tendințe dictatoriale deși, trebuie să recunosc, uneori pe lumea asta e nevoie de o mână de fier. Dar nu întotdeauna. Poți să conduci o țară cu o mână de fier dar toată lumea să aibă ciudata senzație că puterea exercitată de Președinte e tare catifelată. Asta se poate face în multe feluri. Păi să mă gândesc un pic! Și-a imaginat vreodată cineva că voi candida tocmai eu la Președinția acestei țări? Nu și-a imaginat. Agenții de influență, spionii și lingăii Imperiului Nordic, ai Conglomeratului Oceanic, ai Insulelor Purpurii, ai Regatului Viselor și ai altor mari puteri de pe planeta asta, mulți politicieni și intelectuali de toate felurile nu și-au imaginat. Nici nu mă cunoșteau mulți dintre ei. Dar eu, într-un mod absolut de necrezut, eram în inima a milioane de oameni din țara asta. Eram în inima poporului meu într-un fel magic, de neînchipuit. Eram în inima studenților, a militarilor, a muncitorilor, a oamenilor de afaceri, în inima gospodinelor și a politicienilor, a economiștilor și finanțiștilor, a bancherilor, în inima profesorilor, în inima sătenilor și savanților, în inima scriitorilor, în inima evlavioșilor și credincioșilor, în inima artiștilor, pictorilor, a jandarmilor, a medicilor și asistenților medicali, în inima universitarilor, în inima muzicienilor, în inima pescarilor și sportivilor, în inima filozofilor și istoricilor, în inima marinarilor și pădurarilor, în inima actorilor și regizorilor, în inima minerilor, în inima inginerilor și fochiștilor, a aviatorilor și automobiliștilor, în toate inimile posibile și imposibile. Greu de crezut, nu-i așa?! Chiar și cerșetorii m-au votat, chiar și cocalarii și bandiții, hoții și curvele, lunatecii, aiuriții și cei cu capu-n nori deși bănuiau că atunci când voi deveni Președinte voi face ordine în țară, ceva de speriat. Păi i-am chemat pe cerșetori la mine și le-am zis, gagiilor, cerșiți mai departe dacă vă place să trăiți așa, că eu nu mă împotrivesc, numai că de azi înainte cerșetoria se impozitează. Așa a fost. Iar de votat, m-au votat cu toții. Poate că a fost vorba despre un magnetism general, irezistibil, un fior care a străbătut inimile tuturor într-un fel inexplicabil.
Nici un magnetism. Paternalism. Popor neisprăvit care are nevoie să viseze ținut însă de mână.
Prea multa mascarada cu serviciile.Ei daca fabrica minciuni pt.a compromite si controla clasa conducatoare,pot fi chemati sa explice public de unde au scos halucinatiile.
Toți suntem buni să comentăm de pe margine dar puțini își asumă să candideze la președinție.Eu mă abțin de la comentarii și cu atât mai mult să dau sfaturi.