Justiția românească, praf și pulbere

justitie

Tema justiției se află pe buzele tuturor, mai puțin a unora care și-au ales meseria de oameni ai legii. Nu ar fi deloc lipsit de interes ca aceștia, dacă nu sunt prinși în mecanismele corupției, să privească în jurul lor și să denunțe presiunile făcute pentru încălcarea legii. Altfel, actul de justiție din România este amenințat de incompetență, trafic de influență și dispoziții contrare legii și procedurilor. Subiectele tabu ale justiției actuale nu sunt diferite de cele ale fostului stat totalitar, când o întreagă țară funcționa în baza unor indicații, uneori cu efecte nefaste. Sunt indicii, mai mult decât elocvente, că instanțele primesc ordine pe bandă rulantă în soluționarea cauzelor. O singură situație de asemenea tip aruncă în aer orice credibilitate, cu riscuri enorme pentru societate. Există liste cu încălcarea legii, cu menținerea în circuitul juridic a unor legi abrogate constituțional, într-un dispreț total al statului de drept și al legalității. Un asemenea climat menține România undeva la periferia definitivă a civilizației europene și a lumii. Subminarea bugetului statului și încălcarea drepturilor elementare se întâlnesc în meandrele justiției actuale, efect al unor negocieri subterane și al unei piețe negre a actului de justiție. Forța dreptului se vede amenințată de introducerea în circuitul civil a unor legi inexistente și încălcarea procedurilor, constituind un veritabil atentat la statul de drept democratic. Unul dintre criteriile supravegherii îndeplinirii actului de justiție ar fi sancțiunea penală pentru cei care transformă instanțele în aplicare a ordinelor și dispozițiilor unor suspuși și a unor interese contrare Constituției.

România are o istorie a vieții publice rudimentară, abia ieșită din aplauze asurzitoare, rezultat al unor conjuncturi nefericite. Lipsa de reacție a celui singur pentru toți și a acestora din urmă pentru unul slăbește societatea în fața corupției care a ocupat întregul sistem public. Conflictul de interese a ajuns platforma pe care funcționează România. Deprofesionalizarea justiției ca act public salvator vine din prioritizarea altor scheme de funcționare exterioare legii, de mimare a respectării drepturilor și obligațiilor printr-o tot mai dificilă și contradictorie conduită generală. Reforma justiției nu se poate realiza printr-un liberalism al mediului infracțional sau al celui clientelar politic, așa cum s-a întâmplat pe toate palierele falsei reforme de până acum. Imaginea unor utilaje periculoase aflate la dispoziția unor persoane imprevizibile, imposibil de controlat, acesta este corespondentul justiției de acum. Majoritatea importantelor instituții ale statului, care ar avea obligația să se alinieze normelor constituționale, sunt implicate în trafic de influență. Sistemul nu produce decât corupție, iar nealinierea nu poate genera decât excludere.

Poate acest negoț nefast să schimbe România? Cei aflați în mișcarea de reformare a justiției ar trebui să fie sprijiniți mai mult decât oricine, însă vocea lor nu se aude. Până ce răspunderea magistraților nu va fi literă de lege, actul de justiție din România ar trebui suspendat, cu excepția unor urgențe absolute.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioan Vieru 1330 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Remarcați totuși „cum îi mai place”, domnului Vieru, „să se tăvălească”, cu încă un articol, prin „praful și pulberea” pe care „le găsi” la „justiție” ?

  2. CORECT:” Până ce răspunderea magistraților nu va fi literă de lege, actul de justiție din România ar trebui suspendat, cu excepția unor urgențe absolute”. Și corectate absolut toate legile interpretabile; în baza acestor legi interpretabile aproape toate soluțiile din dosare nu sunt CORECTE, bineînțeles procurorii, avocații și judecătorii le convine acest lucru întrucât își primesc cota partea ( șpăgi, interese personale,comisioane,cat mai multe condamnări în dosare înseamnă un procuror super eficient care va fi recompensat bineînțeles, de asta judecătorii avocații și procurorii sunt mâna în mână iar acuzații nu au parte de un proces corect sub nici o forma).

    • Uitați un lucru elementar:SIPA.Viermuiala din sistemul judiciar nu poate sa dispară decit in tandem cu marea masa a politicienilor corupți,a unei administratii supradimensionate pe baza de politic si nepotism si multe,multe alte asemenea.Slabe sperante !

    • @Afrodita : legile peste tot sunt interpretabile. E una din conditiile lor de existenta. Numai ca-n România le „interpreteaza” analfabeti. Indivizi care si-au cumparat studiile, n-au fost si la cursuri si prin biblioteci. Interpretarile legilor dau jurisprudenta, care-n România, din motivele de mai sus, e sublima dar lipseste cu desavârsire. Ai, din cauza asta, dreptate privind atitudinile inadmisibile ale majoritatii procurorilor si judecatorilor. Un grefier, un secretar, ar aplica (observi si verbul „aplica”, adica „interpreta”, „adapta situatiei, conform tuturor pieselor dosarului”) mai bine textele decât indivizii. Plus ca, prin traditie, dar pozitiva, de data asta, în România au fost si sunt foarte buni avocati.

  3. Oumila parere: se impune o larga si insistenta activitate de educare juridica a cetatenilor. Asa cum se face, pe ici pe colo la unele tv si radio, cu educatia sanitara, chiar cu cea gastronomica (un poet ne invata cum se fac ciorbe,fripturi,salate, in muzica „de suflet”; la unele posturi tv educatie estetica,cetateneasca chiar etc.) Convocati juristi de renume, prestigiosi practicieni ai Dreptului sa vorbeasca audientelor de orice varsta si stare sociala. Puneti in dezbatere erori ale justitiabililor (dupa ce sunt eliminati deja) si mai ales adoptati urgent, urgent LEGEA RASPUNDERII MAGISTRATILOR si restabilirea CORECTA a statutului de magistrat

  4. AVETI DREPTATE DAR NU POATE SA FIE ALTFEL DIN MOMENT CE A PLECAT DIN TARA APROAPE TOATA MATERIA CENUSIE ;MAI ALES TINERII ;AU RAMAS CEI CARE AU FOST ESALONUL DOI AL PCR SI SECURITATE SI CARE AU FURAT PE RUPTE IAR ACUM VOR SA SCAPE DE JUSTITIE::: DIN PACATE NOI TOT VORBIM :::DE-A SURDA

  5. Justitia româneasca dintotdeauna a fost de pomina, vezi ce spune si Caragiale. Profesori (universitari) nepregatiti au produs si produc absolventi nepregatiti. Si „rezistenti” la a se profesionaliza. Exemplu, celebra Macovei Monica, deputata europeana (?), pe deasupra. Care-a masacrat Codul Penal, înglobat, conform ei, într-un singur articol.

    • Da, monica macovei sar socialismul lui nastase, ponta, dracnea l-ai uitat sau nu vezi decit rosu in fata ochilor si auzi clinchetul maruntisului aruncat de directori cu propaganda socialista. Sa stii un lucru monica macovei vine din socialism-o-comunismul pe care il propagi pe unde apuci. Ceea ce faci tu se numeste libidosenie curata.

  6. Las’ ca rezolva Tudorel care a REFUZAT sa puna in Dezbatere publica Proiectul de modificare a Legilor Justitiei, trimitandu-le DIRECT la Parlament!
    Drept care o Asociatie juridica l-a dat in judecata!
    Azi Tudorel a declarat ca a trimis la Comisia de la Venetia spre Avizare aceste Legi, dar ca NU a mai asteptat raspunsul care ar putea veni prea taziu, peste vreo 3 Luni, asa ca le-a trimis la Parlament!
    Sa-si asume Parlamentul, el a REFUZAT sa-si asume, de ce oare!
    Si de ce ce atata graba la Tudorel?!
    In programul de guvernare nici macar NU figurau Legile Justitiei macelarite de Tudorel?!
    Le „rezolva” Tudorel asa incat sa fie pe placul lui Dragnea si Tariceanu si al tuturor penalilor din Romania!
    O sa fie Romania un „stat de drept” unde Dragnea, Taricenau si acolitii lor din politica vor fura linistiti, protejati de Legile lui Tudorel!

  7. Problema noastra este ca legile justitiei sunt facute de niste incompetenti si corupti. In aceste conditii sa te fereasca sfintul duh sa ai de a face cu Justitia facuta de asa oameni. Asta e si motivul pentru care increderea in justitie a scazut infiorator de mult. De aceea simti ca sistemul este dictatorial. Ti se impun niste legi facute de incompetenti si corupti. Mai vine si securismul pe deasupra si gata ai tot ce este necesar pentru o dictatura a prostilor si a hotilor. Citi bani s-au furat si se fura in Romania? Pot noile legi ale justitiei sa raspunda la intrebarea asta? Citi oameni sunt in puscarii ca au furat o izmana si citi sunt care au furat si fura sute de milioane? I-a spuneti draci tovarasi socialisi si securisti? Cind justitia va face o lege drastica impotriva propagandei de tot felul?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.