Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține din nou că România nu este o țară model în ceea ce privește protecția minorităților și că situația maghiarilor nu este nici pe departe rezolvată în țara noastră.
„România nu este o țară model în ceea ce priveşte protecţia comunităților minoritare. Această realitate, repetată deseori şi în multe foruri, este susținută, încă o dată de ultimul raport al Consiliului Europei. Uniunea salută concluziile Comitetului Consultativ al Consiliului Europei, în care se regăsesc şi câteva referințe la raportul paralel, prezentat de UDMR”, a precizat liderul Uniunii, potrivit unui comunicat de presă.
Acesta a adăugat că România, după intrarea în Uniunea Europeană, nu a mai respectat angajamentele impuse în procesul de aderare, iar acest fapt afectează minoritățile.
„Aceasta dovedeşte faptul că analizele noastre sunt corecte: situația minorităților naționale și, implicit, a maghiarilor din România, nu este nici pe departe rezolvată. După intrarea în UE, în 2007, România nu a mai respectat angajamentele care i-au fost impuse în procesul de aderare. Dacă acestea nu sunt îndeplinite la nivel de țară, minoritățile sunt cel mai mult afectate. „În locul furnizării informațiilor eronate, România ar trebui să pună un accent mai mare pe dialogul dintre majoritate și minoritate, un dialog sincer, bazat pe respect reciproc”, a declarat Kelemen.
Potrivit documentului citat, Comitetul Consultativ al Consiliului Europei își exprimă îngrijorarea față de multitudinea reacțiilor anti-maghiare venite din partea anumitor politicieni și a mass-media și față de instigările la ură, din timpul evenimentelor sportive.
„Conform raportului, retorica anti-maghiară afectează discursul public și, prin urmare, propune prevenirea, identificarea și condamnarea comportamentelor rasiste și xenofobe, dar și atacurile comise în acest scop. Documentul analizează detaliat cazul Liceului Teoretic Romano-Catolic din Târgu Mureș, în cazul căruia autoritățile sunt somate să clarifice cât mai curând situația instituției de învățământ, pentru ca activitatea educațională în limba maternă să se poată desfăşura în condiţii normale. Experţii europeni sugerează autorităţilor de la Bucureşti ca, în colaborare cu reprezentanții comunităților minoritare, să verifice dacă situația educației minorităților din România se desfăşoară în conformitate cu prevederile legilor în vigoare”, arată UDMR.
Totodată, Uniunea precizează că raportul consideră regretabil și surprinzător faptul că autorităţile locale şi judeţene au respins folosirea simbolurilor naționale în Ținutul Secuiesc, iar denumirea de Ținut Secuiesc este în mod constant atacată în instanță de autorități, în timp ce Bucovina și Banatul nu se confruntă cu obstacole de acest gen.
„Comitetul Consultativ al Consiliului Europei propune ca autoritățile să creeze un cadru legal, unitar și coerent pentru protecția drepturilor minorităților, astfel încât comunitatea maghiară să își poată păstra şi folosi simbolurile si elementele indispensabile afirmării identității sale naționale. Iar acest lucru să se materializeze printr-o consultare reală cu reprezentanții minorităților naționale din Harghita, Covasna și Mureș. Documentul se referă și la folosirea limbii materne la nivelul instituțiilor administrației publice. Raportorii europeni solicită urgentarea procedurilor pentru asigurarea documentelor și formularelor administrative bilingve în localitățile în care procentul maghiarilor depășește pragul de douăzeci la sută”, susține UDMR.
Din o mie de ani ati platit CHIRIA numai pe o suta.S-ar putea sa o pretindem in EURO? (dezvirginarea transpadurii)
buna,
UDMR si extremistii maghiari sunt greu de multumit. Intr-o prima etapa s-ar multumi cu autonomia teritoriala (enclava) care sa fie legata de Ungaria cu o autostrada numai pentru ei,cam cum era Berlinul de Vest. Ce argument mai solid avem ca sunt impotriva Romaniei decat nerecunoastere zilei nationale a Romaniei?. Si culmea „reprezinta” statul roman la Bruxelles! Ce absurditati!
Prieteni, pe undeva, Kelemen are dreptate, Romania nu este un model. Cred ca ar trebui urmat modelul Frantei. In provin-
cia Alsacia, bunaoara, exista o comunitate importanta de vorbitori de limba germana, in multe localitati fiind majoritari. Cat m-am plimbat pe-acolo, destul de mult, zic eu, n-am vazut urma de placuta bilingva. Iar in administra-
tie, limba oficiala este franceza. Atat.
De ce nu „modelul” Harghita-Covasna,unde majoritatea minoritara trateaza cum trateaza minoritatea majoritara?iertati-ma ca-mi vine sa dracuiesc,dar nu „ei”sunt de vna-isi promoveaza interesele cu o tenacitate si o perseverenta vrednice de invidiat peste tot unde ajung si-in aceasta privinta-sunt foarte solidari,punand in lupta toate „armele” posibile,mai mult sau mai putin oneste;dar ce fac „ai nostri”?in timp ce la „ei” familia,biserica,scoala,institutiile de cultura,politicienii muncesc ca sa-i „inarmeze”cu tot ce inseamna propaganda in favoarea lor,politicienii nostri se lupta cu tricolorul si muncesc pentru averile lor,scoala e pe nicaieri,familia-abia daca mai exista,biserica e rupta de orice ar insemna educatie …mi-e chiar frica sa spun nationala;”pregatirea” se reduce la comanda „pleaca unde vezi cu ochii”!
Ion Ionescu dela Plop, ..de ce nu te uiți un pic la puzderia de conace și palate din transilvania, toate construite și aparținând odată nobilimii, sau chiaburilor maghiari, care au avut și vaste domenii, terenuri păduri in administrare,.. și curios, atunci se vorbea de Transilvania ca de a doua Elveție,.. Iar azi ,.. de deșertificarea romaniei,.. oare din vina cui ?? In suta de ani românul a furta și distrus tot,. Insă are tupeu tâlhar primitiv de a acuza pe alții.
Vorba lui Metternich :”omul de rand incepe de la baron in sus”-restul:animale de povara ; asa se judeca in KKnia(Kaiserlich und Koniglich) …asa o fi in Elvetia?asa o fi fost pe vremea KKniei?
Ai putea sa detaliezi cand si unde se vorbea de Transilvania ca de a doua Elvetie? Si pentru ca veni vorba, mataluta nu sunteti cumva minoritar maghiar? Dupa cum dai n clanta cred ca da si te joci de-a „minoritarul sub acoperire”. Janos Bond te cheama, nu?
UDMR(PSD de limba maghiara) traieste pe alta lume,treapta supremă către o fericire edenică in când speranţa învinge nihilismul şi frica!Cel mai misto in Romania este sa fii UDMR-ist,ai padurea ta data moca de romani ,copacii tai de taiat,casa in padure,pupaza in casa..intr-un cuvant Raiul!
Domnu doctor veterinar…editat!? Pai voi vreti un statut exact ca in evul mediu la 1438, nu-i asa! Adica cu romanii tolerati in propria tara!?Apoi aiasta nu se poate musiu… suntem la 100 de ani de la Marea Unire, ca va place sau nu e problema voastra… si nu va mai dati „loviti” …eram pe aici( in Transilvania) si inainte de anul 1000…stiti bine asta dar nu recunoasteti de frica ! Si de unde autonomia secuilor, caci ar mai fi doar 500, pe restul i-ati maghiarizat fortat pe principiile lui
Appony…asa ca ciocul mic …
Incă și azi, după atâta vreme, romanul e manevrabil..e cornut cu belciug in nas. Nu realizează că problema importantă, problemele arzătoare altele sunt. Nu știu câți români sunt de acord cu salariile nerușinate ale magistraților, ale procurorilor, ale polițiștilor, ale primarilor ,.. ale revoluționarilor cu epoleți. Dacă nu ești de acord, atunci ești de acord cu independența transilvaniei,.. Clar. Aici incepe schimbarea,…ruptura de teleorman si juveți făloși,..dar tâlhari.
Mare Urs cred ca esti un pic deficitar. Se pare ca n-ai invatat nimic din tot ce s-a intampat de-a lungul timpului in acesta zona geopolitica. Si, in plus, am impresia ca tu si cei asisderea tie suferiti de un fel de Complex Stockholm. De cateva sute de ani psicii nostri vecini unguri v-au cam tot pus capra si, se pare, in final ati prins gustul. „Miticii” din Regat sunt – e drept – cam iuti la limba si voua va trebuie musai un timp ceva mai lung ca sa pricepeti despre ce-i vorba in propozitie (asta daca tineti minte care a fost propozitia cu pricina) Dar asta nu-i un motiv sa va suparati si sa vreti sa va luati jucariile (care, fie vorba intre noi, de mult nu mai sunt numai ale voastre) pentru a pleca … nicaieri. Cine dracu’ crezi ca va iubeste asa mult incat sa va lase de capul vostru? Cum ramaneti singuri, cum or sa apara o multime de „binevoitori” care or sa vrea sa va ajute „sa traversati strada”, desi voi nu o sa doriti asa ceva. Cat despre juvetii „talhari”, sa fim seriosi. Si la voi sunt o multime, doar ca nu stapanesc meseria la fel de bine ca astialalti. Doar n-ai sa spui ca alde Boc, Rus etc. etc. etc. sunt toti niste ingeri ca, deh, i-a vazut o tara-ntrega ce-au facut. Si, Mare Urs, putina atentie la logica. Ce au de a face metehnele pe care le-ai mentionat cu „independenta” Transilvaniei? De unde deriva concluzia ca daca nu esti de acord cu ce-ai zis tu acolo, atunci musai esti de acord cu tembelismul celalalt? Putina coerenta nu strica nimanui, fie el „independent” ori altcumva. Si nici un pic de bun simt asisderea.
Consiliul Europei are dublu standard. Priveste doar dintr-o parte si inchide ochii la incidentele de ura rasiala provocate de maghiari. Daca ar fi cinstit, Consiliul Europei ar lua in considerare si faptele comise de cealalta parte. De exemplu sa analizeze in detaliu cazul in care singurul roman din echipa nationala de juniori de hochei pe gheata a fost batut de colegii lui maghiari de ziua nationala a Romaniei.
lasa ca este Ungaria exemplu,si a fost secole.
Solutia este ridicarea pragului electoral la 10% si reducerea numarului de parlamentari la cel mult 300.
Pt.costi.Daca ridici pragul la Parlament la 10% ai numai PNL, PSD si posibil ALDE aglomerari politice in parlament, daca scazi numarul parlamentarilor la 300( se pare ca fu’ si un referendum sa avem numarul asta de parlamentari !) probabil ca scad locurile si la Parlamentul lu’ Europa de la Bruxelles, iar acolo sunt salarii babane in euroi ! In rest sanatate maxima !
si…suntem atat de antimaghiari pe cat sunteti voi de antiromani,nici mai mult,nici mai putin.Oricum,suntem un neam bland,prea bun cu voi.Ganditi-va daca erati in alta parte,”musafiri ai altui neam”,nu cred ca vi se suporta atatea.
Cum s-ar spune” nu va tine nimeni aici,in Romania,cu forta”puteti pleca oricand,si fara multe pretentii.
in Austria limba oficiala este germana! n-am auzit, inca, vreun unguras traitor pe acolo, ca trebuie musai sa fie introdusa si maghiara pentru ca niste confrati de ai lui nu sunt capabili sa vorbeasca nemteste!???
pai daca acolo se poate, sigur se poate si la noi!
cet,.. habar nu ai,.. Vezi că in klagenfurt limba maghiară este oficială,..in Austira.
Un pic de scarba te cuprinde cand te gandesti ca ungurii au participat la guvernarea Romaniei timp de zeci de ani dupa ’90 !!. Cam ce ar domnii nostri ungurasi??. Ca suntem multi si prosti este adevarat, dar s-o gasi si prin romanime cativa care sa stea pavaza contra acestor minoritari bezmetici!!. Nu trebuie sa se mai ajunga ca la Tg Mures, dar ungurimea trebuie sa-si vada lungul nasului. Nu toata, ci aceea care indeamna la vrajba si la ura intre conlocuitori!!.
cred ca ar trebui aplicat principiul 1:1!
exista licee exclusiv in limba romana in Ungaria? daca da vor exista, proportional si in RO! daca NU cele care sunt deja in RO se desfiinteaza imediat! s.a.m.d., si atunci problema hunilor este definitiv rezolvata chiar de ei!
in rest cu limba materna prin administratie este o aiureala! in RO limba oficiala este l.romana! cetatenii romani care nu pot, sau nu vreau, sa vorbeasca in limba romana au trei posibilitati:
a) sa invete urgent limba romana!
b) sa renunte la drepturile cetatenesti;
c) sa paraseasca ROU si sa se stabileasca intr-o tara a carei limba oficiala o cunosc si se pot exprima!
Bucovina si Banatul nu arboreaza flamuri ale altor tari,nici simboluri,evenimente care sa aminteasca de vremuri in care autohtonii erau calcati in picioare,asa majoritari cum erau
Păi dacă România nu este o țară model care respectă protecția minorităților, voi bozgorii sunteți o minoritate model care respectă Constituția și legile din România ??!!. Dacă nu vă place, de ce nu plecați în Ungaria cu bocceluța pe umăr ca Raj Kapoor ?
@ Dorel Xenofobule!!!! -:)
UDMR a fost tot timpul la putere, si e foarte necesara azi pt PSD-ALDE.
Domnule Kelemen, citeste cele csrise de un doxcumentarist american despre „romanii din imperiul austro-ungar”, „… romanii fiind nerecunoscuti ca nationalitate si religie in imperiul austro-ungar. Ei i-au catalogat foarte urat pe romani si au facut apel la uciderea lor in masa. Ceea ce s-a si intamplat in Transilvania in 1849. Ca si in Basarabia in acea perioada. Politica justificativa a Imperiului Tarist, aceiasi cu cea a Imperiului Auatro-Ungar … . Maghiari „astazi insa”, au dreptul de a-si alege reprezentatii, invatamant in limba materna, mass-media si carti in limba materna … si altele. Romanii insa in „organizarea statala austro-ungara”, erau „paria societatii” iar politica austro-ungara fata de romani :” deznationalizarea sau exterminarea !!!”. Politica politicienilor romani fara de Romania si poporul roman … „tradarea de tara !!!”.
Chelemene, Chelemene…ceea ce mananci tu este toxic si deci, daunator sanatatii. Inclusiv celei mintale!!!
… nu am putut citi zicerea puiului de dac Hunor Kelemen decat in zicerea de inceput: ” Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că România nu este o țară model în ceea ce privește protecția minorităților și că situația maghiarilor nu este nici pe departe rezolvată în țara noastră.”, adica dupa ce aglomerarea asta UDMR care este o ingramadeala etnica este tolerata pe langa CONSTITUTIA ROMANIEI, de majoritatea romanilor, a fost parte la guvernari in cei 29 de ani de balamuc nou in tara asta dupa ticalosia din dec.’89, vine omul asta, roman de etnie maghiara, si gungureste vorbe la gazeta, adica ne prosteste in fata cu mult tupeu de boa’nghina ! Sa fie de capul lui de om dusman pe romanii din tara asta … !
Citește MARELE SIGILIU de Viorel Știrbu ,după care le zici ăstora sa treacă de Franța ,dar sa nu ajungă în America !
asa este. au nevoie de niste lideri onesti si buni patrioti romani
Hai, NU plangeti, o REZOLVA curand Dragnea si Tariceanu!
Ce VRETI?
Autonomie teritoriala in Secuime?!
Se REZOLVA!!!
Da,dupa cum merg lucrurile,in curand romanii din Romania vor avea drepturile romanilor din Ungaria(model,nu?) si atunci se va considera ca problema minoritatii maghiare din Romania este -oarecum-rezolvata;deplin va fi rezolvata doar atunci cand romanii din Romania(in principal cei din Transivania)vor fi minoritari sau…deloc
Ce proasta esti…
Rar cate un comentariu de-al tau fara Dragnea si Tariceanu. Cred ca esti
obsedat(a), din punct de vedere politic, fireste!! De ce nu le propui un menage a trois?
singura rezolvare în cazul unui nebun, este internarea într-un balamuc…
Este foarte simplu de rezolvat: VALEA ! Duceti-va inapoi de unde ati venit. Nu va stam in cale !
Simplu:de preluat modelul de rezolvare din Ungaria,axat pe principiul „gura,sau ramai fara dinti”-„ai auto-guvernare,poti hotari cum e cu soseaua ,canalizarea,apa potabila etc.prin zona unde vietuiesti si…gata”…sau,mai bine,cel din Harghita-Covasna;vreau sa stiu cate teatre,televiziuni,emisiuni in limba romana sunt la tv nationala,ce ziare au romanii din Ungaria;cate ore de „limba materna”au in scoli,ce studii universitare se asigura in limba romana;cati romani sunt in parlamentul tarii vecine ;cate statui,manifestari comemorative ale unor personalitati(vor fi avut si ei asa ceva,nu?),evenimente din viata comunitatii exista;cat despre drepturile maghiarilor din Romania se pare ca ele nu vor fi pe deplin rezolvate decat atunci cand romanii se vor multumi cu „drepturile”pe care le au romanii din Ungaria-adica … semmi