Numele preşedintelui Klaus Iohannis este luat în discuţie pentru pozitia de viitor preşedinte al Consiliului European, sutin surse politice consultate de HotNews.ro in ultimele zile. “Dacă Michel Barnier, negociatorul şef al Comisiei Europene pentru Brexit, va ajunge şeful Comisiei Europene în 2019, cele mai mari şanse la şefia Consiliului European le are Klaus Iohannis”, au explicat sursele citate. Evident, contează mult rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European, dar aici nu se aşteapta mari surprize. Este de aşteptat ca grupul PPE să câştige.
Mandatul lui Donald Tusk, actualul preşedinte al Consiliului European, expiră în decembrie 2019. Specialişti în probleme europene citaţi de Hotnews precizează că totul s-ar negocia în principal în funcţie de numele celui care va deveni preşedinte al Comisiei Europene. Dacă viitorul sef al Comisiei provine din vestul Europei, atunci viitorul presedinte al Consiliului merge la una din tarile central sau est europene. Nu este o regula scrisa, ci o cutumă. Problema este că, daca ar accepta poziţia de candidat la preşedinţia Consiliului European, Klaus Iohannis ar trebui să reconsidere candidatura la functia de şef al statului in 2019. Preşedinţii Consiliului European se aleg dintre foştii şefi de stat sau de guvern din UE.
E, uite na, tocmai când KWJ e ameninţat cu suspendarea dacă nu o demite pe LCK, se trezeşte HotNews.ro, că acesta ar fi ”cantitatul” PPE la preşedinţia Consiliului European. ‘Nu este o regula scrisa, ci o cutumă.’