Klaus Iohannis a declarat, vineri, că, din discuţia pe care a avut-o la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), nu a rezultat nevoia amânării alegerilor parlamentare.
„Nu se poate discuta despre un anumit număr de cazuri. Dacă Institutul naţional ne spune că, din acest moment, nu se mai poate face o anumită acţiune publică sau alta, vom lua măsurile de rigoare, însă din discuţia de astăzi nu a rezultat nevoia amânării alegerilor”, a zis Iohannis.
Iohannis a mai declarat, vineri, că nu trebuie să se exagereze cu închiderea şcolilor, susţinând că măsurile restrictive trebuie impuse acolo unde nu mai există altă soluţie.
„Închiderea şcolii nu trebuie exagerată. Copiii sunt în siguranţă în şcoli. Sigur, acolo unde, din nefericire, în şcoală apar cazuri de boală nu există alternativă, dar nu trebuie să exagerăm cu aceste măsuri restrictive, fiindcă ajungem în situaţii care sunt foarte greu de gestionat. Copiii trebuie să meargă la şcoală să înveţe. Părinţii trebuie să-şi trimită copiii la şcoală ca să poată să meargă şi ei la serviciu şi aşa mai departe”, a explicat Iohannis, după ce a efectuat o vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), împreună cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
(VIDEO) Cât îl ține îngrijorarea pe Iohannis? Până vine vorba de alegeri!
Si pe mine sa ma pupi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
@Anti_PSD: Pupati-l in Editat! Si pe mine!
Sunt mulțumit de prestatia Presedintelui Klaus Iohannis. Dealtfel, el a fost ales de cetățenii romani cu o majoritate confortabilă. Bine de reamintit asta pentru influencerii KGB FSB de pe aici care latra la luna. Rusofililor, ciocu’ mic, avem Presedinte.
Nemernicul spune „Copiii sunt în siguranţă în şcoli.” cu toate ca infectarile la copii de cand a inceput scoala a crescut cu 20%! Asta vorbeste in nestiinta de cauza, ca doar nu are copii, a avut in loc de copii alte prioritat, casele!
Acest jndivid iohanis este culmea ridicolului , declara si face cele mai oribile aberatii, la conferinta de presa recenta la o intrebare pusa de un ziarist referitoare la faptul ca la conferinta de presa anterioara iohanis a dat prea putina importanta problemelor reale actuale ale Romaniei , pronuntand de peste 20 de ori numele PSD si numai de sase ori Covit 19 , LA CARE EL DA UN RASPUNS (gen Bula ) RIDICOL SPUNAND CA ” ESTE VORBA DE LUPTA LUI POLITICA ” !!!!!!
Cutremurator si periculos pentru Romania acest raspuns incredibil dat de presedintele Romaniei caruia II ESTE INTERZIS PRIN LEGE SA FACA PROPAGANDA SI LUPTA POLITICA IN FAVOAREA UNUI PARTID IN SPETA PNL , ori iohanis se implica efectiv fara jena in campania electorala IN FAVOAREA PNL SI DUPA CUM SE VEDE INSTITUTIILE STATULUI SI PRESA NU FAC NIMIC, CI DIMPOTRIVA UNELE IL SPRIJINA PE IOHANIS IN ACESTE MANIFESTARI ILEGALE SI ANTIDEMOCARATICE,ABATERI FOARTE GRAVE SI DAUNATOARE PENTRU ROMANIA !!!!! !!!!!
Pare ca simte ca funia se apropie de par. Oricum, atentie la nuante cand vorbeste, la momentul live, vedeti si gasiti pasii urmatori pe care ii face. Si azi a avut nuantare, gen „inca nu” dar a lasat sa se inteleaga ca executa orice fie si neconstitutional sau ilegal, fara nicio problema! Personal, nu mai pot suporta aparitiile acestui mincinos care manipuleaza! Au dreptate nemturienii cand spun, citexz:”conducatorii vostrii sunt criminali si hoti, excroci si mincinosi”!
Ar amâna el alegerile dar se teme de serviciul” eu te-am făcut, eu te omor” Săracul, cum e el încolțit, noi cu covidu, liberalii cu alegerile, serviciile cu davai cotizația. Poate îl salvează INSP
Prin anul o mie cinci sute un istoric grec spunea ca romanii sunt singurul popor care isi omoara conducatorii .
Domnu` Klaus, pot sa va ofer niste placute suedeze, sa va bucurati de ele.
S-a dus bou, s-a intors vaca. Si ce daca?
Ziua doarme, noapte doarme se trezeste si adoarme.
Are grave probleme de exprimare, zici ca e un copil de clasa a patra pus in dificultate, EFECTIFFF, cand trebuie sa scrie o compunere despre vacanta la bunici 🙂
Eeste intangibil, acest stapan neincoronat, inca. Face fix ce vrea, fara sa tina seama de poporul roman. Iar aia care azi il servesc fara pic de contiinta, sa se teama !
Obergefreiterul Klaus Iohannis Stie ca Boboru tot pe El il Vrea.
Vor fi Alegeri Libere fara Masca de unde reiese Grija fata de OM si Governu Meu.
Boboru o Cere !
este disperat…securimea il santajeaza rau, iar el deja s-a saurat de raspunderea care devine din ce in ce mai periculoasa….