Kremlinul a acuzat țările occidentale că blochează negocierile de pace cu Ucraina, prelungind astfel războiul.
„Acum este momentul când ţările occidentale pariază totul pe continuarea războiului”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la televiziunea rusă.
Potrivit lui Peskov, sub conducerea SUA, Occidentul nu le permite ucrainenilor „să se gândească la pace, nici să vorbească sau să discute despre aceasta”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a referit la afirmaţii ale unor politicieni occidentali care au spus că nu vor să facă presiuni asupra Ucrainei pentru negocieri.
Însă momentul pentru negocieri va veni, şi-a exprimat convingerea Peskov. Pentru pace, Ucraina trebuie să accepte cererile Rusiei, care includ recunoaşterea Peninsulei Crimeea de la Marea Neagră drept teritoriu rus şi cedarea regiunilor Doneţk şi Lugansk, a subliniat Peskov.
Negocierile de pace ruso-ucrainene sunt în prezent suspendate, fapt confirmat de ambele părţi.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Nu inteleg cum de nu te deporteaza inapoi in rusia la tine! Sau pleaca de buna voie tu si traieste tu cu gazul tau in caldura la iarna!
Ne e scarba de proaganda ruseasca!