L-a cunoscut pe Eugene Ionesco

Începând din 14 septembrie, Teatrul „Comédie des Champs-Elysées”, condus de Michel Făgădău, reia spectacolul „Regele moare”, avându-l în rolul principal pe marele actor, în vârstă de 85 de ani, Michel Bouquet, care în 2005 a fost distins cu „Premiul Molière pentru cel mai bun actor” pentru această prestaţie.

Din 1994, actorul joacă pentru a treia oară rolul Regelui. Primele două apariţii au fost la „L’Atelier” şi la Teatrul „Hébertot” în această punere în scenă semnată de actorul şi regizorul Georges Werler.

„Aş dori ca spectatorul să fie sensibil la ceea ce piesa nu spune, la ceea ce rămâne în suspans. Este o comedie, o tragedie sau un studiu asupra unui personaj pe care nu-l vom vedea niciodată: moartea? Ionesco s-a străduit în această piesă să îmblânzească moartea. (…) Piesa cere mult de la cei care o joacă. Trebuie să pătrunzi în profunzime farsa şi, în acelaşi timp, tragedia, cu un sentiment de uimire. N-ar avea aceeaşi valoare dacă ai considera-o din punct de vedere psihologic sau cartezian. Trebuie lăsată acolo de unde vine, adică din Carpaţi”, mărturisea Michel Bouquet într-un interviu acordat ziarului „Le Figaro”, evocând turneul său la Iaşi, cu „Războiul Troiei nu va avea loc” de Giraudoux, şi sentimentul că se găsea atunci într-o altă lume.

Actorul, care, împreună cu Georges Werler, îl vizita o dată pe săptămână pe Eugène Ionesco, în locuinţa sa din Bulevardul Montparnasse, îşi aminteşte de acest dramaturg fascinant, „cu aspectul unui mic clown”, care „nu ştiai niciodată dacă este serios sau nu. Nu voi uita niciodată ochii lui în care vedeai o luciditate înspăimântătoare şi, în acelaşi timp, blândeţe”.

Presa franceză anunţă evenimentul cu entuziasm: „Să redescoperi această piesă majoră a lui Eugène Ionesco, cu Michel Bouquet în rolul regelui Béranger I, iată un adevărat cadou pentru toţi cei care iubesc teatrul şi pe acest mare domn care este Michel Bouquet. Este fără îndoială o ocazie nesperată”.

Considerat unul dintre cei mai mari actori francezi contemporani, Bouquet a introdus în Franţa opera lui Harold Pinter şi a reluat, de-a lungul carierei, de mai multe ori câteva roluri memorabile, cum ar fi cele din „Nepotul lui Rameau”, de Denis Diderot, „Avarul” de Molière sau „Regele moare”. Distins cu Premiul César pentru cel mai bun actor, în 2002 şi în 2006, când a primit şi Marele premiu „In Honorem” al Academiei Charles-Cros, Michel Bouquet a apărut şi în filme semnate de Claude Chabrol sau François Truffaut, şi în producţii pentru televiziune, preferând însă, după propriile mărturisiri scena. „Când filmez, văd după aceea o imagine ciudată a ceea ce am făcut. De regulă, văd un alt film, uneori mai frumos decât cel pe care mi l-am imaginat. În teatru sunt gol, deci nu pot să mă bizui decât pe mine însumi. Teatrul este devastator; este şi o vocaţie. Să joci «Regele moare» este o onoare. Regizorul, Georges Werler, îl respectă enorm pe autor”.

Michel Bouquet, care a jucat şi în „Rinocerii”, consideră că înţelegerea în profunzime a piesei lui Ionesco poate dura şi ani de zile şi că apropierea de ea trebuie să se producă fără o idee preconcepută, ci aşa cum te apropii de o enigmă pe care n-o vei dezlega niciodată. În faţa unui text care prefigurează călătoria în lumea morţii, actorul este, ca şi autorul, „dezarmat, ca un copil care nu ştie unde se găseşte”.

În spectacolul de la „Comédie des Champs-Elysées”, a cărui scenografie îi aparţine lui Agostino Pace, alături de Bouquet vor intra în scenă tovarăşa lui de viaţă, Juliette Carré, şi Sophie Artur.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.